>In picaj

>

Am luat cizme. Am luat flori. I was ok. Really ok.

Si acum ma duc in jos. De ce se intampla chestia asta? Cum o fac sa se opreasca? Cum fac sa ies dintr-un cerc vicios?

Am avut de cand ma stiu probleme cu increderea in sine. La inceput n-o recunosteam si mi se parea o prostie ideea in sine. Ca eu as avea probleme cu mine. Pana cand ele s-au agravat si s-au agravat si au ajuns pana in paradoxul ca ma iubesc si ma urasc in acelasi timp. Evident, niciuna dintre situatii nu se manifesta atunci cand ar trebui.

Nu pot face aproape nimic de una singura. Am intotdeauna nevoie de o confirmare, de o proptea, de o voce care sa-mi zica ca e ok si ca o sa ma sustina no matter what in chestiunea respectiva. Si aici nu vorbesc despre barbati – ca daca ar fi fost sa ma bazez vreodata pe vreun umar vanjos de mascul eram in groapa pana acum 🙂 . Am perioade de autism absolut si totusi nu pot face nimic de una singura. Trebuie sa vina cineva sa ma tina de mana. Virtually speaking. Culmea, atunci cand fac ceva de una singura imi iese mult mai bine decat atunci cand sunt impinsa de la spate (poate si pentru ca se intampla atat de rar si na… fiind un eveniment select… e intr-un fel).

In plus, de la o vreme nu mai pot sa scriu. Nu-mi mai ies cuvintele, nu se mai leaga ideile. Chestie vizibila si in textul de fata.

Sunt intr-o mazga. Ca un gem vechi. Ca o dulceata zaharisita. Nu mi-e rau. Nu mi-e bine. Nu mi-e cald. Nu mi-e frig.

Si nu fac nimic.