Category Archives: Film

>Multumesc, capsunico

>Din cate probabil va amintiti, va povesteam acum ceva timp despre un film halucinant… de prost.

Astazi am aflat niste noutati despre dansul:

De la Cotidianul citire:

Opt Capsuni de plastic pentru patru filme romanesti
Alexandra Olivotto
16 Martie 2008, 18:08

Pe 1 aprilie se vor decerna premiile pentru cele mai slabe lungmetraje din 2007.

Dintre cele opt filme rominesti care au avut premiera in 2007, jumatate sint nominalizate la cea de-a doua editie a Capsunilor de plastic. Este vorba de “Ticalosii” de Serban Marinescu, “Dupa Ea”, de Cristina Ionescu, “Ingerul necesar” de Gheorghe Preda, si de “Logodnicii din America” in regia lui Nicolae Margineanu. Acestea concureaza la sectiunile “Cel mai slab film”, “Cel mai slab regizor” si “Cel mai slab scenariu”. In ceea ce priveste cei mai slabi actori, fie ei in rol principal sau secundar, in competitie se afla nume consacrate ca Marcel Iures (“Logodnicii din America”), Dorel Visan (“Ticalosii”), Mircea Diaconu (“Ticalosii”), dar si Horatiu Malaele, nominalizat pentru rolurile din “Ticalosii” si din “Logodnicii din America”. La actrite in rol principal, Anca Florea este egala lui Malaele, concurind si ea cu doua prestatii (“Ingerul necesar”si “Dupa Ea”), impotriva Mariei Ploae si a Tamarei Cretulescu, ambele distribuite in “Logodnicii din America”. In sectiunea consacrata celor mai slabe interprete din rol secundar, candidata cea mai cunoscuta este Valentina Pelinel (“Dupa Ea”).

>I too can command wind, Sir!

>”Elisabeth – The Golden Age”. M-am dus pentru ca nu aveam chef sa merg direct acasa, dar in acelasi timp ma simteam atat de antisociala incat respingeam cu obstinenta ideea de a interactiona prin baruri, cluburi, restaurante, parcuri sau alte zone de agrement.

Asaa… si prin eliminare am ajuns la muviu cu regina. Initial nu prea aveam chef de bullshit si plictiseala, da’ altceva nu prea aveam ce alege… cu capsorul inainte, ca nu poate sa doara foarte tare. Si mi-a placut. Mi-a placut tare Cate Blanchett. Si mi-a placut ca n-au tras lucrurile de par mai mult decat era cazul. Excelent surprinse sentimentele ei – persoana aparent fara sentimente. Senzatia de singuratate. Felul in care gelozia o face sa se comporte stupid si impulsiv pe cea mai – aparent – rece si dura persoana din univers. Ireal de rece si de dura. Evident, pentru victima din mine – inacceptabil de indecis masculul penduland intre admiratia pentru femeia ideala, dar inaccesibila si atractia carnala, reala, tangibila. Ca sa nu mai spun ca n-am pus deloc botul la teatrul ieftin al gagicii cu cosite aurii care face pe nobila si ii zice lui ” sunt gravida dar ma descurc, nu iti face griji” , dupa care da buzna in biserica la maritis. Of. 🙂 N-am inteles niciodata trick-urile astea.


Trecand peste gluma, sunt niste cadre acolo si joaca Ea intr-un fel care pe mine m-au atins.

O sa spuneti probabil ca filmul nu e cine stie ce… o productie americana cu tam tam, mult zgomot pentru nimic, blabla. Dar mi-a placut.

>Barfuss

>Cautand una din melodiile mele preferate – Madrugada – Electric – am dat peste acest fragment de film. Filmul se numeste Barfuss (Descult), este nemtesc si este de vazut.

Downloadat, vazut, placut mult, recomandat.

Melodia exista pe blog deja, e pe acolo pe undeva, dar imi place atat mai mult incat uite-o inca o data. Na!

08. Electric.mp3

>Nu stiu exact ce sa spun…

>Cred ca “432” e unul dintre cele mai bune motive pentru care nu vreau sa mai aud “ce bine era inainte de revolutie”. Felul in care peretii aveau urechi si orice tampita de vanzatoare te putea legitima la orice ora… teama ca ai spus ceva aiurea, ca cineva asculta, ca cineva vede tot ce faci…

Eu n-am trait prea mult in perioada aia. Prin prisma unui copil de 7 ani lucrurile acelea erau firesti… Nu intelegeam de ce maica-mea se speria cand femeia de serviciu de la farmacia la care ea lucra venea cu cantecele noi “interzise”, de ce uneori repetam lucruri auzite pe afara, la joaca – si ai mei se blocau instant si imi spuneau sa nu cumva sa repet si altcuiva “ca nu se stie cine aude”, si nu intelegeam ce naiba e asa de amuzant la “in gradina lui Ion a turnat Nicu beton”. Iar filmul asta vine sa completeze tot ce nu intelegeam. Tot ce se intampla ferit de intelegerea copiilor in perioada aia. Sunt lucruri de care am aflat apoi pe masura ce am crescut, diferenta este ca in seara asta am si trait putin din ele.

Au fost momente in care parca vroiam sa se termine mai repede filmul nu pentru ca mi s-ar fi parut plictisitor, ci pentru ca nu ai cum sa privesti acest film de pe margine. Nu ai cum sa rontai chilli nachos si sa admiri unghiul de filmare. Cand domnu’ Bebe urla, urla la tine, iar cand receptionista vorbeste, pe tine te trateaza ca pe un gunoi.

In timpul filmului te revolti, te doare fizic, iti vajaie capul, ti-e frica. E imposibil sa ramai in sala de cinematograf. De cateva zile sunt total absenta, uit de la mana pan’ la gura totul, ma simt de parca mi-am uitat mintea acasa. Si totusi, din momentul in care s-au stins luminile in sala m-am simtit de parca o mana puternica a iesit prin panza ecranului, m-a apucat de guler, m-a tras cu fata in mijlocul actiunii si m-a tinut acolo nemiscata pana s-au aprins luminile.

Si jur ca lucrul asta nu mi s-a mai intamplat pana acum. Cel putin nu la intensitatea asta…

>Dupa ea… potopul

>

M-am dus si eu sa vaz minunea de thriller – wannabe cu Dragos Bucur in rol principal. Inca nu mi-am revenit. Sunt acasa de o ora si inca nu reusesc sa-mi revin. PEOPLE, EXACTLY HOW STUPID CAN YOU BE?

Sa o luam cu inceputul. Actiunea se desfasoara avandu-l in centru pe baiatul Stefan, lucrator la o agentie de publicitate (aflam asta cand intra la birou si vedem subtil undeva intr-un colt cuvantul “publicitate”). El este, dupa cum ne dam seama, un fel de account manager. In fine, intr-o buna zi, seful lui expat (adica gagiul ala american care acum vreo 2 ani se mai suia pe scena la coyote ugly cu baietii la cate o betie – afacerist de fel, petrecaret de meserie si actor de ocazie la romanica) vine si ii zice ca il face “sef pe proiectul Ralos”. Intelegem ca e vorba de un client foarte important, si ca bajetul nostru va lucra cumva pe proiect ca account director sau ceva pe aproape. Singurul lucru pe care il aflam e ca exista pe undeva un slogan deosebit…

Aflam apoi usor-usurel ca marele proiect este o campanie pentru care e nevoie de o imagine. De fapt, principala preocupare a maretei agentii este sa hotarasca “imaginea campaniei”. Adica fata, mutra… uau… de asemenea, e un lucru deosebit de important, pentru ca vorbim despre o campanie facuta pentru ATENTIE: Romania, Japonia si Anglia… The real shit, I tell ya.

In fine, asta e tartorele sef… sunt pe acolo niste oameni (3-4 in toata agentia)… nu ne dam seama exact cine ce face. Prietenul lui pare a fi art director – dupa monitor, zic…

Mai e o gagica (nevasta-sa din viata reala) care e un soi de secretara – traffic girl – in fine, ea este foarte smechera, stiindu-le pe toate. Astfel, in ziua in care intr-un acces de geniu our dude hotaraste ca imaginea CAMPANIEI va fi un cuplu, ea vine cu un plic mare si ii spune ca acolo sunt propunerile pentru o precampanie la picaturi de ochi. Sa se uite si el, ca sunt gata…

Tipul este bulversat de vreo 2 zile. Rau, in ultimul hal. Asa ca la drum de seara, da cu ochii de un panou mare cu Ralos si mutra femeii pentru care facuse o obsesie. Si mai bulversat, suna la traffic girl. Aia il lamureste: ca el, mare sef fiind, a facut o greseala si a aprobat pozele de la picaturi de ochi pentru mareata campanie Ralos. Printre picaturi, vedem si sloganul :”la o privire atenta alegi Ralos”. Ma intreb daca si sloganul il incurcase tot de la picaturile de ochi, sau e vorba de sloganul genial de care era vorba in debutul filmului… in fine. Ideea de baza e ca asta face duda de dimineata, iar seara orasul e plin de panouri. Un buget imens de media de altfel, din cate se vede cu ochiul liber si la o privire nu asa atenta. Fata se prinsese de cacialma, bineinteles, dar nu a mai avut ce face, doar marele sef aprobase pozele. (Doamne, unde e lumea aia unde clientul nu vede si nu aproba nimic?!). Si ea, bineinteles, tampita fiind, n-a putut face nimic.

A doua zi vin si japonezii – evident ca peste noapte outdoorul fusese implementat si la ei, si il vazusera peste tot. Erau foarte incantati, mai ales ca au parte de o initiativa neasteptata de precampanie. Asa, din senin. Ma rog, aici mi-a picat si explicatia de “teasing” – ca aia avea logo, slogan tot pe mutra. Oricum, peste inca o zi se intoarce si seful din strainatate, incantat ca vazuse peste tot panoul in Londra.

Oamenii incearca acum sa gaseasca modela minune. Surpriza! Pozele aparusera din neant. Fata de la traffic zice ca “clientul nu apucase sa le vada, erau propunerile mele”. Moama, fata tare! Deci avea pile la fotograf, si s-a dus ea la el si a platit o sedinta foto cu o bunesa numa ca sa se bage in fata -probabil tintea un job de creatie. Numai ca si aceasta teorie ne este daramata piece by piece. Fata nu-l cunoaste pe fotograf, caci se chinuie ceva sa faca rost de nr lui de telefon – afland cu stupoare ca a murit cumva intr-un fel stupid si atat. In fine, ajungem la concluzia ca fotograful era un om nebun, care facuse pozele, le lasase la usa agentiei si fugise. Fata de la trafic, venind prima in agentie (e clar ca era insetata de avansare) – le-a gasit, si a zis – mama, ce tare. O sa fac o propunere de precampanie la picaturile de ochi cu care lucreaza agentia.

Oricum, dupa toate cele seful expat e super incantat si ii zice gagiului – sef de ocazie – ca aia mari il vor pe el in anglia, si pe dude in japonia. Asa, scurt. Bine, adevarul e ca merita! Merita, nene. Adica intr-o zi sa scoti pe cheltuiala ta tot orasul + anglia +japonia plin de panouri cu mutra unei gagici bine, plus logo-ul clientului?

Trecand peste socul meu imens legat de perceptia scenaristei despre viata intr-o agentie de publicitate, intram in alte detalii. Omul nostru asculta non-stop un post de radio unde non-stop este acelasi individ (care incearca sa induca un andrei gheorghe, dar nu-i iese) si oameni care suna in direct. Si care sunt atat de falsi incat iti vine sa te dai cu capu’ de spataru’ din fata.

In tot filmul nici unul dintre protagonisti nu spune vreo vorba necuviincioasa. De unde trag concluzia ca actiunea se desfasoara intr-o lume ultra civilizata si sterila, intr-o agentie de publicitate model (probabil ca e populata de tocilarii din lumea advertisingului). E adevarat ca fata de la trafic rosteste o data “naiba” si o data “imi bag si eu picioarele”. Shocking! In loc sa se gandeasca la datoria morala…

In alta ordine de idei, acest baiat Stefan despre care este vorba este exagerat de bogat. Nefiind patron de agentie, si din cate vedem – nici vreun sef de departament – (functia lui este oricum una incerta…stim doar ca lucreaza in publicitate) omul are ditamai jeep-ul, o vila mare cu gradina undeva la pipera, o sotie casnica, un copil in viata si inca 2 pe drum (aia e gravida cu gemeni), plus ca arunca peste tot – REPET, PESTE TOT – cu hartii de 500.000 lei vechi. Un portar ii vinde un pont? – 500.000. Un baiat ii mareste o fotografie? 500.000. Bai nene, pai vreau si eu sa lucrez in publicitate!! Ce? A, da, stai, chiar lucrez…

In rest, filmul este presarat cu replici a la America gen “nu trebuie sa treci prin asta singur. Poti vorbi cu mine!”. “O cunosc? Pe cine? Stii foarte bine pe cine…”. OMFG!

Vizionare placuta, asadar…

Cel mai prost film pe care l-am vazut in ultimii… multi ani. Thriller misterios MY ASS! La tiganci – combinat cu drame americane de duzina, combinat cu un pic de tenta locala moderna si mult, mult, enorm de mult material de atarnat la toaleta.

P.S.: Din cate se vede in debutul filmului, asociat producator este insasi mareata Mccann. Ba, asa o fi acolo? Ca daca da, tocmai mi-am stricat parerea… 😛

>m-am inhamat la rate

>Nu la rate de credit… nici macar la rate pentru o masina de spalat.

M-am inhamat la rate pentru suferit. E naspa, e aiurea, e o tampenie, dar asta am facut. M-am scarpinat eu un pic in cap, si am gandit asa: fato, vrei sa facem circ? Nu? Boon. Pai atunci o dozam. Ne prefacem pentru o perioada ca nu s-a intamplat nimic, si dupa aia mai vedem. Ia sa calculam: ai potential sa platesti? A, ok. Pai imi dai cu taraita. E ok.

Si acuma asta fac. Platesc nene. Pentru tot ce n-am scos afara. In loc de crize, dau cateva luni de letargie.

Ramane de vazut daca merita.

Revenim cu completari. Sper sa nu creasca dobanda, urati-mi bafta…

PS: eu zic sa va duceti sa vedeti filmu’. Mie mi-a atenuat o jumate de rata…