>Joaca de-a injuratura cool

>
Citeam ceva mai devreme blogu’ tinerei sperante, si mi-am dat seama ca si eu pacatuiesc, ca si ea, prin lipsa de injuraturi. E cool sa injuri. Capcana e ca trebuie sa folosesti numai injuraturi cool. E si mai uncool sa injuri cu injuraturi uncool decat sa nu injuri deloc… Imi este foarte rusine, dar, dragi tovarashi cool, acesta este motivul. Mi-e sa nu dau in extreme uncool, gafand cu cine stie ce injuraturi expirate de acu’ doi ani… Vai, ma inrosesc numai la gandu’ ca o dau in vreun “mancatzash” sau ceva… si ma fac de ras..E mai bine sa fac pe mironosita… E safe. Safe is cool.

Ma retrag cu umilinta,
Sfanta Filofteia.

>Sa marsaluim impreuna pentru un viitor mai luminos

>
Azi am rupt cercul. M-am trezit DEVREME. Natural. Fara ceas, fara nimic… Am facut baie, am avut chiar timp sa meditez asupra invelisului (vezi “haine”). Ce sa mai, o zi atipica din start. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca ceva nu e in regula.
Ajung la timp la 41. Ajung la timp la 282. Acolo s-a rupt filmul. O multime furioasa il astepta. Pe 282. Dupa o vreme, un trecator se miluieste : “282 nu mai trece pe aici… face dreapta la intersectie”. Il ignoram cu totii. Sincer, pare cam nebun. Dupa alt sfert de ora, intru la idei. Merg inapoi la 41 si indraznesc inca o statie, pana la Casin. La Casin, niste gardulete suspecte… insotite de gardieni la fel de suspecti… deja abia astept sa ajung la birou, sa intru pe site-ul RATB si sa vad ce e cu suceala asta cu 282…
Mi se confirma ca si Casin are multimea lui furioasa pe 282, neinformati (hihi, nebunul nu trecuse si pe acolo), si plina de elan o tai catre Arcul de Triumf. Am asa o senzatie de bine cand fac treaba asta…De parca fac jogging 2-3 ore. Mi se pare un gest eroic. (de fapt e vorba de 100 de m, dar gestul este cel mai important…).

10 litri de transpiratie mai tarziu sunt de partea corespunzatoare a Arcului. Stupoare. Gardulete iar. Peste tot. Nu se circula catre sarldeogol. (ce? nu se scrie asa? da’ cum se scrie?). Este miting. Termenul imi aduce aminte de ante89, cand maica-mea se ducea la mitinguri, si era mereu nervoasa ca trebuie sa participe. Oameni cu sepcute si stegulete, jandarmi. Boxe imense, din care se aude ganguritul suav al Shakirei. Arata a picnic organizat prin amabilitatea jandarmeriei.

Oftez, si imi dau seama ca am in sfarsit ocazia sa merg pe jos mai mult, sa imi dovedesc ca pot. Ma apropii de sardeogol (ai mai zis o data ca nu se scrie asa, da’ lasa-ma sa-mi fac damblaua). Un politist trece pe scuter. Pare nervos. Unu’ de pe margine ii striga “hooo, ma ca te rupi!”. Ajung la biscuite. Ma strecor printre masini total bulversate si soferi si mai si, dar… incredibil… alt miting. ASOCIATIA PENSIONARILOR DIN ROMANIA. Sau ceva asemanator. Tot sepcute, dar astia au si fluiere. Si nu au Shakira. Si inainteaza scandand “ho-tii, ho-tii”. Incerc sa traversez palcul de sexagenari furiosi. Ii derutez pentru o secunda, dar isi revin repede.

Uraaa!!! am prins autobuzul de ultima usa si am ajuns la dorobanti. Cu ocazia asta, imi iau si de mancare de la Snack Attack, ca oricum e aproape pranz.

Marsaluiesc bucuroasa cu ditamai punga catre birou. Ideea e ca am gasit Prigat de kiwi!!! :)

>cerc vicios…

>
…dimineata ma trezesc foarte greu pentru ca ma culc foarte tarziu. Fug la un taxi desi stiu ca nu mi-l permit, si ajung oricum nesimtit de tarziu la birou. Pe la a treia cafea imi revin,dar caldura ma moleseste la loc. Vine seara, panica apare inevitabil pentru ca n-am facut mare lucru. Prietenii trag de mine sa ies in oras. Iar trebuie sa dau explicatii… Urasc sa dau explicatii… Asa ca stau sa termin ce am defacut. Ceea ce oricum nu se intampla. Si beau o ultima cafea, ca sa fiu in stare sa termin treaba. Pe care pana la urma nu reusesc sa o termin. Ajung acasa tarziu, si nu pot sa dorm. Pentru ca am baut o ultima cafea.

Vine dimineata… ma trezesc foarte greu, pentru ca ma culc foarte tarziu.

>Retractare

>…referitoare la planta care nu face flori… micuta este acuma plina de boboci.Ori a citit blogul si s-a simtit amenintata, ori si-a revizuit atitudinea din proprie initiativa, cert este ca acum stam altfel. Imi cer scuze pentru cele spuse in trecut, eram orbita de furie… Friends?

>Cateva cuvinte despre prietenie

>Oamenii sunt asa, ca niste animalute sociale haioase foc. Da, stiu, v-am jignit de v-am omorat, nu mai puteti de nervi, pentru ca nu sunteti animale, ci oameni. Dar sa trecem peste asta.
Ma intrebam aseara (e drept ca dupa vreo 4 beri), ce e cu chestia asta cu “can’t make it on my/your own”. Ce nu poti sa faci? Sa construiesti o noua piramida? Ca asta mi-e destul de clar… Dar ce nu poti sa faci de unul singur? Sa bei apa? Sa scrii? Sa te uiti la televizor?
De fapt ceea ce incerc eu sa zic este ca actele de solidaritate, supranumite si gesturi de prietenie, se fac mai ales din inertie. Pentru ca trebuie. E un cod impus din afara, dar pe care l-am votat cu totii in prealabil, orbiti de convingerea ca singuri nu putem trai, atat de puternica incat atinge valoare constitutionala. Si de fapt asta pune toate sandramaua in functiune. Da nastere nevoii de comunicare atat de mult cantata si proslavita… unge toate rotitele sistemelor de telefonie – fixa sau mobila, internetul, si chiar si comunicarea de tip non-verbal.

Dar ce spun eu aici.. bausem si eu vreo 4 beri…

>Ce facem diseara?

>Va suna cunoscut? Se aude vreun zgomot de clopotel? Faza asta cu “ce facem diseara” m-a urmarit toata studentia. Era ca o obsesie. “Unde iesim? Unde cheltuim banii in seara asta? Pe cine mai imbogatim?”.
A trecut studentia, si intrebarea s-a modificat oarecum, devenind acum “unde iesim in weekend?”. Unde ne spargem capetele, unde aruncam cu averile? Esenta este, deci, aceeasi. Si ma gandeam astazi, in timp ce ma intrebam – EVIDENT – ce fac diseara, ce ma determina sa imi doresc atat de tare sa ies intr-un club vinerea seara. Bun, de distrat sunt sanse destul de mici, a trecut vremea party-animalului din mine. De cele mai multe ori stau si ma uit la oameni. Asta in timp ce cheltuiesc bani. Multi bani. Atunci? De ce o fac? Ma imbogateste spiritual in vreun fel? Da, dar intr-o masura mult prea mica pentru a justifica cheltuiala… Pana la urma, singura explicatie pertinenita pentru comportamentul meu este aia ca sunt prea plictisita cu existenta mea, si in loc sa fac ceva concret pentru a o modifica in vreun sens, mi se pare mult mai comod sa ma las la mana destinului. Sa dau curs senzatiei aleia ca “daca nu ies o sa ratez ceva”. Pic in capcana impresiei ca e ceva acolo dupa usa aia, si ca daca nu ma duc sa ma uit, n-o sa aflu niciodata ce era.
In 99% din cazuri in spatele usii nu e decat o taxa pe alcool si tigari. Dar ne supunem cu totii ca niste animalute bine dresate de societate, si ne uitam. Si asa mai trece o noapte…

>3 prieteni si 1 imaginara

>
4 prieteni intra intr-un restaurant. 1 se duce la toaleta. Vine ospatarul. Cei 3 oameni vor piept de pui pentru ei si pentru prietena lor imaginara. “NU FRATE, nu va luati piept de pui, luati-va pulpe cu mamaliguta si mujdei. Ascultati-ma pe mine…”. Ospatarul are un aer complice…Vine prietena imaginara. Ospatarul poarta o discutie imaginara cu prietena imaginara, de unde se ajunge la concluzia ca problemele cu pieptul de pui erau imaginare, si ca puii din restaurant n-au suferit de cancer la san. Acum 2 vor piept de pui cu cartofi prajiti, si 2 vor pulpe de pui cu mamaliguta si mujdei. 1 vrea si o ciorba, si alta vrea apa. Plata. Ospatarul ranjeste si zice “a, vrei d-aia de la robinet..”. Si se intoarce cu sticla. Cu apa minerala, cu bule. Nici un comentariu.

Un cuplu se aseaza la masa cu cei 4 prieteni. El are o voce gajaita. 1 solicita cafea. Ospatarul zice: “vrei cafea? iti zic eu , vreti cu totii cafea! Ia uite, 1, 2, 3, 4 cafele la ibric!”. Si pleaca, inainte de a lasa loc la comentarii. Se pare ca a luat-o in calcul si pe prietena imaginara. Vine mancarea. Nici vorba de mamaliguta sau mujdei. Cartofi prajiti, si atat.Cea care vrusese ciorba, intreaba: “si ciorba?”. Picolita care il ajutase pe ospatarul nostru, zice “aaaaa, pai ciorba nu mai avem de 2-3 ore!!!!”. Doritoarea de ciorba se resemneaza. Si mananca usor din pulpa cu cartofi prajiti. Desi trebuia sa fie cu mamaliguta si mujdei.
Barbatul din cuplul care s-a asezat la masa celor 4 ia elan si incepe sa recite cu vocea gajaita: “EU SUNT MACHE! Eu sunt rasaritul, eu sunt apusul!!!”. Are aspect de bisnitar de 50 ani. Femeia seamana cu Sinead O’Connor. Si, aparent, unul din cei 4 “seamana cu Brus Springstin”. Asa crede barbatul cu voce gajaita.

Cafelele nu mai vin. Prietena care a vrut ciorba cere un ceai si nota. Vine ceaiul, vine si nota. In mod surprinzator, cele 4 cafele nu vin. Cei 4 platesc si pleaca, lasand la masa barbatul cu voce gajaita si femeia care seamana cu Sinead O’Connor.

Vine dimineata in Vama Veche. E timpul ca cei 3 prieteni sa se intoarca in club, impreuna cu prietena imaginara.

Prin București, cu bune și cu rele