>Un moment, va rog!

>
Marea asta de oameni din jurul meu continua sa inventeze batalioane de masini pentru capturat fragmente de timp, cand totusi captura unei singure secunde este un lucru absurd in sine. Aparate de fotografiat, camere, reportofoane, telefoane mobile cu sute de noi abilitati, totul atat de NOU, si in acelasi timp atat de INUTIL…

Singura cale de a te intoarce in trecut e una pe care n-o poti controla. E atunci cand momentul ACELA te loveste pe neasteptate – atunci cand ii simti parfumul (n-o sa trec niciodata peste senzatia deodorantului pe care il foloseam intr-o tabara din clasa a 8-a, de la Sinaia), sau cand iti vari adanc unghiile in palma de furie si ciuda, si observi ca ai deja urme, ca pielea e mai rezistenta acolo, si tot corpul iti fuge in alta dimensiune, il celelalte ocazii care au sapat in palma ta urme de unghii. Te dedublezi, si nici macar nu realizezi ce eveniment maret se intampla cu tine.

Ce incerci tu sa prinzi in fotografii e un copil rau pe care incerci sa-l aduci cu forta in casa, de la joaca. Numai el hotaraste momentele cand intra pe furis sa manance o farfurie cu ciorba, si sa dispara iar la joaca lasandu-te sa tipi aiurea de la fereastra.