>Despre Bulgaria mea – numai de bine

>

Cand am acceptat oferta de 1 mai la Nessebar am facut-o doar de dragul deciziilor spontane, din seria “de ce nu?”, “si in definitiv ce am mai bun de facut”, “cat poate fi de rau” etc. Stiam deja toate povestile cu hotii de masini, cu hotii de orice, cu politistii bulgari etc. Totusi faptul ca urma sa ne deplasam cu un autocar m-a facut sa trec peste toate chestiile astea. Stiam deja ca Bulgaria e o tara mai amarata ca a noastra, mai saracacioasa, mai pustie, nimic de genul “paradisul vacantelor” – mai ales pentru mine, care nu gust dixtractiile de genul Nisipurile de Aur, Albena sau … Mamaia. Mai ales dupa ce am vazut cateva tarisoare si orase cu adevarat frumoase…
Peste ce am dat, la o distanta de cativa kilometri parcursi pe jos (spre marea mea mandrie), de la hotelul de 5 stele unde huzuream cu restul vanatorilor de “olinclusiv” a fost un colt de lume pe care nu-l asociam nicicum cu Bulgaria. Stradute intortocheate dar curate, monumente vechi din secolele 8-14… Ruine ingrijite si integrate cumva in tot restul peisajului… sau poate ca peisajul s-a construit in acord cu ruinele… Mancare buna, servire impecabila, un aer mai degraba grecesc decat bulgaresc, frumusete multa si neasteptata si – in ciuda hoardei de romani ce au navalit odata cu noi – putina liniste. Multe magazine de antichitati, si bazaruri in care pana si kitsch-ul arata mai…putin kitsch. Multa stradanie de a vinde produse locale si de a pastra unitatea arhitecturala inclusiv in incercarea de a vinde ochelari de soare (m-am intors cu o crema de maini cu ulei de masline indigena minunat de eficienta, fara parabeni, pe care am dat cam un euro). Cateva minute in care am putut sta cu picioarele atarnate deasupra nisipului, in fund, pe faleza, si am putut sa ma uit in zare, sa aud zgomotul marii, sa nu fie nici cald si nici frig, multi pescarusi si soare cat sa-i simt 2-3 raze pe fata.