Steven Tyler kicks Chuck Norris’ ass (Aerosmith în Bucureşti)

De mers la concertul Aerosmith n-am ţinut neapărat. Ok, voiam să merg ca să îmi trăiesc nişte nostalgii. Nişte amintiri din liceu. Ce zic aici, nici măcar liceu…De fapt asta am şi scris la concursul de pe Hotcity. Că vreau să-mi amintesc cum era la 13 ani când credeam destul de sincer că lumea o să fie a mea. Aveam Aerosmith scris cu markerul pe un ghiozdan roşu, ştiam pe dinafară toate videoclipurile şi mi se păreau cele mai tari scurtmetraje din lume (nici nu ştiam eu ce e aia scurtmetraje, dar îmi dau seama acum că aşa le interpretam), ma identificam mereu cu Alicia Silverstone (deşi Liv Tyler era clar mai arătoasă, plus fata lu’ big boss). Visam versurile. Dacă mă trezeai la 3 dimineaţa puteam să zic pe nerăsuflate orice vers de pe Get a Grip. Uite că cine a jurizat a crezut că ăsta e un argument destul de bun şi am primit biletul.

Mare prostie făceam de ratam aşa concert. Acum îmi pare rău că n-am dat cei 300 şi ceva de lei, să fi stat în faţă, în Golden Ring.

Mi-am luat tricoul negru, blugii şi cureaua cu ţinte le-am furat de la Vlad, am tras converşii şi am luat cea mai hippioată şi uşor de agaţat de gât geantă cu pin-ul ,,I’m smiling. That alone should scare you” şi am purces la muncă de dimineaţă. La 12 am fost să ridic biletul caştigat, la 3 am fost la o prezentare (aşa prezentabilă cum eram :P). Pe la 7 m-am văzut cu Alina în zona concertului.

Reamonn au fost decenţi, peste aşteptări. Băiatul ăla ştia o grămadă de română (înţeleg că nevastă-sa e din Cluj?!).

And then the show who blew my mind. De la prima secundă.

Stăteam acolo, cu Alina, acolo, în spate, pe piatra magică, cântam în cor cu toată lumea din toţi plămânii şi mă gândeam că e unul din momentele în care te bucuri că eşti în viaţă ca să trăieşti aşa ceva.

A fost mai mişto ca la U2.

Acum să vă explic. Din punct de vedere tehnic, evident că U2 rulz. Adică băeţii ăia au pe scenă o maşina mare care face în toate felurile şi aşa, plus ca umplu nişte stadioane imense şi ai impresia că eşti în burta unui balaur, că esti parte dintr-un organism gigantic. Da, that is very hard to beat up. Dar CONCERTUL de aseara l-a bătut la fund pe U2. Fără cine ştie ce efecte, fără ca Joe Perry să dea tot ce avea (sorry, Silvia :D, am auzit nişte rateuri dubioase în zona Joe Fuckin’ Perry – ca să citez colegul de la microfon). De la început şi până la sfârşit m-au ţinut într-un fel de transă. De unde mă aşteptam să fie o lălăială destul de patetică care să-mi demonstreze încă o dată că nu mai am 13 ani şi că oamenii se mai fac şi mari…

Guys, Steven Tyler rulz. Biggest showman alive. Tre’ să daţi neapărat click pe astea. Sunt ok înregistrate. Click, click, click, clickkkkk!!!!

Eu când mă fac bătrână, vreau să fiu Steven Tyler.

Mă simt ca un groupie d-ala clasic. Giz, ce concert, oameni buni!

4 thoughts on “Steven Tyler kicks Chuck Norris’ ass (Aerosmith în Bucureşti)”

  1. oh honey, i was so not talking about his guitar skills :) desi, din pacate, nu a imbatranit foarte reusit… (de fapt nu stiu ce gusturi aveam eu la barbati in clasa a5a, ca imi placea de joe perry si de lars ulrich, eugh)

  2. Ehz, si eu eram fana a pletelor lui pana corbului, not so fana mosu’ cu suvita alba-n frunte… Cred ca-i treceam numele prin oracole la intrebarea cu ,,cantaretul preferat” :)))

    Tyler e cam la fel. Ditamai gura. :))))

Comments are closed.