Saga Faust

Am ajuns acasă. Sunt extrem de obosita. A fost un weekend foarte frumos, cu de toate. Şi mă grăbesc să scriu despre el acum, la cald.

Mai întâi povestea. Am aşteptat să se consume cu totul, ca să pot trage concluzii şi linii. Acum, iată.

Luni, 5 iulie. În finalul unui meeting lungim vorba despre teatru şi o colegă ne povesteşte care e treaba cu acest Faust care se joacă la Sibiu, Faustul lui Purcărete. Despre Ofelia Popii, hala industrială, senzaţia copleşitoare and so on. Rezultatul destul de previzibil pentru cine mă cunoaşte cât de cât este că m-am repezit la gugăl, să aflu mai multe şi o jumătate de oră mai târziu încercam deja să fac rezervări. 10 la număr. Pentru mine şi dânsul două, pentru un coleg victimă a aceluiaşi meeting şi o ,,dânsa” încă două şi încă…6. La primele 4 nu mă voi referi în cele ce urmează, pentru că ele au rămas aşa cum a fost stabilit. Celelalte 6 erau însă pentru A şi B, care îi vor transporta şi pe C şi D cu automobilul proprietate personală şi pentru pentru E şi F, care ne-ar fi transportat şi pe noi. (respectiv E).
Până seara – niciun rezultat cu demersurile de rezervare. Telefon fără răspuns, probleme tehnice etc. Mă cheamă în taină o altă colegă (care fusese împreună cu instigatoarea originală la spectacol, în mai) şi îmi dă o adresă personală de mail a cuiva cu care fusesera şi ele în contact la momentul 0. Fremătând de nerabdare, dau mail. Rezerv fără să clipesc cele 10 locuri. Fără plată în avans, nimic, totul pe cuvânt. Superb! Bat din palme de încântare. Acum nu trebuie decât să mai treacă două săptămâni, să plecăm către Sibiu, şi TOTUL VA FI BIHIIINEEE!

Not.

A doua zi de dimineaţă mă caută E. Mă roagă să mai rezerv un loc suplimentar pentru un ,,dâns”, să îi spunem G. Zis şi făcut. Sunt acum, aşadar, 11 locuri rezervate. Toate, evident, pe numele meu.
Vreo două ore mai târziu mă sună A. Din păcate-fericire şi-a dat seama la timp că nu poate merge, există o nuntă care nu se face a fi ratată, pe care nu o luase în calcul. A şi B sunt un cuplu, aşadar doi pică din start. C şi D mă cunosc foarte bine, îşi dau seama că e foarte posibil să aborteze şi ei misiunea, mai ales acum că faza cu transportul cu A şi B a picat, aşa că preferă să renunţe şi ei din vreme, ca să nu mă încurce. Bun. Primii nervi. Abia am suplimentat un loc, nu-mi vine sa joc la alba-neagra să mai dau un mail în aceeaşi zi în care anulez 4. Desigur, locul era pentru E, nu pentru A, B, C sau D. Vinovatul fără vină loveşte din nou şi nu ştiu cum dracu’, dar mă găsesc din nou la mijloc. Să fie oare pentru că îmi asum disponibilitatea altora? Hmm….Think, penguin, Think. Think quick and most of all keep your blood cold. Nu-i vina nimănui, sunt doar 4 bilete anulate cu suficient de mult timp înainte, nimic bizar, sunt defectă, trebuie să mă concentrez la lucrurile importante din viaţă. Mă gândesc să încerc să găsesc înlocuitori, însă îmi alung repede gândul. Nununu. Fără alte complicaţii, penguin Roagă-te să rămâna măcar celelalte 7 locuri aşa cum a fost stabilit şi gata! Voi da un mail câteva zile mai târziu, îmi voi cere scuze frumos şi voi anula 4.

Piaza rea îmi dă târcoale şi totuşi încep să întreb şi alte persoane. H îmi spune că ea şi I merg sigur-sigur. Poate mergem chiar împreuna, cu maşina lor, având în vedere că suntem chiar vecini. Excelent! Rămân două locuri. Îmbătată de aparentul succes, încep să caut alţi înlocuitori.
Joi o sun pe J, să-i urez la mulţi ani. Îi povestesc de piesă şi zice că poate merge cu K, soţul din dotare, el fiind din Sibiu, aşadar au unde lăsa copilul. Vineri, a doua zi, îmi spune că mama lui K e plecată din ţară, dar tot încearcă să găsească o soluţie cu copilul. Însă luni e clar – nu se poate, nu au cu cine lăsa copilul. Luni mă gândesc deja să anulez cele două bilete. Încerc totuşi să mai arunc o întrebare pe facebook, poate poate.

E marţi. Mă duc la doctor. Aproape am uitat de griji, vorba aia, două bilete în plus, două în minus… Pe drumul spre firmă mă sună E, se pare că G (suplimentarul 11) a păţit o nepăţită cu un amic şi o claviculă(?!) şi nu mai poate merge. E s-a sfătuit şi cu amica F şi din motive (para)psihologice nu mai merg nici ele. Încă 3 locuri anulate. Îşi cere scuze. Aia e. E marţi deja, 13 iulie. Am 5 locuri în plus rezervate şi o tuse groaznică. Ştiu, nu-i mare lucru să faci o anulare, dar deja sunt parcă posedată. Un pic mai târziu, în parc, la un brainstorming, mai arunc o întrebare. Mă mănâncă. Aşa, la marele mişto. Great! Colegul L vrea să meargă împreuna cu ,,dânsa”, să îi zicem M. Rămân 3 locuri. Mă întorc în firmă, dau un mail către absolut toată lumea şi anunţ că mai am de măritat 3 locuri la spectacolul ăsta nemaivăzut. Sunt în vervă, trebuie să rezolv odată situaţia asta, şi nu, nu voi anula niciun loc! Pe scurt, se anunţă repejor N şi O, şi P. Su-per! Asta e!!!Dau un mail să confirm rezervările. Mi se confirmă în mai puţin de o oră, toate 11, împreună cu un număr de telefon (al ,,omului de legătură”) la care să sun când ajung în Sibiu.

Primesc încă un mail de la R care vrea pentru ea şi S şi încă unul de la T, care ar vrea un loc. Too late, dar îi ţin de rezerve. Şi bine fac, pentru că nu mai târziu de a doua zi L anunţă cu ochii în pământ că uitase de o nuntă de care i-a amintit M. O caut repede pe R, care acceptă bucuroasă locurile pentru ea şi S. E o colegă pe care n-o cunosc, de la etajul 2. Merg jos, la cafeterie, să ne cunoaştem. Zice că vine sigur, împreună cu S, prietenul ei.

Recapitulare. Merg eu, Vlad, colegul iniţial plus o persoană, vecinii H şi I şi colegii N plus O, P, R şi S.
T rămâne rezervă.

Miercuri seara N află de la O că e posibil să existe un ppm inopinat sâmbătă seara, aşadar e foarte naşpa. Oamenii deja se simt prost că trebuie să contramandeze, ştiind povestea.

Totuşi, se întâmplă.

Joi dimineaţa e oficial, O are ppm, N şi O nu pot merge. Arunc o întrebare la rezerva T, nu poate, a făcut alte planuri.

Sunt zen. Viaţa e frumoasă.

E vineri, mergem la Faust, îmi bag… în ele de bilete. Ies la pranz cu amicul U pe care îl deturnez într-o doară de la planurile de mers la mare. Îl combin rapid cu colega P care şi aşa rămăsese fără transport din cauză N+O. La vita e bella, a rămas un singur loc. Mă sună U, vrea să îl ia şi pe tatăl lui, să-i zicem V.

Şi aşa am ajuns eu la Faustul lui Purcărete cu Vlad, H şi I în maşina lor, R+S cu trenul, colega P + amicul U + tatăl V cu maşina lui U şi colegul iniţial cu ,,dânsa” (plus doi prieteni ,,suplimentari” ai colegului iniţial, cu rezervare separată. Adică în total 13 oameni. Cele 11 rezervări ale mele şi cele două separate.

Sâmbătă, ora 6 jumătate ajungem în Sibiu. Fiecare cu metoda proprie. Ne cazăm (în afară de P, U şi V care se vor întoarce în aceeaşi seara în Bucureşti).
Ameţeală totală, P, U şi V se duc să ia biletele, noi fiind în urmă cu masa. Ajungem şi noi la Hala Balanţa. Apar din umbră şi R şi S plus colegul iniţial cu gaşca, care uitase că a făcut o rezervare separată şi timpul de ridicare a cam expirat. El credea ca şi cele două separate sunt la noi. Nu sunt, noi le-am luat doar pe cele 11. Aşadar doi oameni nu au bilete! Scurt moment de panică. Asta ar fi culmea. După atâtea chinuri să fim în formaţie completă, acum rămân oameni fără bilete. Din fericire se mai găsesc două.
Intrăm.

Spectacolul este exact aşa cum mi-am imaginat. Lucru poate nu foarte bun, ar fi fost mai bine poate să mă las surprinsă şi să nu citesc atâtea lucruri – văd atâtea filmuleţe. Totuşi, nu sunt dezamăgită. Aşteptările îmi sunt recompensate. Ofelia Popii e, într-adevăr, magistrală. Faust nu mă impresionează, dar înţeleg alegerea. Îmi scapă printre degete câteva simboluri, îmi promit că voi citi mai multe despre Faust (am făcut-o deja, primul lucru când am ajuns acasă şi deja înţeleg mult mai bine nişte lucruri). Noaptea Valpurgiei. Oameni zburători, circul ororilor, flăcări. Am rămas în urmă şi nu vedem chiar totul de oamenii din faţă. Totuşi e copleşitor. Ne ţinem de mână şi parcă ne e un pic frică, deşi ştim că e doar teatru.
Se termină. Ieşim, puţin copleşiti, dar şi însetaţi, transpiraţi.

P, U şi V pleacă spre Bucureşti. Primesc sms de la R şi S, care fug să prindă trenul. Îmi mulţumesc.
Mai târziu dau iarăşi, întâmplător, peste colegul iniţial. Fumează o ţigară pe treptele pensiunii. Pare copleşit de experienţă.
Mergem cu paşi mărunţi către centrul Sibiului. Noi doi, plus H şi I. Bem o bere la o terasă, ne luăm cu poveşti. Ne mutăm apoi în piaţa mică, unde ne înfruptăm porceşte, la Union, cu un kebap de pui la platou şi încă nişte bere.
Ora 4 ne prinde încă puţin năuci după spectacol. Mergem pe stradă, pe jos, până la hotelul care nu este tocmai aproape.
Dormim şi plecăm spre Bucureşti. Via Bâlea. Unde mai pierdem vreo 2 -3 ore la un restaurant şi apoi direct pe iarbă. Ne prinde-o ploaie spontană la coadă la Kurtos Kolacs cu nucă.
Drumul până la Bucureşti pare apoi interminabil. Vorbesc la telefon cu tata, care mă avertizează că după Capra drumul e foarte prost. Şi are dreptate. Ne târâm ca nişte melci printre gropi.
Ajungem acasă târziu, după 10 seara. Suntem extenuaţi.

Ce îmi doresc? Mai multe weekenduri ca astea şi un pic mai multă responsabilitate de la oameni, atunci când fac un angajament. Chiar dacă nu sunt bani la mijloc. În speţă, să se gândească binebine înainte să arunce o vorbă. În rest, e greu de găsit un vinovat. Nu există. Eu, poate, că mă împiedic de detalii şi mă agit prea tare pentru lucruri mult prea neimportante gen principii învechite şi respectarea unui cuvânt (respectiv al meu :) ). Fie el şi via e-mail, dat unui om necunoscut.

În rest, e super. Reuşită pe toate fronturile.

Sfaturi? Fiţi mai înţelepţi, lăsaţi-vă surprinşi, nu căutaţi materiale pe internet. Citiţi, în schimb, despre Faustul lui Goethe. Textul este cel original, tradus în limba română, însă simbolismul este la mare rang şi dacă nu ştiţi EXACT despre ce e vorba, e posibil să vă scape nişte lucruri destul de importante. Şi, nu în ultimul rând, asumaţi-vă din start ca e ceva ce fie vă va plăcea la nebunie, fie nu vă va plăcea absolut deloc.

Şi apoi mergeţi la Sibiu, să vedeţi Faust, la Hala Balanţa, pe Calea Guşteriţei, imediat în spatele Gării Mari.

A meritat fiecare kilometru.

5 thoughts on “Saga Faust”

  1. probabil a meritat si fiecare nerv…cel putin pentru mine a meritat acum 2 ani … as da, si nu stiu altii cum sunt, dar eu chiar m-am speriat la faza cu strigoii care coborau cu scripeti si scuipau lapte (combinat cu muzica psihedelica, proiectii sangeroase si imagini scarboase – vezi oameni ce o dadusera in zoofilie cu porcii…iak)

  2. Ionouka, da, era foarte racoare. Din pacate era si foarte plin de fel si fel de personaje. Si din fericire am gasit (cu greu) un coltisor cu iarba unde eram doar noi.
    Moi Non Plus, eu stiam deja detaliile astea. E adevarat ca pe viu arata cu totul altfel, iar aia care zburau m-au cam speriat si pe mine.

  3. Foarte draguta aventura “Faust”. O sa o desfasor si eu, sper cu mai putin stres :)
    Si nu-mi dau seama cum, in povestirea ta, nu te-ai incurcat in detalii, respectiv literele alfabetului. :)

Comments are closed.