Sfântu Gheorghe – Infernul din Paradis

M-am întors. Din Deltă. Anul ăsta am zis că o încerc și pe asta. Și nu oricum, ci cu cortul. Dhaaa. Cu cortul. Eu, mama fandosiților, inamicul naturii, regina puturoșilor. Țin să menționez că, în plus, nu mănânc pește. Accidental, poate. În niciun caz nu fac parte din categoria uraaa, mergem în Deltă și mâncăm peșteee.
Așa că am făcut-o. Ne-am achiziționat cort d-ăla de se face singur, ne-am înarmat cu vreo două tone de Autan și Off și am purces. Băi nene, a fost ceva de speriat. Nu, nu traiul la cort. Nici măcar țânțarii. Nici drumul spre plajă și nici duhoarea de pește (da,mă, știu că vouă vă place). Băi nene, a fost CALD. Atât de cald că nu am cuvinte să descriu, nici termen de comparație. Am crezut că îmi pierd mințile de la căldură. Și m-am ofticat. M-am ofticat rău, pentru că altfel ar fi fost foarte bine. Numai că orice gest, masă, drum, activitate, era însoțită de numaipotdecaldmordecaldcaddinpicioarevreausămoracumnuamaernupotsărespir transpirprintoţiporiiopriţipământulvreausăcobor. Infern. In-fern.

Am făcut și tentativa cu mâncatul de pește ÎN DELTĂ. Pentru cine nu știe, există un cor de evanghelizați care zic așa: nu contează că nu îți place, în Deltă îți va plăcea. Cu argumentul: nici eu nu mănânc de obicei, dar acolo…o să vezi ce de-o să mai crănţăni la peşte. M. S-a votat, tot nu îmi place. Am mâncat, a fost comestibil, unul dintre feluri chiar mi-a plăcut oarecum, dar nici vorbă de revelații și adulații ale peștelui. Nu îmi place peștele, deal with it. Îl urăsc pe el şi pe oasele lui şi mai ales mirosul lui oribil prezent în toate preparatele care îl presupun. Aia e.

Bun. Să revenim la lucruri serioase.

Pentru cine n-a fost niciodată la Sfântu Gheorghe, vă zic că e probabil cel mai liniștit loc din lume. Linişte din aia autentică. Din portul minuscul (un soi de debarcader) transportul se face hurducăit către cazare și plajă cu trocariciul (aka un tractor cu două remorci în spate sau un Nissan cu o remorcă în spate) sau cu taxiurile. De menţionat că taxiurile sunt de lemn şi sunt trase de cai sau de măgari. Sunt cunoscute şi sub numele ceva mai popular de CĂRUŢE. Sfântu Gheorghe e o comună măricică, dar totuşi o comună. Nici pic de asfalt pe nicăieri. Un port, un magazin universal, o farmacie, o bancă și o cârciumă cu mese de lemn sub sălcii (recomand, e foarte simpatică). Apoi case înșirate de o parte și alta a drumului, toate cu plăcuțe pe care scrie că oferă cazare, mese tradiționale din pește,  râme negre de vânzare sau plimbări cu barca în Deltă. Casele sunt simple, nu discutăm despre vile cu enshpe etaje. Flori în curte, legume, bolte de vie, alea. La capătul satului se află Campingul Delfinul, unde am viețuit timp de 5 zile întregi. Pentru un camping, locul arată foarte bine. Sunt căsuțe de lemn acoperite cu stuf și locuri de campat. Apoi sunt dușuri cu apă caldă, toalete individuale cu chiuvete, oglindă, prize, toate curate. Există și un duș în aer liber, cu apă rece, la care de altfel am fost abonată vreo 3 zile, în tentative disperate de reglare a temperaturii corporale. Tot în corpul cu toalete și dușuri există și două camere cu chiuvete mari de inox unde se pot spăla haine sau vase. O noapte de cazare cu cortul costă 15 lei, o căsuţă de două persoane – 80 de lei pe seară (parcă).

La capitolul ,,divertisment” există o terasă cu mese lungi de lemn şi băncuţe, făcute din trunchiuri de copaci, acoperită de un tavan foaaaarte înalt şi căptuşit cu stuf, care de altfel creează un efect de răcoare şi vânt nemaiîntâlnit. Era singurul loc în care se putea respira în tot satul (în afară de Green Village – dar despre el mai încolo). Un fel de aer condiţionat în aer liber. Cu WiFi şi prize pentru încărcat diverse. La mesele astea se poate mânca de la bucataria din faţă echipată cu grătar, unde te duci cu bonul de la bar şi apoi urlă nenea: Micii!!! Scrumbia!!!. Adiacent terasei exista bar, magazin (cu aer condiţionat, acest paradis cu chipsuri şi bere) şi încă două terase ,,clasice” cu mese de plastic şi umbreluţe. Mai există un cinematograf în aer liber (aici are loc Anonimul săptămâna viitoare), respectiv cu filme de pe HBO, Procinema, Cinemax, ce se găseşte, cu aceleaşi şiruri de băncuţe de lemn, din trunchiuri de copaci. Tot campingul e foarte îngrijit şi curat, plin de câini maidanezi în formă de câini de rasă. Adică puii câinilor turiştilor ce au trecut pe acolo, am dedus noi. Aşadar, aveam maidanezi în formă de lupi, în forma de terrieri, în formă de boxeri, în formă de pechinezi, în formă de huski şi chiar un mini doberman. Dânşii erau în cale-afară de prietenoşi se ocupau în mare cu looking cute, îngropat în nisip de cald şi cerşit de mâncare pe ici-colo, asta până seara când se puneau pe urmărit căţeaua. Care era în călduri. Astfel, în timp ce stăteai la un film HBO, să zicem, puteai admira trecând în sus sau în jos turme întregi de câini foarte mari sau foarte mici în urmărirea căţelei. Când oboseau, picau oriunde, la întâmplare, existând riscul să calci pe vreunul ca pe o mină antipersonal. Din fericire, câinii erau obişnuiţi să îşi ia accidental şuturi si călcături pe cap şi nu aveau nicio reacţie în afară de proberbiala schelălăială şi fugă.

Pisici nu am văzut.

Noaptea se aprind felinarele pe potecile pietruite dintre căsuţe, se aud greieri, se văd miliarde de stele şi totul se întâmplă sub unda farului de foarte aproape. Când vii la culcare şi mai fumezi o ţigară în buza cortului ai impresia ca e un fel de basm.

Vizavi de camping există Green Village, acest loc de spart în figuri, în sensul că au piscină, aer condiţionat şi alte şmecherii. El e ruda mai bogată a Delfinului. Partea bună la Green Village este că se încadrează în fix aceleaşi repere – stuf, lemn, verdeaţă. Partea proastă e că este foarte scump.

Ca să ajungi la plajă din camping ai de mers,vreo 20 de minute pe jos sau cu trocariciul (care trece cam când are el chef) vreo 5. Odată ajunşi la intrarea pe plajă urmează un drum de aprox. 30 de metri pe care îl iubeşti la prima vedere şi începi să-l urăşti în zilele următoare. De ce? Păi e practic o cărare care taie liziera spre plajă, alcătuită din nisip extrem de fin şi…MULT. Adică picioarele ţi se îngroapă în el când mergi. E foarte mişto prima oară, oribil în următoarele dăţi când deja nisipul nu te mai impresionează cu nimic, e foarte incins şi ai impresia că înoţi cu picioarele într-o materie incandescentă încercând să ajungi la mare. Eu i-am zis ,,drumul robilor”. De fiecare dată când ajungea un trocarici în faţa lui, din remorcile improvizate cobora un val colorat de oameni cu colace şi pălării de paie care înotau apoi vreo 3-4 minute încercând să pună picioarele pe plaja făgăduinţei.

Lucruri bune la plajă? E mare. Imensă. Neamenajată într-un sens bun (există, totuşi nişte băieţi cu un generator în nisip, care vând bere şi alte chestii lichide reci, care se aprovizionează cu un tractor). Nisipul e foarte fin. Apa e foarte puţin sărată (gura de vărsare a Dunării e la vreun km în dreapta) şi este foarte mică până hăt în larg. Te poţi bălăci liniştit. Nu sunt alge. Dacă ai gărgăuni de gen nudism, poţi găsi zone în care nu te deranjează nimeni. Până la Sulina să tot mergi pe plajă.

Lucruri rele? E plina de scoici rupte în bucăţi mari (tocmai pentru că valul de turişti e încă mic şi n-a fărâmiţat scoicile) în care e foarte uşor să te tai dacă nu eşti atent. Apa e foarte tulbure, tocmai pentru că Dunărea e la o aruncătură de băţ. Practic, apa are formă de mare, dar e apă de Dunăre cu un strop de sare. În plus, la intrarea în apă timp de vreo 3 metri exista nişte vietăţi mici mici mici, transparente, ca niste microcrustacee, care îţi aleargă printre degetele de la picioare. Dacă nu ştii că-s acolo, le poţi confunda cu efectul de nisip plus apă. Sunt inofensive, nu fac absolut nimic în afară de o gâdilătură. Dar dacă ştii că sunt acolo, îi urăşti şi nu poţi trece peste ideea ca tre să faci 2-3 paşi rapid ca să scapi de ei la intrare şi la ieşire, e cam nasol.

Seara, când apune soarele, are loc invazia de vampiri. Nimeni nu scapă. Toate miturile sunt adevărate. Sunt acolo, sunt mulţi şi nu pleacă nicăieri. Soluţia? Tone de Autan şi spirale din alea fumigene. Îi pun pe fugă, dar am senzaţia că ne-au cam trosnit şi pe noi. Am inhalat la diverse substanţe insecticide că mai mai s-o prindem pe răposata Manole din urmă. Plus că Autanul te face să transpiri şi mai rău.

Aseară am făcut şi o plimbare cu barca. Domnul Lucian ne-a dus departe, la Sahalin, unde sunt coloniile de pelicani şi lebedele cu pui cenuşii şi cormoranii şi egretele şi brotacii ăia ca în Maria Mirabela. Poate vă arăt poze, de sunteţi cuminţi.

Concluzia e că deocamdată nu am o concluzie. A fost cu siguranţă o misiune extremă din cauza căldurii, dar a fost frumos.

Una peste alta, a fost o experienţă. Mă bucur că sunt acasă, că respir în voie şi nu mai asud ca un salahor, că am aer la noapte, că voi dormi, că nu mai trebuie să-mi dau cu substanţe toxice pe piele ca să pot bea o bere, însă efectul pozitiv este că nu m-am mai gândit nici măcar un minut la job, la Bucureşti, la nimic de nimic. Sunt dispusă să mă întorc cândva, când toţi meteorologii mă vor asigura că nu mai explodează soarele şi când ne vom cumpăra un cort mai măricel (btw, nu vreţi să cumpăraţi un cort haios, verde, de o persoană sau două mai mici – pe el scrie că e de două – de se pune şi se strânge în 2 secunde folosit o singură dată?).

9 thoughts on “Sfântu Gheorghe – Infernul din Paradis”

  1. Buna. Suntem un grup de 5 persoane si maine dimineata plecam si noi spre aceeasi locatie, unde ai petrecut tu 5 zile. Am o rugaminte, daca poti sa-mi spui putin ce preturi sunt pe acolo la restaurant si la bar, adik cam cat ajunge un pranz, cat ajunge o bere la bar … ca in rest mi-am cam dat seama din ceea ce ai scris tu acolo … trebuie mult autan :). Multumesc

  2. Mi-ai facut o pofta de nu se poate. Inclusiv de peste ca fac parte din evanghelizati si as manca orice, chiar si ciocolata cu peste. Si chiar as vrea samordecald in locul ala, decat in drum spre megaimage sau redactie.
    cat despre sfantul gheorghe, in afara festivalului care n-are ce cauta acolo (inteleg daca era unul fara fite, de film experimental) e ok. Eu zic ca la Delfinul se mananca prost, dar efectul ala de racoreala sub acoperisul terasei face toti banii. Am prins si o vara din asta superhot si aveam casuta in care nu se putea dormi ca era prea incinsa. Asa ca am dormit afara, pe iarba, in sac si mi-a parut rau ca am dat banii degeaba. Marea e un fel de Dunare, e adevarat. Am cunoscut cativa sateni acolisiti la crasma de sub salcie… haios! Mai putin sculatul la 4 ca sa prinzi vaporul de intors.
    As vrea sa merg la Sulina, ca n-am fost. Si sa vad ce mai pe la Portita. Dar se pare ca vara asta n-o sa merg nicaieri… d-aia sunt atat de grafomana, la ora asta. De frustrare (-:.

  3. La restaurant sunt menu-uri care se invart la 12-20 de lei (in functie de ce e in ele).Asa cum zicea si Adina, nu se mananca grozav in campus, insa daca e cald sa lesini, merge mai orice. Prietenul meu a tot mancat scrumbie la gratar din campus si i-a placut (era 8 lei o scrumbie). La bar… nu mai stiu, preturi normale. Nici mici, nici mari. Nu mai tin minte cat era o bere, dar o cafea era 4,5 lei, ca idee.
    Peste drum, la Green Village, exista si restaurante cu aer conditionat. Mancarea e ok acolo, insa e foarte scumpa. O sa dati un cel putin 50-60 de lei de fiecare pe o masa completa + bautura.
    Recomand (daca va place pestele) sa solicitati cel putin o masa pe la localnici. Unde am mancat noi (la nr 100, pe strada principala, doamna Doca cred ca o chema pe proprietareasa) era 20 de lei masa pentru o persoana, ea constand intr-un fel cu garnitura si cu salata. Mult mai bun decat in camping.
    Noi am mancat in sat doar de doua ori pentru ca era oribil sa circuli in timpul zilei prin sat (chiar si seara), din cauza caldurii, iar la bucatareasa in spatele casei – unde se manca – era o temperatura greu de suportat. Preferam mancarea regular din camping, pentru ca la acea terasa e o temperatura ceva mai usor de tolerat.

  4. Hola Dear,
    Cum se face ca nu ai telefonat-o pe maestra deltei, cum mi se mai spune?:))))
    Da, I felt every word, vreo 2 ani la randul (in al treilea am facut greseala sa ma duc la Sulina, unde ciuciu camping cu toalete de poti sa mananci pe jos).
    Nicaieri nu e mai bine ca la Sf Gh, that’s for sure.

    Astept inside info la o limonada in acest weekend, daca esti prin localitate

  5. Dragă maestră,

    N-am ştiut că aşa vi se mai spune.
    Din păcate, limonada va trebui să aştepte până cel mai devreme luni, deoarece în weekend mă voi afla în deplasare pe meleagurile natale. Poate o racolezi la această limonadă şi pe Sorina, tot încearcă de vreo lună să mă scoată la un ceai şi mereu intervine ceva :D

  6. Multumesc pentru aceasta descriere detaliata si obiectiva! Aveam nevoie de asemenea detalii, care reies din impresiile unui om cerebral si echilibrat si toate alea de bine :P…..voi merge la Sf Gheorghe saptamana viitoare si cum nu am mai fost, imi doream sa stiu la ce sa ma astept. Informatiile au fost de foarte mare ajutor, prin urmare ma inclin, jos palaria si spun “Multumesc”, din nou :).
    Felicitari pt blog!

    Blue

  7. tantari – check. am observat ca e mai bun off-ul decat autan. autan pentru ei e un soi de frisca.
    ars talpile in nisip -check. rau, rau de tot. chiar ca “drumul robilor”. acum imi vine sa rad cand imi amintesc cum incercam sa alergam dinspre plaja spre trocariciul abia ajuns, la ora 13, cand deva aveam arsuri si pe creier si cand ne scufundam cu fiecare pas.
    caldura mare – check and double check. groaznic! aproape ca ma bucur acum ca sunt in bucuresti.
    insecte pe malu’ marii: check. m-am si speriat la inceput de era sa nu mai intru in apa.
    spalat de creier maxim – check. oho, si ce bine a fost.
    eu am prins si anonimul si, din pacate, pot sa-ti spun ca pe la mijlocul festivalului, pe miercuri asa, au inceput sa apara si badarania si mitocania la brat, pe ulita. si eu, care speram sa nu apara, tocmai din cauza ca e greu de ajuns acolo. e, uite ca daca omu’ vrea sa fie nesimtit, este. dar oricum, inca sunt mai putini ca in vama sau alte locuri, there is still hope.
    ps: pe mine practic m-a obligat cineva sa mananc ciorba de peste, pe principiul ca daca e din delta, sigur e buna. obosita de la atata refuzat (chiar, de ce nu inteleg oamenii ca altora pur si simplu nu le place un fel de mancare?!), am luat o lingura, ca sa se vada pe viu efectele devastatoare ale acestei ciorbe asupra mea si sa ma lase in plata domnului. mi se face rau, da’ rau. enfin, peste am mancat, preparat altfel. oricum totul din camping mi s-a parut ca are gust de peste.

Comments are closed.