Category Archives: divagand

>am o mare energie

>… imi iese prin pori, imi iese prin aerul pe care il expir, prin degetele care lovesc acum tastatura. Mi-am facut codite, am alergat in jurul biroului, am tras oamenii de par, am urcat si coborat scarile, si nimic. Sunt speriata putin, am senzatia ca il am de dracu’ in mine. Nu am stare, imi vine sa jumulesc planta asta, sa amestec monitoarele oamenilor din jur sau, si mai tare, calculatoarele. Sa iau o foarfeca si sa ii tund pe toti, sa vopsesc peretii in galben fosforescent, sa iau capacele de pe canale, sa stau sa ma uit de sus cum cad in ele pisici proaste si sa ma sparg de ras.

Am nevoie de o exorcizare. Any priest available? :)

>Stare de spirit

>Incerc de vreo 2-3 zile sa ma prind ce e aia “stare de spirit”. Adica ce e? Care e treaba cu “te trezesti cu fata la cearceaf”? Cum se poate influenta o stare de spirit? Cum se poate construi o stare de spirit? E ceva ce se educa? Sau e un dat, pur si simplu e felul in care te trezesti intr-o zi?

De ce ne “prost dispunem”? Ce e aia? Cum adica “dispozitie”? Sunt intr-o dispozitie generoasa, ia d-aci 10 lei si ia-ti un corn.

Dispozitia e un fel de “chestie”. Cand nu avem explicatii pentru ceva, e sigur legat de “dispozitie”. Vreau sa par mai interesanta, atunci imi stric dispozitia, sunt o artista, sunt trista, m-a lovit bomba, implicit par mai misterioasa.

Unde e, domnule, butonul ala de schimbat dispozitii? Probabil e ca la diapozitive. Pac, schimbam slide-ul. Viata noastra se desfasoara in power point. Slide-uri, slide-uri, template-uri…

Nu stiu, caldura imi da asa o… dispozitie de tot kktul….

>Sunt unele cuvinte…

>…care lovesc la propriu. Si nu ma refer la jigniri, injuraturi, lucruri insignifiante, de altfel. Vorbesc despre cuvinte in hainute frumoase, noi, colorate, cuvinte prietenoase, care iti infig cutitul in spate. Si il infig foarte adanc, pentru ca tu esti foarte relaxat, te uiti la mine cum iti zambesc si iti abandonezi complet vointa si sistemul imunitar. Si cand esti tu mai letargic, tocmai atunci un cuvintel zglobiu care abia a parasit buzele mele mai mult sau mai putin rujate (de la o zi la alta…), vine cu dara lui de parfum (miroase a bombonele Cip) si scoate ditamai cutitul de macelarie. Si nu mai poti sa mai faci nimic. Te trezesti pur si simplu cu lama de otel in suflet. Si nu vezi ce te-a lovit, pentru ca tocmai ti-am spus mai devreme ca genul asta de lovituri nu vin decat din spate.

Paralizat de durere, iti mentii zambetul tamp ca sa nu imi dau seama ca te doare. Incepi sa-ti dai seama ca mie imi apartinea cuvantul-macelar, dar mai speri inca intr-un accident. Imi vezi privirea senina si te gandesti ca sunt prea naiva si pura ca sa am vreun amestec cu crima de acum doua secunde. Si ma vrei afara din toata povestea.

Acum ramane o singura dilema: te-ai intrebat ale cui sunt amprentele de pe cutit? A, l-ai aruncat la ghena? Ghinion…

>Sunt confuza

>
…din nastere. Si dupa ce ca sunt nascuta cu tendinta de a complica orice lucru, cat de simplu ar fi el, ma mai confuzeaza si oamenii din jur. Nu ma mai suciti atata! Sunt suficient de sucita in mod natural. In fiecare dimineata, in loc sa am minte limpede, ma simt de parca abia am coborat din montagne rousse. Am apoi un moment vag de optimism, ies pe usa cu ochelarii de soare pe ochi si castile bine infipte in urechi (asta ca sa nu ma doara atat de tare realitatea) … si ma pacalesc ca o sa am o zi frumoasa. Dar mai mult de o ora-2 nu dureaza niciodata.

Sunt atat de confuza incat nu pot face diferenta intre usa de la veceu si aia de la balcon (si de aici, va imaginati, o gramada de complicatii :) ). Nu imi dau seama daca e frig sau cald, nu imi dau seama daca vreau acasa sau nu, nu imi dau seama daca imi place o persoana, daca o detest sau daca imi e total indiferenta. E atata ceata in jur incat ma mir ca nu mi-am rupt inca picioarele pe strada.

Partea cea mai proasta este ca in ultima vreme confuzia ma face si trista. Si, in continuare, sunt atat de confuza incat nu imi dau seama daca imi place sa fiu trista, daca urasc sa fiu trista sau daca pur si simplu imi este foarte indiferent ca sunt trista.

P.S.: Ca sa parafrazez un om suparat si foarte mincinos din nastere, sunt o NBC…

>Retractare

>…referitoare la planta care nu face flori… micuta este acuma plina de boboci.Ori a citit blogul si s-a simtit amenintata, ori si-a revizuit atitudinea din proprie initiativa, cert este ca acum stam altfel. Imi cer scuze pentru cele spuse in trecut, eram orbita de furie… Friends?

>Cateva cuvinte despre prietenie

>Oamenii sunt asa, ca niste animalute sociale haioase foc. Da, stiu, v-am jignit de v-am omorat, nu mai puteti de nervi, pentru ca nu sunteti animale, ci oameni. Dar sa trecem peste asta.
Ma intrebam aseara (e drept ca dupa vreo 4 beri), ce e cu chestia asta cu “can’t make it on my/your own”. Ce nu poti sa faci? Sa construiesti o noua piramida? Ca asta mi-e destul de clar… Dar ce nu poti sa faci de unul singur? Sa bei apa? Sa scrii? Sa te uiti la televizor?
De fapt ceea ce incerc eu sa zic este ca actele de solidaritate, supranumite si gesturi de prietenie, se fac mai ales din inertie. Pentru ca trebuie. E un cod impus din afara, dar pe care l-am votat cu totii in prealabil, orbiti de convingerea ca singuri nu putem trai, atat de puternica incat atinge valoare constitutionala. Si de fapt asta pune toate sandramaua in functiune. Da nastere nevoii de comunicare atat de mult cantata si proslavita… unge toate rotitele sistemelor de telefonie – fixa sau mobila, internetul, si chiar si comunicarea de tip non-verbal.

Dar ce spun eu aici.. bausem si eu vreo 4 beri…