Category Archives: rasu’-plansu’

>De ce mi se intampla mie asta?!

>Ma distreaza maxim vorba asta cu “de ce mie?”. Eram azi in statia de autobuz si ma uitam la cele doua doamne/ tanti surori de 60 si ceva, cu palariute de pai, cu bijuterii, machiate, oarecum distinse, care stateau cu niste pancarte in maini si povesteau oamenilor din jur cum sunt otravite de oameni corupti care vor sa le scoata din casa lor nationalizata, aceiasi monstri care au omorat-o si pe “maicuta noastra perfect sanatoasa”. Si in timp ce auzeam pomelnicul de generali, medici si alte somitati corupte, si de “gruparea infama din ministerul internelor” croita cu misiunea clara de a arunca in strada cele doua babute, stateam si ma gandeam :”Doamneee, cum dau peste toate chestiile astea? Oare ma cauta? Care e faza?”. Si deodata imi dau seama ca nu-s singura in statie, si ca ceilalti oameni la fel de siderati de prezenta celor doua persoaje probabil au mai trecut prin experiente similare si se intreaba acelasi lucru. Sau… poate ca au creierele atat de sterilizate de viata incat nici nu mai reactioneaza la chestii de genul asta. Hm…Si totusi… cum naiba mi se intampla mie toate fazele astea??

>Joaca de-a injuratura cool

>
Citeam ceva mai devreme blogu’ tinerei sperante, si mi-am dat seama ca si eu pacatuiesc, ca si ea, prin lipsa de injuraturi. E cool sa injuri. Capcana e ca trebuie sa folosesti numai injuraturi cool. E si mai uncool sa injuri cu injuraturi uncool decat sa nu injuri deloc… Imi este foarte rusine, dar, dragi tovarashi cool, acesta este motivul. Mi-e sa nu dau in extreme uncool, gafand cu cine stie ce injuraturi expirate de acu’ doi ani… Vai, ma inrosesc numai la gandu’ ca o dau in vreun “mancatzash” sau ceva… si ma fac de ras..E mai bine sa fac pe mironosita… E safe. Safe is cool.

Ma retrag cu umilinta,
Sfanta Filofteia.

>Sa marsaluim impreuna pentru un viitor mai luminos

>
Azi am rupt cercul. M-am trezit DEVREME. Natural. Fara ceas, fara nimic… Am facut baie, am avut chiar timp sa meditez asupra invelisului (vezi “haine”). Ce sa mai, o zi atipica din start. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca ceva nu e in regula.
Ajung la timp la 41. Ajung la timp la 282. Acolo s-a rupt filmul. O multime furioasa il astepta. Pe 282. Dupa o vreme, un trecator se miluieste : “282 nu mai trece pe aici… face dreapta la intersectie”. Il ignoram cu totii. Sincer, pare cam nebun. Dupa alt sfert de ora, intru la idei. Merg inapoi la 41 si indraznesc inca o statie, pana la Casin. La Casin, niste gardulete suspecte… insotite de gardieni la fel de suspecti… deja abia astept sa ajung la birou, sa intru pe site-ul RATB si sa vad ce e cu suceala asta cu 282…
Mi se confirma ca si Casin are multimea lui furioasa pe 282, neinformati (hihi, nebunul nu trecuse si pe acolo), si plina de elan o tai catre Arcul de Triumf. Am asa o senzatie de bine cand fac treaba asta…De parca fac jogging 2-3 ore. Mi se pare un gest eroic. (de fapt e vorba de 100 de m, dar gestul este cel mai important…).

10 litri de transpiratie mai tarziu sunt de partea corespunzatoare a Arcului. Stupoare. Gardulete iar. Peste tot. Nu se circula catre sarldeogol. (ce? nu se scrie asa? da’ cum se scrie?). Este miting. Termenul imi aduce aminte de ante89, cand maica-mea se ducea la mitinguri, si era mereu nervoasa ca trebuie sa participe. Oameni cu sepcute si stegulete, jandarmi. Boxe imense, din care se aude ganguritul suav al Shakirei. Arata a picnic organizat prin amabilitatea jandarmeriei.

Oftez, si imi dau seama ca am in sfarsit ocazia sa merg pe jos mai mult, sa imi dovedesc ca pot. Ma apropii de sardeogol (ai mai zis o data ca nu se scrie asa, da’ lasa-ma sa-mi fac damblaua). Un politist trece pe scuter. Pare nervos. Unu’ de pe margine ii striga “hooo, ma ca te rupi!”. Ajung la biscuite. Ma strecor printre masini total bulversate si soferi si mai si, dar… incredibil… alt miting. ASOCIATIA PENSIONARILOR DIN ROMANIA. Sau ceva asemanator. Tot sepcute, dar astia au si fluiere. Si nu au Shakira. Si inainteaza scandand “ho-tii, ho-tii”. Incerc sa traversez palcul de sexagenari furiosi. Ii derutez pentru o secunda, dar isi revin repede.

Uraaa!!! am prins autobuzul de ultima usa si am ajuns la dorobanti. Cu ocazia asta, imi iau si de mancare de la Snack Attack, ca oricum e aproape pranz.

Marsaluiesc bucuroasa cu ditamai punga catre birou. Ideea e ca am gasit Prigat de kiwi!!! :)

>Buna dimineata, Romania, iti zambesc amabil…!

>
O dimineata normala…trec cu bine de mosu’ care sta mereu la scara – “responsabilul de scara” – , care de cand ii aduc tuica in mod constant, ma iubeste “ca pe nepoata lui”, desi cred ca habar n-are cum ma cheama, ii zambesc amabil, si ajung in cea mai mare viteza la casa de bilete RATB. Ma gandesc, exact ca intr-un banc care imi place mult:”mama, azi iau 10 bilete! 10 bilete iau, sa mor io de nu iau 10 bilete”. Imi potrivesc banii, si cand ajung fata in fata cu tanti care vinde, ma razgandesc subit! Zodie, blestemata, gandesc, si comand clar si raspicat: “un abonament pe toate liniile pe o zi, va rog”. Imi facusem eu un calcul, cu drumurile pe care le am de facut, si eram cam pe acolo. Tipa, vanzatoarea, tinerica si blonda, se hlizeste :”Hi, hi, era sa scriu cu dermatografu’!”. Zambesc amabil, si vad cum pleaca tramvaiul din statie in timp ce tipa cauta prin telefon data de azi.
In cele din urma ajung in statie, si dupa cele 10 minute regulamentare apare tramvaiul. Cam plin, ma gandesc, dar… na… mofturi de tineret din ziua de azi…In tramvai un individ tinerel si slabut citeste o carte – “Yoga pentru o slujba in care nu ne implicam” – sau ceva de genul asta. Apuc sa citesc o fraza – “nu trebuie sa va implicati. Esecul sau victoria sunt deciziile lui Dumnezeu, care nu va privesc, iar tu trebuie sa le accepti ca un brav soldat”. No comment. Zambesc amabil si se face liniste in capul meu. Ajung la statia Piata Crangasi. Pe banca din refugiu, 3 cersetori – aurolaci- homeless- stiti la ce ma refer, cu varsta undeva intre 45-55, mananca dintr-o paine si au in fata vreo 2 sticle de ulei. Presupun ca nu e ulei in ele, dar e doar o speculatie. De la distanta par sticle de ulei. Personajul din stanga ii trage fesul de pe ochi celui din dreapta lui, in timp ce respectivul incearca sa muste din paine. Am zis “incearca” pentru ca nu o nimereste din cauza ca are fesul pe ochi. Exact in acel moment, prin fata lor trece o himera: o domnisoara nu foarte frumoasa, dar ingrijita, bruneta, supla, cu parul pana la umeri, de inaltime medie, probabil parfumata. Nu stiu de ce, dar parea genul de femeie care miroase bine. Cel din mijloc ii inghionteste simultan pe ceilalti doi. Toti trei raman blocati, cu gurile cascate. Ai zice ca sunt impietriti, daca nu li s-ar misca pupilele dupa tinta feminina. Stau si ma gandesc, si ajung la concluzia ca asa as ramane si eu daca ar aparea brusc pe cer aurora boreala. Zambesc amabil si ma bucur oarecum ca unii oameni se bucura asa de usor.

Ajung in statia unde trebuie sa schimb mijlocul de transport in comun. Trec pe langa o tanti care vinde margaritar. Ma opresc brusc (aceeasi fire impulsiva, deh, ce sa fac…) si ma hotarasc sa cumpar 2 buchetele. Tanti mi le da sa le miros. Zambesc amabil. Tanti se lumineaza la fata si zice “I-am mai dat unei doamne mai devreme sa le miroasa si a tipat la mine :CE FACI CUCOANA, MI LE BAGI IN NAS??. Si i-am zis : DOAMNA, DA’ LA UNII LE PLACE SA LE MIROASA... ” Iau buchetelele si ma duc in statie, mandra de mine. Vad un slogan pe refugiu :”Traieste fiecare clipa” – si ma gandesc :”uite ca eu chiar asta fac, si asta pentru ca asa sunt eu, nu pentru ca imi spuneti voi, corporatisti nenorociti”. Ma sperii de gandurile mele, si incep sa ma uit dupa autobuz. 300, 300, 300, nici un 282. Damn! Ma sprijin de refugiu, si imi iau ghiozdanul in brate, pentru ca nu pot sa stau cu el in spate, nesupravegheat, intr-o statie de autobuz. Un individ vine si imi zice:”nu va suparati vi se vad banii in buzunarul de la spate, si.. nu se stie..”. Hmmmm….. CE BANI?? pun mana – era doar abonamentul RATB. Zambesc amabil si amar, indes abonamentul mai bine si astept in continuare. 300, 300, 205, in sfarsit apare un microbuz. La care mai platesc 10.000. Ma sui, si pe drum imi dau seama ca n-am facut nici o afacere cu abonamentul pe o zi.

In microbuz , langa mine, un tip ma fixeaza. Nu stiu daca se uita la mine, la flori, la ghiodan, sau pur si simplu in gol. Ii vad doar blugii – par ok, si pantofii – ingrijiti, dar nu pe gustul meu. Cobor, si observ ca tipul coboara la aceeasi statie. El inainte -eu in spate.Observ cu stupoare ca intra pe aceeasi straduta care e in traseul meu. Se indreapta vertiginos catre SERVICIUL MEU, dar intra in casa dinainte. Eh… coincidentele astea…. Zambesc amabil si intru in cladire…

Have a nice day! :)

>adrenalinaaaa

>
Pentru mine, nimic nu se compara cu venitul la serviciu gratie RATB, fara bilet sau abonament. E adrenalina in forma pura. Vorbesc despre 12 statii, 12 sanse sa se urce in tramvai/autobuz Men in Black si sa aduca apocalipsa odata cu scoaterea unei legitimatii. In plus, au tot felul de siretlicuri, cum ar fi urcatul intre statii, sau la semafoare, cu care pot lua prin surprindere o persoana pregatita sa stea linistita pana la statia urmatoare.
Cauzele calatoriilor mele clandestine sunt in numar de 3: fie chiar nu am nici un ban, fie nu gasesc casa de bilete, fie imi uit acasa actele (in cazul abonamentului) / banii (in cazul biletelor)/ actele + portofelul. In functie de cauza, inainte de urcarea in autobuz stabilesc o strategie. Un text. Ce spun in caz de catastrofa. Dar nimic, absolut nimic nu ma face sa fiu pregatita de o asemenea intalnire de gradul 0, care te face sa te simti ca un pungas, un hot, un infractor. Sa fim seriosi, este vorba doar de o contraventie care tine de dreptul administrativ – nici o legatura cu infractionalitatea.. Avand cunostinte de drept, stiu chiar si cum sa evit o asemenea amenda. E suficient sa nu semnezi, si sa soliciti trimiterea procesului verbal prin posta. Dupa aceea, si cel mai prost avocat iti rezolva in 5 minute problema la tribunal. Si singurul avantaj pe care il am in urma terminarii facultatii, este acela ca stiu o gramada de avocati. Deci n-ar trebui sa imi fac griji…Si totusi…pana la urma nu este vorba de amenda, ci de felul in care te darama psihic un contact direct cu justitiarii autobuzelor.
Dupa infiltrarea in carcasa metalica plina de oameni si atasarea de o bara, urmeaza profilingul. Inainte de opririle in statii mi se ridica in mod automat antenele, si incep analiza celor care se urca in mijlocul de transport in comun. Se exclud din start oamenii cu sacose. Controlorii nu au sacose. Femeile controlor pot avea genti, dar nu si sacose. Imediat ce se defineste un cerc de suspecti in functie de sacose, se trece la analiza pantofilor. Controlorii au intotdeauna pantofi inchisi la culoare, niciodata pantofi sport. De cele mai multe ori, aici se opreste selectia. Desigur, mai sunt multe criterii: geaca bleumarin (dar nu neaparat; totusi e obligatoriu sa fie inchisa la culoare), majoritatea barbatilor controlori poarta sapca si sunt destul de solizi, cu totii au fete de pampalai, nu ai crede cat de agresivi pot fi.
De fiecare data cand ajung la destinatie dupa o asemenea calatorie, dupa atatea emotii si palpitatii, dupa atatea analize si stari contradictorii, mi se pare o prostie ca mi-am facut atatea griji. After all, what were the odds ?!