Tag Archives: credinta

Carlin on Religion

Later edit: E un nene care spune mult, mult, dar mult mai bine decât mine ce am tot încercat să explic în comentariile de la postul anterior. Am dat citatul ăsta mai demult, dar nu cred că strică să-l mai pun înca o data. E în contrapunct cu nebunu’ de Carlin, măcar în tone of voice, însă cumva ambele au o legătura cu tot ce am de zis:

“Cu siguranţă, toate ar arăta altfel dacă aş fi un om religios, dacă aş putea crede că dincolo de această viaţa mai există ceva. Fie şi iadul. Nu sunt nici pe departe din specia liber-cugetătorilor. Din punctul meu de vedere, ateismul este o trufie cam imbecilă. Cum să-ţi imaginezi că toate misterele din banalităţile care ne înconjoară, dintr-o dimineaţă cu cer indecis sau din pietrele înnegrite, vara, de lumină, se explică doar prin chimie, fizică şi mecanică? De câte ori mă uit la Animal Planet şi constat câte taine ascund cele mai elementare forme de viaţă, sunt uluit. Mintea mea nu reuşeşte să priceapă cum au apărut toate acestea. Nu pot merge mai departe. Şi mă blochez aici. Dumnezeu există pentru cei care au nevoie de el, s-a zis. Nu-i adevărat. Eu am nevoie şi nu l-am găsit. E şi aceasta o cauză a faptului că, sub masca mea de om sobru şi raţional, sunt mai vulnerabil decât îşi închipuie alţii. Şi sunt pregătit, mai bine decât aş fi vrut, să vorbesc despre eşecuri.” (O. Paler)

Şi Carlin, că ziceam despre asta într-un comentariu anterior :

Si acum, că i-am citat pe Paler şi pe Carlin (amândoi sunt acum decedaţi, probabil că s-au lămurit cum e cu viaţa de apoi), o să formulez şi eu, cu cuvintele mele, ce cred şi îmi asum.

Cred că religia e bullshit, precum Carlin. Nu îmbrăţişez niciuna dintre ele. Sunt botezată ortodox, precum majoritatea copiilor români, însă tot ce reprezintă pentru mine religia este TRADIŢIE. Tradiţie pe ale cărei obiceiuri le respect, în parte, din respect pentru părinţi şi identitate. Cred, însă, că religia e bullshit.

Şi mai recunosc că habar n-am ce-i dincolo. Că mă depăşeşte, pe mine ca pe restul oamenilor. Sunt multe lucruri care mă depăşesc – şi sunt uimita de frumuseţea unor lucruri, precum Paler. Sunt de acord, la fel ca el, că exista o doză de divin în multe din jur. Nu-s nici pe departe o atee cinica. Uneori cred în paranormal, sunt zile în care cred în fantome. Zile în care cred în energii şi karma.

Sper să fiu în stare să fac diferenţa între bine şi rau, în mare parte din viaţa asta. Sper să fiu în stare să fiu un om bun. Încerc să aflu cat pot de mult şi să simt cel puţin la fel de mult în viaţa asta. E limitata şi încerc să extrag cât mai multe din ea. Şi cam atât. Cam asta e credinţa mea. Ea nu conţine rugăciuni şi nici mătănii. Nu presupune aprinderea vreunui numâr de lumânări şi nici închinatul la vreo icoană. Şi, îmi pare rău să dezamăgesc pe alţii ca mine care au impresia că sunt religioşi – asta nu e religie.

Ac Dc si curentul alternativ anti-satanist :)))

Am fost duminica la concert, concert care a fost misto, mi-a depasit asteptarile. N-o sa ma apuc sa va povestesc de locomotiva, tunuri, striptease-ul lui Angus, solo sau bis. Ati citit deja chestiile astea peste tot daca v-a interesat. Asta in cazul in care n-ati fost acolo si iar e complet inutil sa ma apuc sa descriu.
Ce mi-a captat insa atentia e pajistea de crestini piosi care au rasarit ca ciupercile dupa ploaie si care o dau inainte cu satanistii si cu felul in care noi, oamenii normali adica, ne ducem spre pierzanie.

Dragii mei, satana in sfarsit ne-a pacalit si ne-a facut sa credem ca nu exista si acum, ca ne-am dus si la spectacol, ne-a pacalit sa o mai si preamarim. Oamenii astia traiesc intr-un film prost, d-ala cu buget minuscul, in care satanistii cu glugi trase pe ochi vrajesc omenirea si-o fierb apoi la foc mediu in cazane.

Ei, pe astia i-as face tocana.

Cred ca daca as putea fi acuzata de discriminare de vreun fel, capul de acuzare no 1 ar fi ,,discriminarea habotnicilor”. HUO.

I-as casapi pe toti astia care au impresia ca le stiu pe toate. Pe toti astia care se dau crestini doar ca sa arate mai bine cu degetul. Pe toti astia care stiu exact CE SI CUM.

Iar alora care se indoapa cu documentare ieftine americane in care ti se explica de ce roacherii sunt satanisti, le-as recomanda sa vada si Religulous. Asta daca nu le e prea frica ca iese dracu’ din monitor si le da o limba pe fata.

In rest – mars, ma! (click de credeti ca exagerez)

(da, I must be possesed)