Tag Archives: in culise

Clinica Sinucigașilor

unnamed(atentie – minispoilere – adică spoilere dar nu chiar!)

Clinica Sinucigașilor – un loc în care oamenii pot merge să pună capăt tuturor problemelor din viața lor. Un loc în care li se spune că sunt ajutați să treacă pe nesimțite în altă viață, fiind îndemnați să fie optimiști cu privire la ce vor găsi acolo. Un loc în care se adună într-o seară patru personaje cu motive diferite, vieți și experiențe diferite – puncte de vedere diferite. Drame și comedii interioare diferite.

Domnul Eugen Furtună, 34 de ani în mai, pe care investițiile proaste și costul vieții în familie l-au distrus. Care nu mai vede sensul vieții în a munci ca un sclav doar ca să-și plătească rata la bancă. Nu are bani nici măcar să moară, la propriu.

Domnul Dănuț, care la cei 27 de ani locuiește încă cu mama, care face ce vrea din și cu el. Care e convins că nu are nicio calitate, ci doar defecte și care nu vede sensul în a încerca să mai treacă prin încă o zi, căci, așa cum repetă de multe ori, ,,eu pentru mine am murit demult”.  Salariu de 16 milioane, pentru care este invidiat sincer de domnul Eugen.

Doamna Cristina, 55 de ani, pensionată pe caz de boală, probleme cu colecistul si inima. A muncit toata viața ca o proastă pentru un soț violent și un fiu nerecunoscător. Nu are o viață a ei, ci doar o pensie mizerabilă, e complet dependentă de alții și nu înțelege de ce s-ar mai întoarce la fasolea pe care a lăsat-o pe aragaz.

În fine, domnul Radu, 35 de ani, manager de firmă de construcții cu studii de filosofie. Plin de bani, neîmplinit în amor, convins că dacă până și dragostea e efemeră, viața nu are niciun sens. Privit circumspect de colegii de suferință, mai ales de doamna Cristina și domnul Eugen (care își văd rezolvarea tuturor problemelor într-o sumă de bani). Considerând, la rândul lor, motivele lor de încetare existențială drept ,,meschine”.

Cine are cel mai bun motiv să termine cu viața? E ceva după moarte? Are importanță dacă e ceva după moarte? Ar ajuta un asemenea serviciu de sinucidere asistată, versus ,,aruncatul în fața trenului” sau alta metodă improprie de autoasasinare? Cine e de vină pentru problemele noastre? Are vreo importanță dacă există sau nu vreo vină a cuiva? Ce e de făcut când ajungi la limită și nu poți să mergi mai departe? Care e adresa de la Clinica Sinucigașilor? Ce cuprinde un formular tip de înscriere la sinucidere? Și cât costă un asemenea procedeu?

V-am dat ipoteza, demonstrația și concluzia sunt de urmărit la În Culise, în piesa ,,Clinica Sinucigașilor”. Mi-a plăcut tare mult. Mi-au plăcut personajele – doamna Cristina, cu fesul, trollerul și oala de fasole ia caimacul, fără doar și poate, dar celelalte personaje au momentele lor de glorie meritată. Sunt personaje recognoscibile, discursuri bine știute, auzite la supermarket, la știri, în taxi, în tren, în autobuz sau la coadă la taxe. Cunoaștem fiecare câte un domn Eugen, Dănuț, Cristina și chiar Radu (pe care toții bani din lume nu-l mai satură). De aceea e atât de ușor să-ți placă piesa și să intri în Clinica Sinucigașilor.  Se joacă din nou pe 25 ianuarie pe Hristo Botev 25, mergeți să râdeți și să vă gândiți mai atent la niște lucruri.

Un gând pentru În Culise – ar fi de ajutor o recomandare către audiență legată de fumat, măcar sub formă de rugăminte dacă nu de interdicție – prea mult fum poate dăuna unei reprezentații :).

 

 

Teatrul ,,In Culise” are si alte culise

unnamed
Sunt cam neieșită din casă. N-aș vrea să înțelegeți de aici că sunt realmente neieșită din casă – bbbhhaahahah, cât aș vrea să am un an așa de stat în casă, doar în casă.

Nu.

Doar că printre hobby-uri de care îmi doresc să mă țin (Scottish Dance și Sound Choir) bașca cârca de întâlniri săptămânale cu clienți și colaboratori, rămâne foarte puțin timp pentru fantezii gen teatru/operă/chiar și film.

Iar eu voiam de mult să văd ce e cu teatrul În Culise. Că doar le-am ,,bifat” pe toate de gen, ăsta mai scăpase. De la Act până la Pod, de la Green până la Minion cu statie la Teatrelli, nimic nu mi-a scăpat (ziceam eu, așa). Așa că, odată fiindu-mi adusă la cunoștință existența Teatrului În culise, la sfârșitul anului trecut (ce vreți, nu pot să le știu pe toate), mi-am propus de cel puțin trei ori să merg să verific care-i treaba. Ghiciți ce? Da… Nu m-am dus nicăieri, m-am uitat pe geam.

Și de aia când am auzit de sală nouă, eveniment, fresh (unde mai pui că și afișul arăta îmbietor) am zis gata. Se ignoră una bucată ger. Se lasă zeci bucăți mailuri să aștepte. Se îmbracă cojoc greu de oaie și se merge la teatru că nu mai merge așa.

Rezumat – aseară am fost la teatru. La Teatrul În Culise, sala nouă, Hristo Botev 25, unde e si Copper’s Pub. Nu știu la ce mă așteptam sau la ce nu mă așteptam. Cred, mai degrabă, că nu aveam niciun fel de așteptare. Nici mare, nici mică. Dar sigur sigur nu mă așteptam să găsesc ce am găsit.

Casa în care e Copper’s arată senzațional. Eu zic că măcar pentru asta și tot ar trebui să dați o tură. La etaj este PUB-ul propriu-zis, unde se și joacă (și se bea, fumează – dap, se fumează, aviz amatorilor sau neamatorilor). Seara a fost și mai frumoasă, pentru că am dat acolo și peste Oana – dar și peste alți oameni pe care nu-i mai văzusem de mult.

Piesa văzută a fost un colaj de momente, variate. Multe nuanțe. Nuanțe de râs, în principiu. De la buf la negru, de la roz la albastru-amărui. Tema dată – România, încotro? Sau – România – spre vest?. Zic și eu. Cred că tema poate fi explicată și descrisă în multe feluri de oamenii care-au fost aseară în sală, sunt sigură că fiecare a văzut și auzit lucrurile în felul lui. Personal, am apreciat textele scrise bine – adaptări dupa Matei Vișniec – (e foarte, foarte greu să faci asta în genul ăsta ,,ușurel” poate, de teatru contemporan, am observat – e greu, de exemplu, să fii vulgar natural – de aia ne și deranjeaza atăt de tare p…le din toate piesele și filmele românești, că-s, vorba aia, puse cu mâna). Actorii – buni. M-au prins și i-am crezut în proportie de vreo 80%, ceea ce-i mare lucru. (eu fiind acest arici supra-analizator, greu de captivat).

A fost o seară foarte reușită, eu mă voi întoarce sigur. Am un sentiment așa, reconfortant, când găsesc locuri care mă pot surprinde în bine. Dacă îi mai dă și cu teatru… adă-l la tata.

E bine să știți că zilele astea se găsesc la În Culise, pe Hristo Botev 25, 12 zile păcătoase. Adica 12 days of sin. Sunt piese în premieră, piese jucate deja, momente inedite și zile inedite la care puteți participa după cum urmează.