Tag Archives: petrecere

Sunt un pic confuză. Ba nu.

Și de aia nu stiu cum să încep postul ăsta. Așa că am trântit playlistul făcut special pentru party de ziua mea. Party care a fost cu temă, anii 70 au venit călare peste noi. A fost frumos. A doua zi m-am trezit înapoi în 2011, înconjurată de cadouri și flori. (am primit un kindle, v-am zis? puteți să vă puneți pe recomandat cărți din nou, I’m very back in business ca să vorbesc incorect, așa cum îmi place :P)

Se-apropie data când îmi voi schimba numele. Pentru că da, o să îl schimb, m-am hotărât. Poate-ar fi momentul să mă panichez, totuși mă țin tare. Nu vreau. Nu-mi vine să mă panichez, dar și anume deloc.

Azi noapte am închis împreună cu o mână de oameni două baruri. Era miercuri. La 4 dimineața mă prelingeam spre casă obosită, euforizată și fericită. Că …nu știu ce. Că am reușit să mă opresc din sughițat și măcar nu mai par cetățeanul turmentat. Că încă se mai poate. Că am o viață care mă tratează bine. Că mă așteaptă cineva acasă care nu-mi va pune întrebări și nu mă va chinui încercând să mă facă să fiu altfel, chiar dacă vin câteodată acasă la 4 sau chiar mai târziu, ca o dezaxată și nu ca o nevastă.

De fapt cred că aici încercam să ajung în haosul ăsta de gânduri fără cap și coadă. Voiam să spun că n-am emoții. Nu m-am panicat. Și deși spuneam că n-o să mă mărit niciodată o voi face. Și într-un fel mă voi ține de promisiune, pentru că n-o să fiu niciodata o nevastă.

Acestea fiind spuse, nu știu ce să mai adaug. Hai noroc!

Miercuri, 12 spre joi, 13

A fost o zi cu noroc. Sau?… Oare sunt singura de pe planetă care fuge de variante atunci când trebuie să ia o decizie? Nu, bre, eu vreau doar o variantă, să zic da sau ba și să trec la următoarea. Prea multe deodata mă debusolează.

Și nu știu ce faceți voi în weekend, dar eu mă duc la un party the 80-s. Nu prea știu cu ce să mă ambalez, dar improvizez eu… Ceva idei?

Și sunt pe punctul să învăț să patinez. Pe gheață, că pe asfalt îmi iese cât de cât.

În rest e de bine.

Și, bineînțeles, melodia de nani-nani:

May Day

De fapt June Day.

It’s the day.

Întotdeauna am făcut caz de ziua mea. Cu mai mult sau mai puţin zgomot. Cu mai mult sau mai puţin tămbălău. Dar niciodata n-am susţinut altfel. Nu m-am prefăcut că nu-mi pasă, că e doar o zi ca toate celelalte, doar ca să plâng apoi în pernă că nu m-a sunat nu ştiu cine. Subliniez – e foarte important pentru mine. Mi se pare că e ziua aia din an care mi s-a dăruit mie. Bine, mie şi celorlalţi născuţi în ziua asta. Până una-alta, mie. Şi atunci tot universul se mobilizează şi îmi organizează numai lucruri plăcute. Universul şi prietenii. Cât despre lista aceea din postul anterior, are o importanţă prea mică. Am tot ce îmi doresc în momentul asta. Well…aproape tot (ar fi nişte pantofi… :))) ).

Să trecem peste asta şi să vă povestesc despre weekend, că n-am mult timp la dispoziţie. În weekend s-a organizat petrecerea de reuniune după 10 ani a generaţiei mele. La liceu. Generaţia 2000. Ştiu din povestirile altora că în general se adună 3-5 oameni, se pupă, merg pe la cancelarie, beau o bere şi cam aia e. Nu, tati. La mine se organizează ăştia de astă iarnă. Grup pe facebook, mobilizare 17 clase (atâtea am fost, până la R), strâns bani, adus catering, alcool, formaţie şi alte alea, vorbit la liceu să ne lase în curtea interioară.
Băi, deci a fost foarte tare. Ne-am strâns foarte mulţi (în medie 15 pe clasă, înmulţiţi cu 17 şi vedeţi ce iese). Petrecere de petrecere. Au sunat clopoţei, au furat cranii şi tablouri cu Eminescu, dans, alcooale, amintiri, nebunii. Multe lucruri s-au schimbat, altele sunt identice.

Iacătă:

Cât despre mine, eu am simţit ăştia 10 ani. Au zburat, aşa cum zboară timpul în general, dar eu am simţit fieşce ziulică bună sau rea din tot toată perioada asta. Mi s-au întamplat lucruri. N-am avut impresia că lumea a încremenit preţ de un deceniu şi ne aflăm în acelaşi punct. Vedeam locul ăla, oamenii ăia, cu alţi ochi.

Acum gata, că mă duc la prezentare. Da, de ziua mea 🙂