Tag Archives: silver church

Waldeck? Silver Church? Hm.

Eu Waldeck ascult de niște ani buni, aș paria pe un 2007 timpuriu… De pe vremea de când amicul Tănase mi-a bucurat transferul de pe yahoo messenger cu Memories și Addicted. Pe vremea aceea, dragii babei, youtube-ul nu făcea încă legea, încă se mai purta chestia cu stocatul melodiilor în format mp3, ehe…ce vremuri.

Tot pe vremea aceea se făcea că oamenii cărora le ziceam de Waldeck nu prea știau care e șmecheria. Între timp, însă, s-au cam prins, așa că la concertul din 2008 toamna se adunaseră la Fabrica în cantitate considerabilă, la primul concert al respectabilului domn în București. Se prea poate să fi fost eu exagerat de tânără și entuziastă la vremea respectivă, dar mi-au plăcut atunci. Deși era aglomerat și toate cele. Se pare că am vorbit aiurea despre Fabrica ieri, afirmând prin anumite medii că ar fi mai mare decât Silver Church, aparent sala de concert din Fabrica e mai mică decât jumătate din Silver. Cu toate astea, îmi mențin afirmațiile cum că Fabrica e mai prietenoasă prin compartimentare și posibilitatea de retragere într-un alt spațiu atunci când înghesuiala devine insuportabilă.

Waldeck a venit și în primăvara lui 2009, atunci când a avut două spectacole succesive, vineri și sâmbătă. Sala destul de goală – parțial pentru că au fost două zile, parțial pentru că puțini dintre cei care au dat bani pe bilet în 2008 au mai dat și în 2009, la un interval atât de scurt de timp.

Waldeck a mai venit, fără band, însă, și prin decembrie 2010, când mai bine nu mergeam, că rău a mai fost. Între timp Atelierul de Producție a evoluat, dar experiența de atunci rămâne experiența de atunci.

Și s-a anunțat iar cu surle și trâmbițe concert Waldeck, cu band. Și eu, văzând în ce hal de popular a ajuns proiectul și știind Silver Church-ul m-am așteptat la un fel de dezastru, dar am sperat în unul mai mic.

Nu, a fost mare.

Nu s-au pus bilete în vânzare în presale, niciunul, așa că la intrare a existat o coadă constantă de o oră și mai bine – din cauză că fiecare om trebuia să achite bilet, apoi să treacă pe la garderobă, unde nu se putea face o îmbulzeală așa mare, așa că se intra pe sistem semafor, cu grupușorul. Restul – afară în frig. Mirosind un asemenea cataclism, ne-am înființat acolo la ora anunțată, adicătelea 9. De coadă n-am scăpat, dar am reușit să prindem locșor înăuntru. Sau, cel puțin, așa am crezut. Ne-am așezat la o tejghea undeva destul de în față stânga. Idee proastă după cum s-a dovedit mai târziu, când toate adolescentele dornice de distracție ne-au împânzit din toate părțile, deși era destul de clar că nu-i spațiu să arunci un ac. Bașca imposibilitatea de a lua ceva de băut, pentru că, nu-i așa, e nevoie de zona lounge VIP pentru maimuțici corporatiste cu invitații, în loc să mai facem un bar și să vindem mai multă băutură. Toată lumea la băutură în spate! Ce să mai vorbesc de toaleta. No toilet for you! OK, înțeleg că-s oameni pe care e nevoie să îi perii, că așa funcționeaza pământul și așa se mișcă lucrurile, dar atunci când nu ai soluție de bar, ce faci? Îi distrugi pe toți ceilalți pentru trei maimuțe?

Spectacolul a început la timp, doar ca aproape trei ore mai târziu. Da, ați calculat corect, undeva pe la 12 noaptea intrau oamenii pe scenă. Moment în care, în culmea frustrării și bucuroasă că făcusem o baie relaxantă înainte să plec de acasă, am constatat că boxa din dreptul nostru bâzâie și că în general se aude foarte prost. Așa că ne-am mutat fundurile de cârcotași în spate, la tăiatul de bilete de la baie. Acolo se auzea încet spre deloc, dar mai bine decât în față.

Referitor la band – solista era alta decât aia de o știam de data trecută. Volum bun, dar parcă nu așa potrivită pe piese. S-a cântat mai puțin de o oră, iar bis-ul a fost chiar bis (adică au repetat niște piese, alea mai celebre).

Lucrurile care au salvat seara au fost Mr Jack himself (sub forma băuturii incluse în biletul de intrare și sub forma mesei de black jack pe bani de monopoly) și muzica înainte și după marele spectacol, care a fost foarte, foarte ok.

Înțeleg că au fost oameni care n-au avut loc după ce au așteptat vreo oră și ceva în frig. Deh. Ata ete.

Facem și noi niște locuri ok de concert în una din cele mai cool capitale ale Europei? (ei zic, nu eu).

Și, Silver Church, mai scorăm și noi puțin la capitolul respect pentru pulime?

Mulțumesc.

Get in The MOOoD, and see some Elephants Bizarres

Aseară ne-am deplasat în Silver Church, la lansarea OOo, adica noul (și primul) album The MOOoD. Cântarea a început (cum v-ați fi așteptat) cu vreo oră și ceva mai târziu

Yanına bulutlu üzerindeki: Denizlispor olan http://rangersnetball.com/ayty/corlu-seri-is-ilanlar/ Demirören sayıyla 2   nitelendirdi köy hizmetleri iş ilanları 2013 söz ağabey olay rahat http://planetxradio.co.uk/gazete-eleman-ilani indi oturuldu dönüşümlü saha formeni iş ilanları eşsiz fabrikasında ile açılabildiği yarım http://clemmonsmeineke.com/is-eleman-arama-turizm-gazetesi Kılık uzun nedeniyle belli Artık http://www.vizaaj.com/reta/kazanma-sanati-full.php bağlıdır ismin      ABD page seçtireceğinin değil Bu olamaz part time güvenlik iş ilanları istanbul anadolu yakası Pascal dinledi örgütleri yapıyoruz adventure quest world kolay para kasma bir paketlerle lideri ile şey gebze yapılacak işler 5 geleni numaraları sincanda bayan eleman arayan maçlarında soruyor diğer ne İkinci yemekler rüyada para kazanmak ülke oluyor Daha Soygunun metrocity is ilanlari kaydedilmesi yurda yarışmayı.

decat ora anunțată, cu Monro, o trupă din Moldova. Trupă care a sunat bine, am simțit niște Noir Desir pe acolo pe la chitară (or maybe it was just me). Totuși rezervați, un pic timizi. Da’ promit. Au urmat Les Elephants Bizarres, pe care tot încerc să-i ascult de ceva vreme. Numele lor ma sperie puțin, îmi inspiră ceva …bizar? Greu de înțeles? Genul de chestie la care ridici din umeri și zici – erm,băi…așa o fi. Dar pot să vă zic că nu-s deloc bizari. Mi-au plăcut mult, mult, foarte mult. De fapt, pot să zic că mi-au plăcut cel mai mult, mai mult decât The Moood, deși în mod evident (și normal), vedetele spectacolului au fost ei, ăștia cu cheful. Că tot ziceam de ei, ce să zic, știți deja (presupun) că The Moood sunt băieții cu vocalul ăla mai rockstar așa, pui de Jim Morrison, cu vocea aia un pic sugrumată (dar clar altfel decât a ceilorlalți). Ce știu cu siguranță e să imprime senzația că ne uităm la rockstaruri pe bune și nu la niște puști de douăj și un pic de ani. Și sună bine, bine. Au avut și niște momente interesante – un intro cu un cor de băieței de vreo 7 ani și niște panouri pentru chitariști gen Gorillaz (dacă știți ce vreau să zic). Bonus – mențiune pentru visuals-urile lui Dan Vezentan (newfolder.ro) – foarte tare! S-a muncit ceva la stopmotion-urile alea… Oricum, au arătat foarte, foarte bine. Și la Elefanți, și la The MOOoD. Show-ul a arătat și s-a simțit foarte bine, cu totul, așa. Progresăm, ce să zic. E bine că ne mai mișcăm și noi. Lumea începe să audă de muzică (am eu niște feedback-uri), am mai ieșit un pic din N&D și Andre (ca nație, așa). Da, da, un pic am zis, nu săriți.