>

Mi-era teama ca te-am pierdut. Ca te-ai ingropat undeva intre perne si n-o sa mai iesi niciodata la iveala.

Dar ai aparut in glorie. Printre flacari. Ti-ai facut intrarea ca o primadona. Ai vazut gagica asta care aparuse de curand ca se taraste pe mocheta, si ce te-ai gandit…”‘ai la dracu, doar n-o s-o las pe asta mica sa fie sefa! Vine parchetu’ si tre sa fie cineva aici sa coordoneze toata sandramaua”.

Micuta isi face bagajele. Se simte inutila, si nu stiu cum sa ii explic ca nu e asa. Ca datorita ei simt ca traiesc. E ca un electrosoc aplicat la timp. Nasol, dar benefic.

Ma gandesc la modul cel mai serios sa patentez un produs pe baza de lacrimi. Tre’ sa fie si astea bune la ceva: slabit, riduri, secretul succesului… doar ca nu s-a prins nimeni pana acuma.

Anyway… welcome back. And… by the way… go to hell!