>
Azi am zis sa ingras porcul in (dupa) ajun si sa vad si eu intr-un soi de prelungiri un film de la festivalul de film european. Asa am ajuns la Cuscus cu chefal . Sunt multe de spus. In primul rand – un inceput chinuitor. Mai ales pentru starea mea de oboseala avansata. Un realism exagerat prin durata, dialoguri prelungite pana la limita suportabilitatii. Naturalete. In scena in care familia mananca impreuna duminica eram parca prezenta in sufrageria familiei arabe, torturata de discutiile inutile si ametita complet de camera care sarea dintr-un prim-plan in altul, urmarind dialogul.
Si a fost un punct in care totul s-a intors. A inceput cu cel de-al treilea refuz pe care batranul il primeste in tentativa de a pune bazele restaurantului, si se concretizeaza in dialogul dintre muzicanti, in fata barului. El elucideaza tot ce am vazut si de asemenea ce urmeaza sa vedem. E momentul de luciditate, de asemenea extraordinar de natural si amintind cumva prin personaje de scena vulturilor carcotasi din Cartea Junglei.
Filmul are in distributie o actrita care merita toata lauda. Cautand ulterior informatii pe google am aflat ca nu este doar parerea mea, ci si a lumii intregi. Sunt multe premii castigate de Hafsia Herz pentru performanta din Le grain et le mulet.
Fuga batranului dupa motoreta furata de copii, perseverenta, mai ca o intrece pe cea a lui Forrest Gump. Dar scena mea preferata ramane cea in care Rym o convinge pe mama ei sa mearga la petrecere. M-a convins si pe mine. I was there. Si aproape m-a facut sa plang.
Foarte tare de asemenea scena in care nora batranului face o criza de nervi din cauza infidelitatii sotului sau. Prea lunga, dar reala tocmai din cauza asta. Isterie care trece de orice limita. Disperare care iti intra pe sub piele. Lacrimi reale.
Si … evident… dansul din buric. In cronicile parcurse pe internet exista opinii ca ar fi fost prea lunga. Eu cred ca tocmai asta a fost demonstratia. Un dans prea lung, un sacrificiu, o senzatie de tensiune pe care actrita o transmite dincolo de panza din tot sufletul.
E un film. Daca va credeti in stare, urmariti-l 🙂