>Adunatura de Sisifi

>
Asta suntem noi – oamenii …din ziua de azi. Niste Sisifi lamentabili. Niste Sisifi care am uitat de lucrurile care ar trebui sa fie simple sau foarte, foarte simple. Impingem sau tragem prosteste la niste bolovani. Dimensiunea sau cantitatea variaza. Dar si noi variem – in dimensiuni, vointa, forta… Asadar tragem cu totii in disperare de niste bolovani.

Seara ne pare rau. Ne dam seama ce mutre avem cu bolovanii aia in brate, si ne dam doua palme in oglinda. Ne culcam si ne trezim cu creierele spalate. Inapoi la pietricele, la bolovani, sa impingem cu spor, poate azi ajungem in varf.

Sisifi patetici si atat.

Si acum ma amuz putin gandindu-ma ca din nou mana asta de oameni care imi citeste gandurile din cand in cand se va intreba ce am patit. N-am patit nimic – va raspund in avans. Nu s-a intamplat absolut nimic din ce nu mi se intampla in fiecare zi. Am facut doar un pas in spate si am inceput sa rad uitandu-ma la spinarea mea stramba de la bolovanii astia pe care ii imping de ani de zile fara nicio noima.