>Stau cateodata si ma gandesc. A prost, asa, stau si ma gandesc… Stiu ca ma lamentez mult. Stiu ca traiesc egocentric si ca de fapt nu prea am de ce sa ma plang (si totusi o fac, ca na…). Si vine cate un moment in care imi mai dau seama asa, de niste lucruri… De exemplu de faptul ca majoritatea chestiilor de care ma plang pot fi indreptate de mine. Ca am de ales, ca pot sa le influentez prin vointa proprie etc. Stiti refrenul.

Am ajutat recent pe cineva sa scrie niste scrisori pentru o strangere de donatii. E vorba de unul din multele cazuri de lucruri rele care se intampla. Cu adevarat rele, vreau sa spun. Ca sa pot scrie relevant, am incercat sa aflu mai multe despre situatia in sine. E vorba de o fata tanara (cam de varsta mea), lovita pe o trecere de pietoni de o masina, care a suferit niste lovituri groaznice la cap cu niste consecinte la fel de groaznice si pentru care solutia inseamna vreo 840 de euro pe zi timp de un an de zile. Mda. Adica mai mult decat au multi dintre noi salariul intr-o luna. Pentru o singura zi. Povestea in intregime este aici.

Nu incerc sa sensibilizez pe nimeni referitor la cazul asta in sine. Stiu ca lucruri de genul asta se intampla din pacate in fiecare zi. Stiu. Doar ca e unul dintre momentele alea de gratie. Un moment din alea de care vorbeam la inceput. Cand stai si te gandesti.

Mi-a fost foarte greu sa scriu acele scrisori. Nu stiu exact care e argumentul cu care poti convinge pe cineva sa doneze niste bani pentru ceva anume, cand suntem bombardati in fiecare zi cu cereri de genul asta. E absurd. E un fel de competitie gen “ajutati-ne pe noi, ca avem un caz cu adevarat grav si trist”. E cumplit de ingrat sa pui in competitie niste nenorociri (vezi porcariile alea de spectacole televizate cu mize de genul asta). Am putut sa zic doar asa:

V-ati gandit vreodata cum ar fi sa fiti acrosat de o masina in viteza in timp ce va aflati pe o trecere de pietoni – sa zicem…undeva in zona Aviatiei? Sa fiti lovit foarte puternic, prea puternic la cap, in asa fel incat sa fiti desfigurat si apoi sa suferiti niste operatii cu nume prea complicat pentru a fi repetat? Cum ar fi ca fiecare zi din anul care urmeaza sa va coste 800 de euro, o suma de cateva ori mai mare decat un salariu mediu lunar? Si in ce fel ar incerca prietenii dumneavoastra sa va ajute? Oare ar scrie randuri de genul asta incercand sa adune ajutor din cat mai multe parti, de oriunde? Si cum ar fi ca existenta dumneavoastra sa depinda de numarul oamenilor dispusi sa treaca de suspiciunile ce se declanseaza in mod automat, si sa citeasca macar randurile scrise?

E un fragment.
Nu stiu ce sa mai adaug. A fost un moment de genul ala…