>Dupa o ora de mers cu 300-le in cerc – adica de la domenii la romana, orizont si inapoi la piata chibrit si apoi luat altul nou pana in romana, o ora de holbat in gol pe geam intr-un punct fix, si adunand si mai mult si mai mult si mai mult, am considerat ca e momentul in care pot merge sa inot.

Incepusera si fulgerele. Si vantul. Si cred ca am intrat inauntru odata cu primii stropi. Apoi am inotat. Am inotat aproape o ora, aproape in continuu. Vedeam fulgerele afara si atat. Si inotam, inotam, inotam, pana am simtit ca nu mai pot sa mai inot si m-am tarat afara din apa.

Eram deja un pic mai usurata. Am facut dus, mi-am uscat parul, m-am schimbat si cand am iesit am vazut rezultatul. Catastrofa. Toti copacii aia pe jos. Senzatia de cataclism. Si m-am simtit ca si cum eu am adus furtuna. Ca si cum eu am daramat toti copacii aia. Si eram asa, sleita, si cumva ma simteam bine.

Am plutit pana acasa printre frunze si picaturi de apa reci si calde in acelasi timp. Si parca a fost prima oara cand am reusit sa imi aranjez esarfa fara sa incerc.