Ironic sa vorbesc despre Casa Somnului a lui Jonathan Coe intr-o perioada in care ma declar o specie bizara de insomniac. Ironica in contextul asta si parerea doctorului Dudden (personaj intre copertele pe care le vedeti in imagine) despre aceasta “bizara” nevoie a oamenilor de a se odihni. Si mai ironic ca de cand imi imbratisez situatia de liliac, citesc mult mai mult.

Si uite cum fac eu recenzii pentru carti minunate. As putea face recenzii si pentru carti mai putin minunate, dar nu ma lasa inima.

Dupa cele zise mai sus, concluzia logica este ca avem de-a face cu o carte minunata. Acum – ce sa va zic eu ca sa va tentez cu adevarat…

1) pretextul este studiul somnului

2) rasturnari de situatie cat cuprinde

3) un capitol se petrece as we speak, urmatorul cu 10 ani inainte and so on

4) am citit-o in 3 seri – acasa, in Gradina Icoanei si in Cismigiu. Se preteaza 🙂

5) e genul de carte pe care nu-ti vine s-o lasi din mana. Tiparul “citesc pana se termina capitolul si apoi ma culc”. Dupa care apuci sa tragi cu ochiul la primele 2-3 cuvinte din capitolul urmator si simti ca TREBUIE sa afli ce se mai intampla

6) e foarte potrivita amatorilor de seriale pe paine. E ceva asemanator, in forma scrisa. Avantajul – desigur, poti sa o iei in parc.

7) Jonathan Coe este britanic.

Convinsi?

Daca da, puteti s-o luati de aici, de pe LibHumanitas.