“Sfantul Asteapta nu este un sfant, propriu-zis. Nu a avut o viata in care sa se trezeasca dimineata si sa se culce seara si nici nu a facut vreo minune. El este un loc, sau mai bine zis un moment in timp in care o femeie inteligenta este si fericita. Nu sunt o feminista, am alergie la cartile motivationale si nu imi place sa cred ca barbatii sunt porci. Dar am dezvoltat in timp o fascinatie aparte in legatura cu Sfantul Asteapta. In legatura cu acest triunghi al bermudelor vietii mele amoroase in care am pierdut tone de iluzii de-a lungul anilor. Despre el este vorba in aceasta carte. Este un loc/moment miraculos, plin de surprize, despre care pot curge rauri de cerneala si din cauza caruia se pot strica mii de tastaturi. Sa incepem cu cea a laptopului meu, zic…

Am 30 de ani si un milion de “de ce eu, de ce mie” –uri la activ. Asta e momentul in care te opresti si incepi sa tragi o linie subtire. Pe vene, cu creionul dermatograf, ca sa tragi apoi mai sigur si vartos cu lama. Sau poti sa te duci sa inoti. Intr-o galeata de inghetata, fireste. Sau, daca ai cu adevarat probleme la etajul superior si un orfelinat de pitici care-ti zbiara in prispa, atunci te apuci si te gandesti. Si gandindu-te, realizezi ca vrei sa scrii, sa pui pe hartie gandurile care iti zbiara prin minte si care se dau cu capu’ de peretii cutiei tale craniene urland in plina cadere libera “Geronimooooo!!!!”. Si uite-asa, insirand teorii pe messenger sau pe blog se trezeste cate unu’ (mai mult cate una, ce-i drept) care sa-ti sugereze ca ai fi in stare chiar sa scrii o carte. Si atunci te pomenesti gandindu-te –“hei, in definitiv de ce nu? Parca si Dan Chisu a facut chestia asta”. Incepi sa-ti imaginezi numele pe coperta cartii si te vezi ca in filme, asezata la o masa din aceea speciala pentru autografe, cu toti barbatii despre care urmeaza sa aduc vorba in cele ce urmeaza, aliniati evlavios, cu un volum strans tare-tare la piept, cu cate o lacrima in coltul ochiului stang, rugandu-te sa le semnezi coperta pe care au scris cu tocul muiat in sange si limfa:“iarta-ma ca am fost asa un bou”. Iar asta cu siguranta se va intampla, fireste – la Sfantu’ Asteapta.

Trebuie sa recunosc ca la inceput m-am gandit sa infiintez un grup de terapie – un support group, cum ar zice tot americanul. Latura mea mercantila a mirosit imediat o sursa de venit. Ar fi fost al dracului de placut sa pot face bani pe spinarea barbatilor care inseala asteptarile femeilor. Of, cum s-ar mai fi ingramadit doamnele mele. Am cel putin trei voluntare doar in lista de yahoo messenger. Si sunt convinsa ca as aduna mai multe. La dracu’, am adunat 15 cand m-am apucat sa iau lectii de salsa.

Din pacate, latura mea mercantila a fost subminata de o alta latura personala interesanta si din pacate dominanta, si anume cea lenesa. De ce sa inchiriezi spatii, sa coci fursecuri si sa urzesti formule de alinare pentru urmatoarea intalnire cand poti pur si simplu sa stai in pat, cu laptopul fierbinte ca 8989 in brate, cu tigara in coltu’ gurii, cu cafeaua varsandu-se pe canapeaua maro (buna alegere din pacate cea noua este cat se poate de lila) si sa palavragesti cu sine, sperand ca intr-o buna zi toate femeile de la potentialul meu grup de terapie vor cumpara volumul rosu sau bleu (in niciun caz roz!)  si se vor bucura ca pot fi vindecate de suferintele provocate de stimabilii domni, TOTUL la un pret atat de mic.

Ati putea gandi, desigur,  “dar de ce doar pentru femei? Si barbatii sufera!”. Cu tot respectul pentru doamne, nu cred ca domnii ar fi dispusi sa cheltuiasca bani ca sa uite de Alina de la contabilitate. In plus, ei sufera mai mult si in liniste. Cu demnitate. Si cu prostie, as adauga. Dar despre asta intr-un volum viitor.”