Conversatia mea de fiecare seara a inceput azi cu “Hello, little vampire”. Mda. Ma transform in vampir. Nu tocmai mic, but still vampir. Si cum sunt kinda cute, cred ca pot sa fiu numita si “little vampire”.

Tre’  sa caut melatonina aia si niste ceai de dormit. Si sa nu mai dorm ziua, ca un porc. Dar vaaai, cat imi place sa dorm ziua!

Acum e perioada in care o sa le aud pe toate – ca e nesanatos, ca sunt depresiva (nu, nu-s depresiva), ca nu e normal. Problema este ca organismul meu inregistreaza acest ritm ca fiind normal.  Inca din copilarie. Nu e neaparat un sleep disorder de genul insomnie, narcolepsie sau eu mai stiu ce. Dorm neintoarsa! Doar ca nu atunci cand trebuie. Si nu e vorba neaparat ca as fi macinata de gaduri infioratoare noaptea, ci pur si simplu I like staying up late. Nu stiu ce dumnezeu tot gasesc eu de facut, dar …gasesc.

Am amintiri de prin clasa a 4-a, a 5-a, cu maica-mea batand noaptea in perete ca sa apara o ora mai tarziu cu parul turtit de la perna in prag rastindu-se in soapta: “Mai copile, tu nu esti normala?!  Tu vezi cat e ceasul! Culca-te odata ca maine nu te trezesti si iar trag de tine!”. O, da. And so she did. Day after day after day. Nu imi amintesc nici macar O ZI din cariera mea de eleva cu ore de dimineata in care sa ma fi trezit de bunavoie, fara amenintari, cu toata combina care urla de trezea blocul si maica-mea care dadea ture din 2 in 2 minute exclamand “Doamne! Tot nu te-ai trezit?! Hai odata!”.  “Pe cine-oi fi omorat eu sa trag asa de tine toata viata”.

Well…

So? Melatonina, anyone? Some tea?
photo credit: Caitlin House