Cu ajutorul voinţei. De obicei n-am nevoie de un instrument, dar azi-noapte am folosit un surfboard. Ca să înţelegeţi mai bine, vă spun exact cum i-am explicat cuiva în vis: cum zboară o vrăjitoare cu mătura. Mwhahahha. Şi Bucureştiul avea plajă. Unde se filma ceva…

Apoi un al doilea vis, mai ceva ca Boris Vian. Ne mutaseram undeva în centru, foarte în centru, aproape de Calea Victoriei. Plimbări, descoperiri, în fine. Şi ajungem la o expoziţie de artă – me and gang de fete. Parcă era şi Andrei. Unde piesa de maximă atracţie era o geantă în formă de sfârc. O, da. Aţi citit corect. Ne-am dat coate, am analizat-o. Era foarte scumpă.

Până la urmă fetele i-au luat cadou lui Radu o banderola albă, de pus pe cap. Pe care am privit-o foarte circumspect. Urma să fie ziua lui. Hmz. Până la urmă am acceptat faptul că se poate găsi o formă interesantă de a o purta, ca să încheiem conflictul.

În rest – Mădălina tot dădea nişte interviuri. Tot încercam sa ajungem la baie, era complicat. Apoi să probăm rochii, iar eu aveam straturi întregi de haine – şosete peste genunchi, ciorapi, fuste, manuşi, mâneci, în fine. Cam ca în realitate, aşa. Şi lumea voia acasă, şi eu tot nu-mi găseam fularul sau mănuşile sau sau sau … Promisesem Lucianei că luam un taxi împreuna către casă.

Când ieşim din clădire – stai mă, că eu m-am mutat în centru. Ele – mirate – da?! Şi dăi şi începe să le povesteşti de plimbări şi de descoperiri.

Asta mă uimeşte cel mai mult la visele mele. Convingerea cu care povestesc lucruri. Autentic, aşa.