A merge sau a nu merge la film.

Joi a fost gala de deschidere a Festivalului de Film European. Cu mare tam-tam, tot ICR-u-n păr, invitaţii la plic roşu (danke, Ioana). Când, ce să vezi. Haos. Rupere. Am reuşit cu greeeeu să găsim un locşor în sală. De fapt locşoare răspândite peste tot, foarte în faţă. Deh, asta e. Aglomeraţie de oameni speciali.

Şi acum o să încep cu capitolul binecunoscut – ,,probleme cu organizarea”. Adică film nemţesc celebru (avem cronicuţă în Zile şi Nopti de joia asta, de binevoiţi să căutaţi şi să consemnaţi), ditamai gala, subtitrare ALBĂ. În film alb-negru. Adică scene întregi în care am admirat subtilităţile limbii germane sublime, dar care mi-e necunoscută cu desăvârşire. Şi, după exclamaţiile din jur, la fel de necunoscută multora dintre vecinii de sală.

Trecu şi asta, dar aflu acum că filmele franţuzeşti nu prea au subtitrare. Nada. Acum, înteleg că suntem neam de francofoni şi că ar trebui să fim iluştri cunoscători ai limbii cu pricina, mai ales dacă ne dăm din target de festival de film independent, ÎNSĂ, ce naiba măh.

La Nuntă în Basarabia cică s-a blocat cd-ul. Se redifuzează lunea viitoare ca să zic aşa.

În seara asta plănuisem să merg la MŢR, să vad Eldorado. Belgian. În limba franceză. În lumina celor nou aflate, mă întreb de mai are rost. Că doar ca să mă duc şi să mimez ca înţeleg perfect graiul lui Gargantua nu cred că are sens…

De aici dilema…

Later edit – fost, văzut. Filmul – aşa şi aşa. Subtitrarea – existentă. Dar băi frate, puneţi şi voi ecranul ala mai sus la grădină, că nimic nu se vede de capetele celor din faţă. Iar eu mi-s înăltuţă…

Plus – urâta tare treaba cu băncile vopsite de curând. Eu am scăpat nemarcată, însă am două alte cazuri vărgate bine. Cu vopsea. Verde. Ihz. Credeam că ţăranul român e folosit cu tentă idilică în denumire…