photo credit: sleepyneko

Când eram mai mititică şi se pomenea pe undeva de vreun zbor, îmi imaginam automat că persoana aia e foarte importantă, foarte moştenitoare-de-viţă-nobilă, sau că a dat spontan peste aurul spiriduşilor irlandezi.

Şi uite, când am mai crescut şi mi s-a făcut de călătorit, că am prins alte vremuri. Şi anume alea în care poţi efectiv să te uiţi pe net, să alegi o destinaţie şi după aia să apeşi ,,Cumpăraţi bilet”. That easy. Urmează cazări, la fel de simplu, pe site-uri şi într-o oră, hai, două (depinde de numărul persoanelor cu putere de decizie) s-a planificat tot.

Acum, în jur există tot felul de personagii care dau ochii peste cap când te văd pe vreo pagină de low cost. Şi să mor de înţeleg de ce. Am tot călătorit cu low cost încoace şi încolo prin Europa şi nu mi s-a întâmplat niciodata ceva neplăcut, dimpotrivă. It was JUST fine. Lisabona, Barcelona, Viena, Bruxelles, Paris, Roma şi încă câteva. Şi dacă vă întrebaţi dacă e vreo diferenţă între un low cost românesc şi altul de pe afară – nu, nu e. Pot să certific că între cele 4 low costuri cu care am zburat n-a fost vreo diferenţă notabilă. Poate doar aia că în cazul celui spaniol stewardesele erau urate şi cu uniforme nasoale. 😀

Acum –  pentru că am intrat în subiect, cum pregătesc şi ce fac eu în timpul unui zbor low cost ca să treacă vremea? Pregătirile încep de obicei cu câteva ore înainte de plecare, deci nu durează mult. Am grijă ce iau pe mine, ca să piui cât mai puţin prin aeroporturi. Mă dotez cu o gentuţă care se prinde în faţă, astfel încât am acces rapid la foi printate cu rezervarea, paşaport, buletin, pastile de cap, gumă de mestecat şi ipod. Cântăresc bagajul (pe metoda binecunoscută – eu cu bagaj în braţe minus eu fără bagaj în braţe). Majoritatea companiilor low-cost impun o limită de greutate pentru costul mic al bagajelor, dar eu n-am trecut-o niciodată. E o limită mai mult decât decentă, indiferent ce pietre de moară mă hotărăsc să-mi iau drept animale de companie prin ţări străine. La aeroport ajung cu o oră şi un pic mai devreme faţă de ora anunţată de decolare. E mai mult decât suficient, chiar dacă prind coadă la check-in. Mă dotez şi cu materiale de lectură, pentru că de cele mai multe ori citesc în avion şi în aeroport. Aleg o cărticică subţirică dar plăcută, care să mă prindă bine de tot şi să-mi mai dea drumul abia la aterizare. Martin Page si Nick Hornby sunt favoriţii mei pentru zboruri. Sau mă uit la un film pe laptop (dacă timpul de zbor şi durata bateriei îmi permit). Dacă nu, mă chinuiesc chiar să vizionez ceva episoade din Family Guy sau Weeds pe ecranul mic al Ipodului clasic, de 80 de giga. Dacă prind loc la geam sau am un partener destoinic de zbor, mă bag şi la un somn, sprijinită pe elementele enumerate mai devreme. Vibraţiile din timpul zborului ma leagănă de nani de numa-numa, mai ales dacă am căştile din urechi date pe chill-out ceva.  Dacă nu e noapte şi prind loc la geam (sau măcar la mijloc), mă uit la norii pufoşi şi îmi imaginez forme din ei. Câteodata, dacă nu mă prinde somnul, fac planuri de viitor până mă prinde. Somnul.

În orice caz, sunt fan declarat low-cost, prietenii ştiu de ce (pentru că dacă nu era low costul nu vedeam nici jumătate dintre locurile pe care le-am văzut până acum). Şi da, postul ăsta a fost scris (cu toată sinceritatea) pentru un concurs organizat de Blue Air, de care am aflat de aici.

Fingers crossed for me, chiar plănuiam (din câte aţi citit vreo două posturi mai devreme) un weekend super tare pe undeva, cu ceva probleme de buget.