În legătură cu Tudor Gheorghe cred că lucrurile sunt destul de alb/negru. Îți place sau nu-ți place. Tudor Gheorghe e ca Marmite, așadar. Dacă ar fi fost britanic, ar fi fost o marmeladă neagră, vâscoasă, cu reclame celebre în toată tagma advertisingicească. Dar fiind român, e Tudor Gheorghe așa cum îl știe toată lumea. Actor și oltean.
N-am văzut, de exemplu, până acum hipstăr adevărat să guste Tudor Gheorghe. E vechi, e tradițional și cumva și patriotic. Hipstărul gustă lucrurile vintigi, cu iz comunist eventual, dar să nu fie prea românești (decât dacă sunt articole vestimentare, remixate sau luate în pamflet). La Tudor Gheorghe până și numele e un pic prea românesc pentru o ureche formată de hipstăr. Așadar postul ăsta e posibil să mă trimită direct în dizgrația hipstăreasca, și mă mai învârt când și când prin locuri hipstărești, dar nah. Nu poți mulțumi pe toată lumea.

Eu îl iubesc pe Tudor Gheorghe. De copil, și nu mi-a trecut nici până în ziua de azi. De când cu povestea cu discurile, am dezgropat și albumul Tudor Gheorghe (adică acea cutie de carton care conține mai multe discuri). Trebe să țineți minte, toată lumea avea albumul cu Beethoven și pe ăla cu Hans Christian Andersen. E, eu îl am și pe ăsta. Și îl mai și ascult. Mie Tudor Gheorghe mi se pare extrem de cool, ca să păstrăm linia.

Mă bucur că face concerte sold out mereu. El și Bănică. Diferența e că pe-al doilea nu-l înghit. Deh, pentru una albă tre să fie și una neagră.

Facem un sondaj? Cum vă situați în relație cu Marmite-ul carpatin?

Mergem la un concert? Ăsta de pe 4 e sold out, m-am trezit prea târziu, dar mai e unul în mai.