>
Asadar, daca bancile ar spune povesti, va dati voi seama cate carti minunate s-ar publica? Povesti pentru copii, pentru oameni mari, pentru animale de casa si animale salbatice, povesti pentru creioane, pentru castane, pentru frunze, pentru aparatele de inghetata…
Invidiez atat de tare bancile! Azi treceam pe langa o banca pe care un domn de 60 si ceva ii povestea unei doamne de 60 si ceva ca i-a scris fiica lui si ca i-a spus ca acolo sunt -40 de grade. Asta e tot ce am auzit. As fi vrut tare mult sa aud toata povestea. Ma intrebam in timp ce treceam pe langa ei: oare cate povesti a auzit banca aia in timpul zilei?
Cei care poposesc pe banci simt nevoia sa comunice. Asa ca vorbesc – fie cu prietenii, fie singuri (astea tre’ sa fie niste informatii fascinante), fie la telefon – si aici ai numai jumatate din poveste. Cred ca cel mai frumos este sa asculti povesti spuse la telefon, pentru ca ai posibilitatea de a umple cealalta jumatate cu ce vrei tu. Poti presupune orice. Si asa, in loc de o poveste, ai sute de povesti noi.
Apoi ma gandesc la pustii obraznici care lipesc guma de mestecat pe banci. Gest urat, ati putea spune, semn de proasta crestere. Dar eu sunt convinsa ca bancile au de castigat din asta. Cred ca gumele de mestecat incep sa se plictiseasca, si cum nu se pot dezlipi singure de acolo, incep sa povesteasca bancilor tot felul de lucruri interesante.
Cel mai frumos cred ca este noaptea, cand bancile isi spun povesti intre ele. Si stau rabdatoare, isi asteapta fiecare randul (pentru ca bancile sunt intelepte, mult mai intelepte decat oamenii), si insira cea mai interesanta poveste pe care au auzit-o in timpul zilei.
N-am mai stat de mult timp pe o banca. Probabil mi-e frica ca mi-ar putea auzi gandurile.
PS: fotografia este facuta in Praga. Pe banca scria “Private”, desi se afla intr-o piateta publica. Cred ca banca respectiva era foarte inteligenta, si dadea in plus si sfaturi, iar cel ce a descoperit secretul pur si simplu nu vrea sa o imparta cu toata lumea.