Stii cum e? Treci printr-o experienta intensa. Atat de intensa incat iti da peste cap intreaga existenta. Pentru cel putin o saptamana, te intoarce de tot pe dos. Si in momentul in care nu este atenta (experienta, fireste, doar despre ea discutam) ii faci branci intr-o groapa si arunci cat de mult pamant poti pe deasupra. Iei pamant cu mainile, cu picioarele, cu gura, cu orice ai la indemana, numai sa acoperi groapa aia cat mai repede. Si la final sari energic pe locul unde a fost groapa, ca sa batatoresti pamantul, sa nu mai ramana nici o urma.

Dupa aia iti stergi picaturile de transpiratie de pe frunte, iei o gura de apa, si te apuci de treaba. Lipesti tot ce ai spart, arunci ce mai e de aruncat, cumperi lucruri noi, iti faci dracului rost de o viata noua.

Mama, si cand vine cate un cutremur si se mai face cate o fisura… Sau cand mai vezi un caine care face… na… face si el caca…. si sapa tocmai acolo in locul cu pricina ca sa acopere necazul… In momentele astea simti piscaturi in ceafa, fiori reci, dureri de stomac…

Stii ca la un moment-dat, orice ai face, pacostea tot o sa iasa la suprafata. Tot ce poti spera este sa vezi tarandu-se afara din groapa doar un schelet pricajit, care sa nu te poata afecta prea mult.