>…care mergea prin padure, hop-top, hop-top… si cum mergea el asa, se impiedica de ceva. Se uita, ce era: o pila mare de unghii. Se uita iepurasul ce se uita la ea, si deodata ii vine o idee. Se aseaza in fund la umbra copacului si incepe sa-si pileasca ghearele, mormaind:
– O sa devin o fiara! Imi ascut ghearele, si cand apare lupul il sfasii din prima secunda. Ii sar la beregata. O sa mananc carne de lup. Chiar daca este vara, o sa umblu imbracat cu haine din blana de lup. IL FAC PRAF! Moama, ce imi ascut ghearele, si ce ii fac lupului cand il vad… sunt o fiara MA, sunt O FIARA, auzi??

Cum statea el si maraia nervos cu pila in mana, apare lupu’ fix in spatele lui. Se sprijina de copac, si ii zice:
– Ce faci ma… iepuroiule… acolo? Ziceai ceva?

La care iepurele, cu un aer indiferent:
– E… ce sa fac… imi pileam si eu unghiile si vorbeam prostii…

…
…

Cam asa si cu oamenii. Suntem cu totii niste iepuri. Facem planuri, petrecem nopti intregi gandindu-ne la clipa aia de glorie… Stam, ne framantam, ne imaginam toata scena.

Si cand se intampla… totul devine un monolog, un lung monolog de-al lupului. Cam trist…