Îmi place trilogia de la Teatrul Act scrisă de Mimi Brănescu. Îmi place Mirela Oprișor și n-am vreo problemă nici cu Maria Popistașu. Dar nu mi-a plăcut Marți după Crăciun. N-am reușit, precum alții, să văd mai departe de faptul că, de fapt, nu se întâmplă nimic. Știu cum e cu felia de viață, cu realismul, cu observatorul din umbră. Băi, dar chiar…
Un om are amantă. Se tăvălește cu ea mai ceva ca în adolescență (motiv de nuditate -așadar chestie care să vândă), se giugulesc, după aia îi vedem și restul familiei. O familie ca toate familiile, mă rog aș zice chiar că ăștia n-o duc tocmai rău. Nevastă și fetiță. Amanta e stomatoloaga copilului, la un moment-dat se întâmplă inevitabilul și are loc o întâlnire la cabinet între fericita familie și cealaltă femeie (scenă foaaaarte proastă, aproape zici bogdaproste când se termină). După cum era de așteptat, amanta iese șifonată din întâlnire, bărbatul o simte și se duce a doua zi după ea la maică-sa, la Constanța. Se pupă, se împacă.
Se întoarce la nevastă și îi spune. Că are amantă. Uite așa și pe dincolo, s-a întâmplat. Ea are o mică criză, e dezamăgită, el își ia hainele și se mută la amantă (care încă nu s-a întors de la maică-sa, de la Constanța).
În seara de Crăciun, în casa părinților lui, cei doi – soț și soție – stabilesc cum vor face să își împartă copilul, să anunțe neamurile și să divorțeze. Vin colindătorii, motiv pentru el să strecoare jucăriile copilului sub brad.
The end.
In rol episodic Victor Rebengiuc.
Nu pot să spun că nu mi-a plăcut chiar nimic. Mi-a plăcut dialogul dintre el și mama ei. Când mama amantei îi spune domnule, nu te supăra, noi avem puțin altă părere despre lucrurile astea. Mi-a plăcut și Mirela Oprișor, deși colegii mei de film au zis că a fost neverosimilă. Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât sunt de părere că a jucat cât s-ar fi putut de bine în contextul dat șocul, mini criza, plânsul. Și chiar mă întreb și eu de unde avea pițipoanca aia bani să-și facă cabinet, că avea 26 mergând pe 27, iar maică-sa nu părea a avea tipografie de bani la Constanța.
Lista cu ce nu mi-a plăcut este, în schimb, mult mai mare. Scenele preaaa lungi fără motiv (înțeleg scenele lungi, voyeuriste, atunci când au o miză – vezi finalul de la Medalia de Onoare). Product placement nesimțit (Almette, Citroen, Mega Image, iPhone, Cărturești, La Dorna – asta la prima strigare). Categoria niciun film fără 3 minute de Dragoș Bucur. Imaginea – alegerile de plasare a focusului aproape random, obositor. Lipsa de miză în general vorbind – un bărbat avea o nevasta, un copil și o amantă. La un moment-dat își lasă soția pentru amantă. Întâmplător, e Crăciun, iar taică-său e jucat de Victor Rebengiuc. Atât. A, la un moment-dat, copilul zdrăngăne și la pian vreo 3-4 minute, fără ca asta să însemne ceva. Decât că lua lecții de pian.
Și, evident, n-o să înțeleg de ce a trebuit o lume întreagă să vadă organul sexual al lui Mimi Brănescu, într-o scenă total gratuită (prespun că ideea era sublinierea faptului că are o relație familială frumoasă – uite, nevastă-mea mă tunde în baie și eu stau în curu gol).
Nu, mie nu mi-a plăcut.
Vă recomand aici o recenzie avizată și diferită de corul de osanale al celor care știu că acest film trebuie plăcut.
Mie mi-a placut pustioaica. dupa cum zic niste clasici in viata: frumos, dar nu prea.
Aaah, ce m-am saturat de filmele romanesti de genul asta. Toate la fel. Liniste. Personajul mesteca. Si mesteca. Apoi ofteaza. Reia mestecatul. Se uita la lingurita. Ofteaza. Francesca. Felicia. Politist Adjectiv. toate la fel. absolut la fel. la Marti dupa craciun nici nu ma duc, mai bine dorm in timpul ala, sigur o sa inteleg mai multe despre lume si-o sa ma distrez infinit mai bine.
Da, asa e cu ,,noul val”, am auzit si eu. Ce mi se pare mie, insa, este ca filmul asta este apogeul noului val. Adica in aceeasi maniera au fost filmate 4,3,2 sau Moartea domnului Lazarescu, insa ele (asa mi s-a parut mie) au spus cate o poveste socanta pentru ochi – povestea unui avort in anii comunismului, respectiv moartea unui batran intrat in cercul vicios al sistemul sanitar romanesc.Amandoua greu de digerat, amandoua hiperrealiste, cu linistea si ,,burtile” de rigoare. Mai, dar spuneau ceva. Ramai cu ceva dupa ele, ceva foarte amar, e adevarat. Ramai cu concluzia ca una din cele mai mari cretinitati din lume a fost interzicerea avortului precum si cu cea ca sistemul sanitar romanesc e incredibil de putred. Si vezi de ce- ti se demonstreaza fara anestezie.
La asta cu ce concluzie ramai? Ca oamenii divorteaza chiar si atunci cand aparent lucrurile merg bine? Ca te poti indragosti din nou la orice varsta? Imi pare rau, dar tezele astea sunt atat de marunte incat ar fi fost nevoie de o demonstratie de mare anvergura ca sa ma impresioneze cu ceva. Povestea filmului nici macar nu e povestea unui divort. E povestea celor 2-3 zile in care omul se hotaraste sa divorteze. Si atat. Atat! Cred ca la teatru ar fi avut o alta greutate, mai ales cu niste actori buni, dar ca sa te duci la film si sa vezi cum 2-3 minute ala conduce catre Constanta si atat…
Zic ca ar trebui sa facem un film despre prima zi de scoala a unui copil – in care sa vedem un copil care se duce la scoala… Ce naiba, e emotionant, doar un copil care a trecut prin asta stie cum e!
Si l-ai vazut! Eu n-am crezut niciodata in “de gustus bustibus”.
Te contrazic punctual in 2 aspecte:
– scena de la stomatologie, lunga si cu detalii tehnice este estentiala pentru “si pentru ce imi povestea curva aia tot felul de chestii la cabinet, sa-mi ia banii, etc.” in cearta principala. pe genul pregatire, pe genul regie ajea.
– sula lui MB nu este gratuita, ne arata statul de “baietel” cuminte si asexuat in relatia cu sotia sa. (gratuita mi se pare nuditatea lui DB din Boogie). si cam urasc nuditatea gratuita-n filme, pe genul pornache sa vada tot poporu.
Contra-cronica cronicii tale: http://www.wetpaper.ro/2010/09/marti-dupa-craciun/ + comentarii.
Te contrazic. Stiu sensul scenei aleia si m-am prins ca era un argument, dar groaznic argument, ca sa zic asa. Plus – ca sa construiesti o scena de nenumarate minute, cu text prost (scuze, chiar era prost, macar de-ar fi pus o reclama de cabinet dentar pe acolo, una in plus…), doar, DOAR ca sa dea un argument sotiei in discursul ei… Mai, dar spectatorul cu ce a gresit?
Apoi imaginea de baietel asexuat exista si daca el statea in chiloti. Nu stiu niciun barbat care sa stea asa la tuns (da, am intrebat). Eu cand il tund pe al meu are mereu pantaloni (macar chiloti) pe el, si asta nu de jena, ci pentru ca atunci cand ma duc sa-l tund in baie, nu-i zic – jos textila, trebe sa fii ca un baietel asexuat, altfel nu te tund. (eu fiind, desigur, imbracata pana in dinti).
Apoi (cum scria la cronica citata de mine) cateva scene-secvente si ATAT pentru subiectul asta… no f…g way.
Mie mi s-a parut ingrozitor de prost filmul asta, cu cateva accente de ok. Ca niste guri de oxigen pe ici pe colo, dupa care – hai, iar, capu’ la fund.
(inca o intrebare – din banii pe product placement de ce p… ma-sii n-au platit un sunet mai de soi?)
later: Am citit cronica. Am citit si mai multe. De aia mai am ceva de adaugat – fratilor, drama asta este a multor oameni – de aia atata empatie. Eu mi-am recunoscut cateva replici, prietena mea – in absolut niciuna. Dintre totalul de 6, am fost singura careia cateva dintre replici mi s-au parut veritabile.
Dar nu mi se pare nicio arta in filmul asta. Mai, dar absolut niciuna. Mi se pare prost surprinsa – mai ales PROST montata, pe alocuri chiar prost jucata. E o poveste care putea la fel de bine sa fie alta (poate ar fi fost mai bine). Mi se pare mai mult o mutare strategica – hai sa filmam ceva maxim de plicticos (mi se intorcea stomacul pe dos cand se pupau aia, btw, si nu pentru ca aveam ceva cu vreunul din ei), si sa punem pe cinema, ca unii dinte ei se vor recunoaste si vor aplauda cu ochii umezi, ca sigur s-au despartit si ei vreodata de cineva si au vazut cum e sa faci rau blabla.
Marea discutie din jurul acestui film e – cine e de vina atunci cand un cuplu se destrama? E una polarizanta, evident. Asta nu face filmul in sine, ca productie, vreo capodopera.
http://summerinside.blogspot.com/2010/11/marti-dupa-craciun.html – anti-anti-cronica
🙂 p’asta ultima cronica o mai citisem.
diferentele intre MdC si MdO , cinematice (- actori) mi se par minime. iar dramele umane in filmul asta mie personal – pt sufletul meu – mi-au trecut in planul 2. pt mine a fost un film despre o Romanie ne-isterica.
de curiozitate: in MdC faza cu bormasina ai observat-o?
da, am observat bormasina. cand erau in bucatarie. Ce spui tu este ca daca cineva care face o lista de lucruri adevarate in romania (le fac zilnic, crede-ma, nu e greu)- in domeniul publicitar le zice insights – si le pune intr-o pelicula altfel insipida, obtine o capodopera.
Diferenta dintre cele doua e imensa, din punctul meu de vedere. In mdo ai personaje adevarate, construite. Nevasta muta, postasul, functionara, administratorul cu tot cu sotie, sa mai zic? Construite cu o multime de mijloace, actoricesti, regizorale. Ai o evolutie, o surprindere mult mai patrunzatoare a unor emotii. Ai un montaj de un miliard de ori mai fericit, savoare, imagine, unghiuri de filmare variate, cadre secventa moderate ca lungime si frecventa. Avem si muzica, a dracu de bine aleasa fix pe niste cadre care altfel ar fi putut plictisi (desi nu cred ca figura atat de expresiva a lui rebengiuc in autobuz ar putea plictisi pe cineva, ii puteai auzi efectiv gandurile trecand prin cap, gratie talentului dar si regizorului). sunt de pe telefon, dar as mai scrie, ca as mai avea ce :).
Later: am revenit la microfon. Si MdO are subtilitati precum cana cu frunza de artar, sandra brown, batut in teava, probleme cu termoficarea, dar nu astea fac filmul… 🙂 Ehz.
E clar o chestiune de gusturi, dar uite ca ne disputandum de ceva vreme pe ele. N-o sa ajungem la nicio concluzie pentru ca, probabil, chiar e o chestiune de gusturi.
In alta ordine de idei, sunt fooooooaaaarte curioasa sa vad asta: http://www.youtube.com/watch?v=C1r_DDv1jKI .