>Ma simt ca si cum as spune o poveste. Nu stiu exact ce poveste, dar e cazul sa spun o poveste, nu? E final de an din nou si se fac retrospective.

Incerc sa adun franturi din anul asta si sa le dau coerenta… dar nu pot. Tot ce am sunt franturi de idei, capete de cuvinte, multe puncte
de suspensie si nici o concluzie. De la an la an sunt mai confuza… de la an la an sunt mai nauca. Parca lucrurile trebuiau sa se aseze in timp, nu? Asa spun oamenii…

Anul asta am iubit, am schimbat joburi, am cunoscut oameni, am baut, am urat, mi-am schimbat parul de vreo 3-4 ori… am slabit, m-am ingrasat, am calatorit, m-am indragostit, m-am dezdragostit si apoi m-am indragostit din nou…si din nou a trebuit sa renunt inainte de a fi cazul sa ma bucur. Am invatat ca sunt rea si capricioasa. Ca pot fi geloasa si invidioasa, si ca sunt speciala dar intr-un fel care nu imi place. In plus, daca stau sa evaluez cantitatea de nefericire per luna si sa fac o medie, cred ca a fost un an destul de trist…

Nu mai cred in lucruri cu adevarat bune. Cred ca ele se intampla numai in filme. Vorbesc in clisee, asa-i? Da, si nu reusesc sa ies din ele nici la serviciu. Cred ca fericirea e over rated. Happiness is over rated, right?

O caruta de nemultumiri. Nemultumiri adunate, mangaiate, crescute si transformate in frustrari.

La multi ani si tie.