Vine, vine, vine. calcă totul în picioare

Cum cine? Venerabila vârstă de 15 anişori. Ori 2. În caz că aţi uitat, anul trecut pă vremea asta făceam o controversată listă de dorinţe. . Că vreau aia, aia şi aia. Parte din ea s-a realizat, parte nu, deh, ca-n viaţă, nu poţi să le ai pe toate.

Anul ăsta nu mai avem listă. Nu că n-am avea petrecere, au contraire, planurile sunt măreţe. Dar sunt un pic sufocată de alte liste de alte naturi ca să mai am chef să mă mai gândesc şi la asta. Îmi doream un pian, dar tocmai ce am achiziţionat o clapă (de duzină, ce-i drept) şi realizez că nevoile mele de behait partituri alto au fost acoperite. Încă un pian ar fi în plus, chiar dacă calitatea ar fi mult mai ok.

Ce să zic că vreau? Parfumuri? Cărţi? N-am destulă piele pentru încă nişte parfumuri. Am, în schimb, o grămadă de cărţi care stau la coadă gata să fie citite.

Deci da. Nu vreau nimic special. Să fie frumos, să fie un an bun şi să scap cu viaţă din vara asta.

Cam atât.

Surprinşi?