>
“Viata e nasoala. Daca te astepti sa ai vreo revelatie, trezeste-te! N-o s-o ai.” Asta e. Ce vezi, ce mirosi, ce auzi, exact asta e. Asta ceri, asta primesti. Cauti un substrat valoros degeaba, ca o cartita nebuna. Sapi de dement, asta faci. Daca-ti place sa sapi, atunci distractie placuta. Daca nu… asculta in continuare.

Mai tin inca langa mine chibriturile din Praga. Caut inca omul care e poate sa vada acoperisurile din Praga in acelasi fel in care le vad eu. Omul care respira Barcelona in acelasi ritm pe care il am eu in vene. OMUL care vede lumea in aceleasi nuante pe care le percep eu.

Si e pentru prima data cand sufar pentru altul. Cand imi dau seama cat are el de pierdut si sufar pentru el. Sufar inaintea lui, plang pentru pierderea lui. Nu-i genul meu… Nu-i nimic egoist in asta, pentru prima data. Ca o premiera, eu nu-s in centru. Wow. Presupun ca ar trebui sa sarbatoresc asta.

Ce se oglindeste in noi nu-i nimic. Pe bune. E un sentiment de-o secunda. Nu crezi? Esti ratatul zilei de azi. E sarbatoare.

Eu am sa dispar. O sa plec cu cineva de brat, sau o sa fiu ingropata, sau pur si simplu… o sa merg spre vest, est, sau spre alta directie pe care o sa o inventez spontan din simt de auto-aparare. In cautarea ta, in cautarea cuiva ca tine, dar o sa plec. Asta e singurul lucru de care sunt sigura pe lumea asta.

Si pentru asta-s trista.