Așa se aude. Că m-am schimbat. Mă rog, eu am auzit-o de la o singură persoană, dar ceva-ceva mă face să cred că opinia nu e singulară și că s-a ajuns la formularea ei în urma unor discuții destul interesante.
Și m-am apucat să sap. Păi și cum adică m-am schimbat? Unele schimbări sunt bune, sigur, m-aș putea simți poate flatată, dar totuși, despre ce discutăm aici? Ca să deduc, în urma unei investigații severe și a unei analize complete a dârei din online, că e vorba despre… nuntă. Nu despre faptul că ea a avut loc sau că pe mine mă cheamă altfel, ci despre faptul că am întors-o pe toate părțile de când ea s-a terminat și până acum (adică de vreo nici două luni, în care am fost și plecată – și ca să fim mai preciși, de vreo săptămână, de când am primit fotografiile). Ca să zic mai pe românește, că mă cam dau mare cu ea, așa, în loc să vorbesc de lucruri mai mișto, mai de copywriter așa.

Acuma… eu am stat puțin pe gânduri. Sigur, am poluat pe toată lumea cu evenimentul ăsta – mult nu va mai dura, că mai avem și altele de făcut – dar am lăsat eu vreodată impresia că aș fi vreo discretă? În afară de vagile tentative cam nereușite de a proteja pe alții, n-am scos eu toate ligheanele cu rufe la spălat în stradă și n-am arătat eu toți chiloții din garderobă în albume foto care mai de care mai colorate și din variate regiuni ale lumii?

Nunta asta a fost alegerea mea. Și a proaspătului soț, afcărz. Nu ne-a băgat-o nimeni pe gât, nu m-a obligat nimeni să-mi iau rochie de mireasă și să defilez în ea. Și nici n-am făcut vreo operație de lobotomie ca să ajung să iau decizia asta. Am muncit la ea de mi-au sărit ochii din cap, am vrut să iasă cumva, n-am făcut nimic din ce mi s-ar fi părut deplasat sau de prost gust și am fost foarte mulțumită de rezultat. Sigur, poate ar fi fost mai de așteptat, sau mai potrivit pentru o persoană cu gradul meu de hipstăreală să nu mă compromit în rochii dantelate, după care să le mai și toooot arăt timp de o săptămână, ba chiar mai mult, tuturor nefericiților care trec prin viața mea virtuală. Sau, eventual, să mă căsătoresc la Vegas, în secret, după care să schimb fulgerător relationship status de pe facebook și să afișez doar o poză cu noi doi foarte beți și un preot îmbrăcat în Elvis. Poate că ăsta era scenariul previzibil în ceea ce mă privește, dar din nou vin și întreb – am fost eu vreodată previzibilă?

Așa că, băh, da’ dacă io așa am vrut și nu mi-a fost jenă să recunosc? Petrecere cu lumini colorate, tort mare, muzici, și să îmi iau rochie d-aia și să mă pozez în ea din toate unghiurile și după aia să mă mai și dau mare cu pozele? Yeeeees, it was big and lovely. E asta așa de diferit de cum eram eu percepută înainte? Așa se pare… :). În cazul ăsta îmi pare rău dacă am dezamăgit pe careva pe-acolo prin public… Și vă doresc să vă entuziasmați și voi cândva de ceva atât de mult încât să vreți să împărțiți un milion de poze cu toată lumea (uitând că poate ei nu vor să se uite totuși pe atâtea poze, le au și pe ale lor), nu de alta dar e tare plăcut. Entuziasmul. Nu ține mult, dar merită.

Am în albumul de la ziua mea de anul ăsta, cu doar o lună înainte de nuntă, nu mai puțin de 154 de fotografii. Ăla n-a părut ciudat nimănui. Că nah, nu eram toată o prințesă dantelată, eram cu batic de hipioată în cap și pantaloni evazați, așa e voie să ieși la plimbare… Asta a fost marea mea chestie de vara asta, lucrul pe care o să-l țin minte multă vreme spre toată viața (dacă nu m-oi scleroza la un moment-dat). Dacă aș fi mers undeva pe Machu Pitchu (pun intended) și puneam vreo 2000 de poze de acolo, n-aș fi părut schimbată, doar umblată. Problema e, de fapt, un fel de, cum să zic…nu mă așteptam de la tine să pui atâta preț pe ceva atât de bleah, deeeeeci, vezi? Te-ai schimbat!

Bun. Ce să mă mai justific atât? Poate m-am schimbat și nu mă prind, poate nu m-ați cunoscut voi bine de tot…v-ați lăsat păcăliți de faptul că păream mișto. Poate adevărul e la mijloc. Vă rog doar să mai suportați puțin pozele mele (care nu sunt puse la mișto, ci pe bune) și informațiile axfisiante despre nuntă. A fost ceva foarte important pentru mine și n-am de gând să mă prefac că n-a fost așa doar ca să par mai cool. Nu vă îngrijorați, puful roz va fi acoperit cât de curând de viață așa cum e ea, în general…