>
Beau un pahar de Porto. Fumez o tigara, o savurez ca si cum ar fi ultima si ma gandesc la diminetile de la 18 ani cand ajungeam acasa si fumam o ultima tigara pe bancuta din fata blocului plina de mana-maicii-domnului. Cand doream foarte, foarte tare sa pot face chestia asta acasa. Acum o fac acasa, in balconul asta mare si primitor, si n-am uitat inca in astia 9 ani sa ma bucur de ea (doamne, ce mult suna 9 ani, si cat de putin par acum…). De senzatia de intimitate, de libertate, de liniste. Si ma intorc cu gandul la importanta faptului de a trai frumos. La cliseul cu “carpe diem” completat cu notiunea de bucurie. De cateva luni nu ma pot dezlipi de ideea asta a importantei frumosului din fiecare zi, probabil e un semn de inceput al … batranetii? Maturizarii (ca sa sune mai credibil)? In fine. Batranete in tinerete si viata chiar si peste moarte. Ceva de genul asta.

Am pus un slide-show cu pozele din Portugalia si nu ma mai satur de ele. E pentru prima oara in ani cand ma intorc cu amintiri asa frumoase. Eram obisnuita sa ma intorc cu informatie, cu lucruri noi in bagaj, cu povestiri proaspete etalate la umbra din Green Hours in fata prietenilor. Dar atata frumusete in rucsac nu sunt obisnuita sa declar la vama.

Cantecelul e cantat de Cesaria Evora cu Mariza. Si ele, doamnele, spun ca e tare dulce sa mori in mare. Ei… asta n-as putea sa afirm, cred ca de fapt e cam nasol, dar sa ascultam si sa ne bucuram…:)

Cesaria Evora – E doce morrer no mar
Asculta mai multe audio Muzica »

Dap, fotografiile imi apartin. Chiar am fost acolo :).