>Daca aveti de gand sa faceti ceva in sensul asta, intrati aici si aici , copy paste, trimis mailuri si batut obraz. Daca aveti idei mai bune, feel free to share.
” Considerate a fi monument istoric, doua cladiri de la intrarea in Pasajul Victoria, din centrul Capitalei, se afla in pericol de fi demolate de catre detinatorii unei firme off-shore, inregistrata in Liechtenstein. Una dintre acestea, fostul Hotel Muntenia, arata deja ca dupa razboi, fiind distrusa cu buna-stiinta la interior. Desi cladirea este incadrata oficial la gradul de risc seismic III, nicidecum I, proprietarii off-shore-ului au atårnat buline rosii, cu de la ei putere, pe zidurile fostului hotel. Acestea anunta iminenta prabusire. Miza o constituie insa ridicarea pe locul a peste jumatate din ceea ce inca este Pasajul Victoria a unui building cu 17 etaje. In spatele firmei off-shore se afla nume ce amintesc de scandalul “Posta Romåna”, in care au fost implicati fostii ministri Tudor Chiuariu si Nagy Szolt.
Prin mai multe manevre iscusite, societatea Ronkifi Anstalt, cu sediul in Vaduz, Liechtenstein, a ajuns sa detina, in proportie de 93 %, fosta societate Muntenia International S.A. , transformata ulterior in SRL. Cele doua cladiri pe care Muntenia International SRL le detine in prezent la intrarea in Pasajul Victoria, dinspre strada Academiei, au un regim de inaltime de patru, respectiv cinci etaje. Intentia investitorilor de a demola respectivele cladiri a fost clara imediat dupa preluarea acestora, atunci cand au solicitat Primariei Sectorului 1 autorizatia de demolare (facsimil 1). In adresa este precizat foarte clar ca s-a solicitat autorizatia de demolare, dar ca “in afara de dezafectarea camerelor de hotel, nu s-a intreprins nici o actiune de demolare”. Cei care se ascund in spatele firmei din Vaduz au uitat insa ca la parter si subsol exista alti proprietari pe respectivele spatii. Trei dintre acestia declara ca au fost supusi unui adevarat maraton al controalelor de tot felul, al intimidarilor si al incercarilor de santaj pentru a vinde pe nimic spatiile lor firmei din Liechtenstein. Si, cum nu poti demola etajele si sa lasi in picioare doar parterul si subsolul, lucrurile au luat o intorsatura aproape hilara.
Bulina care da dureri de cap
Astfel, in data de 30 iulie 2008, doi alpinisti utilitari au pus pe fatadele celor doua cladiri niste buline mai rosii si parca mai mari decat cele folosite de oficialii de la Primaria Capitalei. Cand au fost intrebati de proprietarii spatiilor de la parter si subsol daca sunt autorizati si in ce baza pun respectivele buline rosii pe cladiri, cei doi alpinisti s-au refugiat in fostul hotel, de unde i-a scos numai un echipaj de la Sectia 1 Politie. Agentii i-au legitimat pe cei doi alpinisti cu greu, dupa care acestia s-au urcat rapid intr-un Ford rosu, cu numarul de inmatriculare PH-48-SSS, si dusi au fost, caci politistii au uitat sa-i mai intrebe ulterior “de sanatate”. Intamplarea nu este deloc lipsita de importanta, intrucat cele doua cladiri sunt incadrate oficial in clasa III de risc seismic. O dovedeste adresa 1673/12.05.2008, eliberata de Primaria Capitalei si semnata inclusiv de seful Serviciului de consolidari al municipalitatii, Aurelia Radu. Ceea ce inseamna ca cele doua imobile nu prezinta deloc pericol de prabusire iminenta, asa cum mare sta scris acum pe pancartele fixate la vedere, pe strada Academiei. Tot circul are scopul de a-i alunga pe cei care inca rezista in spatiile de sub cladiri, angajati si patroni deopotriva.
Hotel Muntenia este cladire de patrimoniu
Un alt aspect de care nu au tinut cont cei care au preluat Hotel Muntenia este acela ca imobilul este clasat pe lista Monumentelor Istorice din Bucuresti inca din anul 1992. O dovedeste adresa numarul 345/13.11.2001, eliberata de Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural a Municipiului Bucuresti expediata catre ocupantul subsolului, care solicitase aviz pentru renovare, asa cum cere legea (facsimil 2). Ceea ce institutia din subordinea Ministerului Culturii a acceptat. Insa, cei care distrug cu buna- stiinta Hotelul Muntenia nu au avut, pare-se, nici cea mai mica grija privind distrugerea unor cladiri de patrimoniu. Mai trebuie precizat ca ridicarea unei cladiri de 17 niveluri intre altele de maximum cinci etaje, fix intr-o zona de cladiri de patrimoniu, ar arata ca nuca in perete. Asta, daca demolarea Hotelului Muntenia, care ocupa practic jumatate din Pasajul Victoria, va avea pana la urma loc.
Cine se ascunde in spatele afacerii
Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), in spatele off-shore-ului din Liechtenstein se afla oameni de afaceri importanti. Astfel, la societatea Muntenia International SRL apare ca si administrator un oarecare domn Alexandru Dan Andriesu. Aceeasi persoana o regasim, tot pe post de administrator, in societatea Lahovari Grup SRL. La aceasta din urma firma, asociati cu parti egale sunt doi oameni de afaceri destul de cunoscuti: Sandu Feig si Sorin Creteanu. De altfel, acesta este cunoscut publicului larg avånd in vedere concediile pe care le facea pe Coasta de Azur, alaturi de fostul primar general, Adriean Videanu. Creteanu detine trustul de constructii Comnord si este implicat in celebrul scandal numit generic in presa “Posta Romana”. In acest caz, procurorii de la DNA suspecteaza o asociere ilegala intre grupul lui Creteanu si Posta Romana pentru construirea tot a unui building pe Calea Victoriei, foarte aproape de Palatul Telefoanelor si nu departe de Hotel Muntenia. Toata ingineria a avut, la data respectiva, girul a jumatate dintre ministrii cabinetului Tariceanu, de la acea vreme. Scandalul “Posta Romana” a dus inclusiv la solicitarea procurorilor DNA de a-i cerceta pe fostii ministri Tudor Chiuariu si Nagy Zsolt, itele afacerii ducand insa pana la premierul Tariceanu. Desi firma “Lahovari Grup” SRL apare inscrisa la Registrul Comertului cu un capital social foarte mare, de aproape 15 miliarde de lei vechi, pe site-ul Ministerului Finantelor se poate vedea ca societatea are un singur angajat, probabil administratorul Andriesu.
Augustin Andreiu “