>Acesta nu este un text despre poluare. Ecologic sau economic. E doar un post despre o amintire.

Cand eram copil si deschideam fereastra, “afara” avea un miros specific. E drept ca varia in functie de anotimp sau moment al zilei, dar “afara” avea mereu un miros.

In afara de mirosul aerului atunci cand deschideam fereastra, mai era si mirosul pe care il aveau mainile mele cand veneam de la joaca. O combinatie de clorofila, praf de pe minge, vopsea de pe banci si zdrelituri. Il spalam cu apa si sapun si imi parea doar un pret platit pentru distractie. Cred ca nu-mi placea si nu mi-as fi imaginat ca se va incadra vreodata in categoria “amintiri pretioase”.

Acum insa imi amintesc cu placere despre el. Despre mirosul de “afara”.

Si imi mai amintesc ca atunci cand ma uitam pe geam, orizontul imi parea foarte departe si construiam in gand povesti despre cladirea politiei, imi imaginam ca ar fi un palat in care se petrec lucruri magice. Cazane in care fierb ierburi ciudate si printese inchise in turn. Cladirea politiei era la 500 de metri de blocul meu…desi parea a fi la mii de kilometri departare, pe varful unui munte pazit de dragoni.

Acum lucrurile imi par foarte mici.