>M-am scufundat pana la nas in spuma cu aroma de mango. Simteam ca in sfarsit pot sa lesin. Toata ziua am avut senzatie de lesin, desi am mancat suficient (poate prea mult, chiar). De cateva ori am vrut sa spun ca plec acasa, asa de tare se invartea totul…

Si stateam acolo, si vedeam cum se duc lacrimile in spuma de mango. Si in mintea mea faceam liste. Liste cu motive de bucurie. Liste cu motive de ura… Si liste peste alte liste…

Si nimic. Cred ca singurul motiv pentru care nu m-am inecat a fost golul din stomac de care nu reusesc sa scap de sambata incoace. Cateodata are radacini care se duc inspre ceafa si ma cuprind ca niste gheare. Cateodata sta cuminte in stomac si doar pulseaza cate putin… Uneori aproape ca uit de el… Fac progrese. Azi am uitat de golul din stomac timp de un minut si 39 de secunde.

Mi s-a incretit pielea (mai putin nasul, pometii si fruntea), si ma molesisem, si era bine, aproape ca nu ma mai simteam, nu-mi mai simteam porii care ma dor. Si nu vroiam sa ies, mi-as fi dorit niste perfuzii, sa ma hranesc prin ele, si sa ma lase cu totii in pace traind acolo in spuma de mango pana in momentul in care se intampla sa mor.