>
…ora fatidica 23. Clienta nebuna paraseste locul intalnirii (teren neutru, de altfel). Noi – la fel, putin mai in spate, cotrobaind in geanta dupa tigari. Afara – surprizaaa!! 100 de chinezi! Nu, nu 100 de chinezi, doar clienta in pretty masina, parcata paralel cu cazanul, la un m distanta… ( * Cazan = dacia break, culoare nedefinita, data de nastere mult prea greu de determinat, mijloc improvizat de locomotie…). Ne hotaram sa asteptam “taxiul” – pentru ca n-o putem lasa pe Cruella sa vada ca avem ceva de-a face cu cazanul. (Iarta-ne, cazane….we’re only human).Dupa care ne dam seama ca putem conduce o colega detinatoare de vehicul mai “intremat” catre locul de parcare. In ciuda vitezei de melc, si a temperaturii numa’ bune de plimbare, clienta inca sta in masina. Cu motorul pornit. Nu se stie ce face – noi speram ca este vorba de un stop respirator, dar probabil ca mediteaza la menopauza. 2-3 tigari mai tarziu, si vedem in zare cum dark lady porneste automobilul, si pleaca. Din fericire, in sens opus celui in care ne aflam noi. Fericiti, pornim cu elan catre cazan… vrem acasa… vrem somn… ne visam pe drum… EROARE!!! Cruela intoarce. Si nu! Nu! Nuuu!!! Vine fix inspre noi. Avem 2 sanse: ne prefacem ca nu suntem noi, sau ne aruncam intr-un tufis. A doua varianta este mult mai convenabila, asa ca fara prea multe negocieri, o si aplicam. The crazy bitch trece si noi radem. Radem. Radem, fratilor, de nu mai avem aer.
Ne taram pana la cazan… Este pentru prima oara cand o sa am onoarea sa ma sui in mirobolanta increngatura de fiare. Ma strecor in spate (printre sticle de suc si reviste), si propritareasa incepe sa imi paseze colegi de drum – geaca, sacosa, plasa, sacosa, inca un pulover. Bogdan zice :”Hait! Asta e balastul, sa nu ne rasturnam pe sosea!”. Gata cu rasu, imbarcarea ca e tarziu! Ditamai omu’ de Bogdan intra linistit pe locul mortului si incepe sa traga de ceva. Nedefinit. Ceva care iese de sub scaun. Zice: “Ba, cred ca am gasit ancora!”. (incep sa cred din ce in ce mai tare ca era chiar o ancora, pentru ca nu inteleg la ce ti-ar folosi o centura de siguranta in cazan…).
Un sfert de ora de scremere de cazan, si reusim sa demaram. Cu fanfara, doamnelor si domnilor! Este singurul vehicol care scoate sunete in asemenea hal!!!Din cauza oboselii radem ca apucatii, Ilinca ne avertizeaza ca natura isi cere drepturile si ca cerem prea mult de la anumite sfinctere, dar nu ne putem opri… (hm…. oare ne-au pus ceva in bauturi?). Cazanul cedeaza intr-o intersectie, si un nene nervos intr-un peojo claxoneaza de mama focului. “Ilinco, baga mare, ca p-asta nu l-au invatat la scoala sa depaseasca sifoniere”. As adauga ca este vorba de un “cazan”, dar fie. “Sifonier” be it.
5 crize de ras si o tentativa de explorare a MAN mai tarziu, si suntem gata sa lasam la baza primul concurent. Norocosu’… Frate-so e in fata casei, incerc sa fac cunostinta cu el, dar nu pot sa imi articulez numele, pentru ca de o jumatate de ora ma schimonosesc de ras. Se uita la noi…cu o oarecare compasiune…
Pedalam usor, mai o frana, mai o tromba de fum, mai un geam cazut, si ajung si eu acasa la mine… unde mai fac 2-3 crize de ras la telefon… ca nu ma pot abtine…
Si starea inca nu m-a parasit. Iuhuu!! Ilinco, traiasca cazanu’, bre, ca e plin de veselie!
