Daca Slam e prima carte a lui Nick Hornby cu care intri in contact, vei afla inca din primele pagini ceva foarte important – ai de-a face cu un ventriloc. Mai departe de stilul onest si simplu, cea mai interesanta calitate a acestui domn din Marea Britanie este ca poate fi ventriloc in scris. Cand vei ajunge la “A Long Way Down” vei vedea la ce nivel performant poate ajunge talentul lui de a vorbi pe oricat de multe voci, cat de veridica e identitatea pe care si-o asuma de fiecare data cand intra in pielea unui personaj.

Dar vorbeam despre Slam.

Ipoteza de la care plecam nu e nici pe departe una…sofisticata. Una bucata adolescent, una bucata familie monoparentala, traditie in neam de a turna plozi undeva la varsta adolescentei, precum si una bucata poveste de dragoste cu deznodamant dramatic. Apare si prietenul imaginar al lui Sam- personajul principal-, sub forma unui skater profesionist care colac peste pupaza a mai publicat si o carte (make no mistake, asa cum ti se explica inca din primele 2 pagini ale romanului, skater nu inseamna persoana patetica care se da cu rolele, ci skateboarder). Pana aici nimic special, vei spune. Un fel de blabla adolescentin probabil plictisitor pentru care nu merita sa pierzi vremea si o oarecare suma de bani.

Nimic mai gresit.

Nu, nu vei fi dobandit odata cu lectura lui Slam o intelegere mai vasta asupra problematicii existentiale. Nici nu iti vei fi imbogatit cultura generala (in afara de doua-trei informatii pe care pariez ca nu le detii despre skateboarding). N-o sa ai de-a face cu ilustrarea vreunor vremuri de mult apuse sau a vreunui scenariu SF care isi are desfasurarea pe Alfa3Omega, la 100 de ani dupa ce Pamantul a explodat. Ce iti pot promite insa este o portie zdravana de ras indiferent cat de in serios obisnuiesti sa te iei in fataiala zilnica de acasa la serviciu si viteversa, si cate cel putin  o surpriza cu fiecare pagina.

E genul ala de carte pe care nu o citesti savurand constructiile, frazarea, topica si vocabularul neologic al autorului/traducatorului. E genul de carte pe care o infuleci cu o asemenea pofta ca iti raman litere pe la mustati. Si cu fiecare pagina pe care-o dai, clatini din cap si gandesti “maaare figura Hornby asta. Oare chiar are 16 ani?”.

Si te trezesti ca e dimineata si parca ai mai citi ceva de acelasi autor.

Pe ea, pe Slam, o gasesesti aici, pe LibHumanitas.

M-am indragostit de un individ cu 3 ani mai mic decat mama, care locuieste in Anglia. Un tip chel, nu tocmai aratos, si care are de doua ori varsta mea. Dar este foarte tare si are un simt al umorului … cumva la un superlativ absolut pe care nu-l gasesc acum in minte.

Il cheama Nick Hornby.

Si de vreo cativa ani ma chinuiesc sa citesc CEVA de el. La fel cum de cativa ani ma chinuiesc sa citesc in general.

Acum 2 zile vorbeam cu Silvia pe messenger si dupa ce mi-a spus cuvantul magic “Hornby” am fugit literalmente la Carturesti sa caut ceva de el, amintindu-mi ca era si pe lista lasata de Miruna in februarie si ca era si pe lista mea cu “lucruri de facut in loc de stat degeaba si uitat pe pereti”. Asa ca am fugit literalmente la Carturesti, ca sa nu uit din nou de el, si tot ce am gasit a fost “Slam”. Zic “tot ce am gasit” pentru ca ma gandeam ca o sa gasesc tot ce a fost publicat in Romania, o sa golesc libraria, o sa imi sparg bugetul etc. Dar am gasit doar Slam, publicata de Humanitas in Cocktail (deci cumva apasata de eticheta “shallow”), plus despre un adolescent care se da cu skate-ul (deci un pic emo, deci nu prea ma coafa, dar pana la urma am zis ca n-am alergat degeaba pana la Carturesti, si am cumparat-o).

Ce a urmat v-am spus deja din titlu. M-am indragostit. Vecinii mei pot confirma, de doua nopti se aud zgomote suspecte din apartamentul meu. Mai exact, hohote de ras.

Am gasit pe net si un link catre el citind un fragment din Slam. Priviti linkul si ZICETI CA NU E UN SEMN. Ah, da, si ascultati, ca sa intelegeti de ce m-am indragostit.

http://us.penguingroup.com/static/html/podcast/clips/9780399250484.mp3