All posts by Andrada

muzica, nostalgii

>Eram masochista de mica

>Adica ascultam melodii triste cu lumina stinsa si sufeream. Cam cum sunt astia emo acum. Adica eram o mica emo. Nu ma taiam si nici nu-mi dadea prin cap sa fac asemenea chestii (m-am gandit doar la pastile prin clasa a 9-a, dar eram doar teribilista, n-as fi facut asa ceva ever), dar sufeream mult, si eram foarte neinteleasa. Ziceam eu. Cand am mai crescut un picut am trecut de la Sam Brown si alte siroposenii la The Who si al lor “Behind Blue Eyes”. Fumam pe geam, cu usa de la camera incuiata, si imi imaginam ca melodia e despre mine. Ca doar am ochi albastri – duuuh… De aia remake-ul Limp Bizkit m-a lasat complet rece. Cand altii ascultau in delir pe biscuitii respectivi, eu ma simteam in lumea mea nemuritoare si rece, pentru ca suferisem cu ceva ani inainte pe ORIGINAL.

Si am dat pe YouTube peste clipusorul asta cu Dr House. O noua placere vinovata de-a mea. Da, recunosc, imi place si mie de mor tipul asta cinic, uratel si schiop.Adica Limp (ce ironie). Admir felul (halul – pozitiv zicand) in care e construit personajul asta. Cel mai tare personaj neo-romantic. Sunt fascinata, ce sa mai.

muzica

>Pentru ca se intoarce

>L-am pierdut toamna trecuta. Aveam bilet, dar am renuntat la el pentru o seara aparte. Ar trebui sa-mi para rau, dar nu obisnuiesc sa cultiv regrete. Mai ales ca se intoarce. Tot in septembrie. Si de data asta n-o sa-l mai schimb pe altul 🙂

Now in vienna theres ten pretty women
Theres a shoulder where death comes to cry
Theres a lobby with nine hundred windows
Theres a tree where the doves go to die
Theres a piece that was torn from the morning
And it hangs in the gallery of frost
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz with the clamp on its jaws

Oh I want you, I want you, I want you
On a chair with a dead magazine
In the cave at the tip of the lily
In some hallways where loves never been
On a bed where the moon has been sweating
In a cry filled with footsteps and sand
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take its broken waist in your hand

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz
With its very own breath of brandy and death
Dragging its tail in the sea

Theres a concert hall in vienna
Where your mouth had a thousand reviews
Theres a bar where the boys have stopped talking
Theyve been sentenced to death by the blues
Ah, but who is it climbs to your picture
With a garland of freshly cut tears?
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz its been dying for years

Theres an attic where children are playing
Where Ive got to lie down with you soon
In a dream of hungarian lanterns
In the mist of some sweet afternoon
And Ill see what youve chained to your sorrow
All your sheep and your lilies of snow
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
With its Ill never forget you, you know!

This waltz, this waltz, this waltz, this waltz …

And Ill dance with you in vienna
Ill be wearing a rivers disguise
The hyacinth wild on my shoulder,
My mouth on the dew of your thighs
And Ill bury my soul in a scrapbook,
With the photographs there, and the moss
And Ill yield to the flood of your beauty
My cheap violin and my cross
And youll carry me down on your dancing
To the pools that you lift on your wrist
Oh my love, oh my love
Take this waltz, take this waltz
Its yours now. its all that there is.

(FEDERICO GARCIA LORCA)

muzica

>Mergem la Waldeeeeck

>Am fost si data trecuta, in septembrie. A fost supraaglomerat si m-a deranjat faptul ca am fost calcata pe bataturi de o gramada de oameni care n-auzisera in viata lor de Waldeck. Erau acolo pentru ca stiau ca se intampla “ceva cool”.

De data asta sper sa se tina de cuvant oamenii din organizare cu “biletele limitate” si sper ca cele doua zile sa fie de ajuns ca sa nu se mai creeze busculada.

In rest: ieee!!! Mergem la Waldeck!!!

calatorii, Foto, having a hell of a good time

>Despre Bulgaria mea – numai de bine

>

Cand am acceptat oferta de 1 mai la Nessebar am facut-o doar de dragul deciziilor spontane, din seria “de ce nu?”, “si in definitiv ce am mai bun de facut”, “cat poate fi de rau” etc. Stiam deja toate povestile cu hotii de masini, cu hotii de orice, cu politistii bulgari etc. Totusi faptul ca urma sa ne deplasam cu un autocar m-a facut sa trec peste toate chestiile astea. Stiam deja ca Bulgaria e o tara mai amarata ca a noastra, mai saracacioasa, mai pustie, nimic de genul “paradisul vacantelor” – mai ales pentru mine, care nu gust dixtractiile de genul Nisipurile de Aur, Albena sau … Mamaia. Mai ales dupa ce am vazut cateva tarisoare si orase cu adevarat frumoase…
Peste ce am dat, la o distanta de cativa kilometri parcursi pe jos (spre marea mea mandrie), de la hotelul de 5 stele unde huzuream cu restul vanatorilor de “olinclusiv” a fost un colt de lume pe care nu-l asociam nicicum cu Bulgaria. Stradute intortocheate dar curate, monumente vechi din secolele 8-14… Ruine ingrijite si integrate cumva in tot restul peisajului… sau poate ca peisajul s-a construit in acord cu ruinele… Mancare buna, servire impecabila, un aer mai degraba grecesc decat bulgaresc, frumusete multa si neasteptata si – in ciuda hoardei de romani ce au navalit odata cu noi – putina liniste. Multe magazine de antichitati, si bazaruri in care pana si kitsch-ul arata mai…putin kitsch. Multa stradanie de a vinde produse locale si de a pastra unitatea arhitecturala inclusiv in incercarea de a vinde ochelari de soare (m-am intors cu o crema de maini cu ulei de masline indigena minunat de eficienta, fara parabeni, pe care am dat cam un euro). Cateva minute in care am putut sta cu picioarele atarnate deasupra nisipului, in fund, pe faleza, si am putut sa ma uit in zare, sa aud zgomotul marii, sa nu fie nici cald si nici frig, multi pescarusi si soare cat sa-i simt 2-3 raze pe fata.
Film

>Almost Famous

>L-am vazut acum mult timp si a ramas intre filmele mele preferate. Azi am realizat ca nu l-am mai vazut de mult si ca ar fi momentul. Pentru ca I am almost free.

me and my friends, me feeling like shit, muzica, revolta

>Asa-i ca va e lene?

>Imi vine sa urechez oameni, dar e-n natura umana. Asa ca raman doar dezamagita. Si ideea ca in cazul in care mi s-ar intampla ceva rau oamenii care m-ar putea ajuta ar face la fel (adica le-ar fi lene sa o faca) ma sperie si ma intristeaza.

Concertul a fost tare misto. Kumm a sunat mai bine ca niciodata. M-am indragostit iremediabil de Go To Berlin. A fost o seara misto, dar din cei 30-40 de oameni pe care mizam, au venit 12. Dintre care vreo 4 pe care nici nu-i luasem in calcul. Ba nu, 5. (later edit – imi dau seama ca de fapt din cei 12-13 oameni care au venit dintre cei pe care ii cunosc, mizam doar pe 4 – vorbesc despre Luciana, Andrei, Lili si Bogdanel)Si chestia asta s-a aplicat procentual in cazul tuturor oamenilor care ar fi trebuit sa vina aseara. “A fost cutremur, a fost frig, au fost alte evenimente, ce are si asta cu noi, asta e, mor copii in Somalia in fiecare zi si cainii dorm singuri pe strazi, in frig, si o serie de alti copii sufera de boli grave la 2-3 anisori. Doar n-o sa ne apucam sa salvam acum universul. Si in definitiv… o cunosti pe fata asta?”. Nu, n-o cunosc, si nu, n-am cum sa salvez pe toata lumea. Nici macar pe mine nu pot sa ma salvez. Dar pot sa incerc macar sa fac cate un strop aici, un strop acolo… cat pot. La un moment-dat am obosit sa tot chem oameni doar ca sa aud scuze care nu sunt scuze de fapt, luand in calcul miza. Miza pe care n-o vede nimeni!!! Asta mi se pare partea cea mai trista, ca refuzul a fost inregistrat in capul “telespectatorilor” ca pe un refuz de a iesi la un concert. Un concert (culmea) cu trupe foarte tari, intr-un loc foarte misto – ca daca era vorba de un beci imputit cu manele, as fi inteles rezerva.

Asadar 3 trupe FOARTE misto, foarte bine cotate in momentul asta, plus un DJ care chiar stie sa puna muzica, au acceptat sa isi miste curu’ si sa performeze pe gratis. Unii au venit din alt oras. Sa cante ca oamenii, publicul sa dea niste bani pe care in mod normal ii primesc ei, care bani sa ajute pe cineva a carui viata depinde de treaba asta. Mai mult, nenea cu spatiul s-a angajat sa dea si banii din incasari. Adica – uite ca se poate. Si toata treaba asta, tot angrenajul, toate rotitele s-au blocat in LENE. Ptiu. Cu totii functionam pe principiul “ca o sa fie si mare diferenta daca nu vin eu”. Si se aplica la orice, la reciclare, la mizerie, la atitudini vizavi de altii, mereu, de 2000 de ori pe zi acelasi lucru.

Si da, sunt revoltata.