>
I took the 43 Things Personality Quiz and found out I’m a
Self-Knowing Reinventing Builder
|
De la Ireena m-am agatat de testul asta. E de fapt o reclama la o carte, dar mi-a placut cum a sunat rezultatul, asa ca l-am postat si eu.
>
I took the 43 Things Personality Quiz and found out I’m a
Self-Knowing Reinventing Builder
|
De la Ireena m-am agatat de testul asta. E de fapt o reclama la o carte, dar mi-a placut cum a sunat rezultatul, asa ca l-am postat si eu.
>…impropriu spus. Nu ne-am oprit aproape deloc din lucru 🙂 Criza, criza, dar sa stim si noi !! 😛
>In Bruges am fost acum 3 ani. Mi-a placut enorm, mirosea a ciocolata peste tot, printre casutele cu multe flori pe pervaz, mici sau mari, ca din povesti. Lebedele, canalul, trasurile, mi se parea ca sunt pe un platou de filmare, nu intr-un oras.
Si el chiar s-a transformat in platou de filmare, pentru filmul “In Bruges”. Il am de prin septembrie, dar am amanat vizionarea lui din motive stupide. Sentimentale, sa le spunem. Cu 2 zile inainte de revelion am zis ca e cazul sa scutur hainutele si sa vad filmele puse la naftalina. Si am inceput cu asta.
Mi-a placut, drept pentru care vi-l recomand, chiar si voua, astora care nu le-aveti cu suflete inmuiate la mirosul de ciocolata. O sa vedeti de ce… Si s-ar putea chiar sa va razganditi.
Si am o intrebare – cine vrea sa dea o fuga cu mine pana la Bruges anul asta? 🙂 Uite cateva poze (facute cu telefonul, ce-i drept – mentiune pentru pretentiosi).
>Pentru orele urate. Macar pentru minute… Stii, cand din senin ti se nazare in suflet o gheruta mica, ca a unui pui de pisica, doar ca e o gheruta de tristete. Si vrei sa o alungi, stii ca viata e de fapt frumoasa, ca exista inca ceaiuri aromate si lumina care intra frumos prin anumite perdele, dar ea, gheruta, te zgarie continuu pana ustura.
La un moment-dat senzatia dispare la fel cum a aparut.
Dar as vrea sa nu mai apara. Se poate? Cum?
>…well…this is the question.
Anul asta a inceput mai…. in forta decat as fi crezut (legat mai ales de rezolutiile alea… tineti minte, nu?). Cu impozitele am rezolvat inca de la sfarsitul 2008, cu tango am avansat in discutii iar azi … am fost pana la Predeal cu Gabrijela si Andreea, ne-am agatat de un monitor (eu si Gabrijela, ca Andreea le are de mic copil), si am zis sa vedem si noi cu ce se mananca. Dupa vreo 2-3 ore de derdelus (ca nu pot sa zic ca m-am dat pe bune), concluzia e ca mai vreau. Si o sa ma mai duc.
Si ca vorbeam despre anul asta… au trecut abia cateva ore din el si deja s-au intamplat multe. Petrecerea din Expirat, mai reusita decat as fi crezut ca se poate, un mic scandal domestic in “sanul” unul cuplu din gasca de la Revelion (deh, fiecare an nou cu show-ul lui…), o surpriza de proportii acasa (nu zicem ce, nu zicem cine), azi m-am trezit la 6.30 (sase si treizeci de minute) dimineata, eram in gara la 7.30, la 8.30 in tren, la 11 in predeal, la 12.30 pe schiuri. Wow. Fast stuff…going…on.
Good. Incepe bine.
>Imi prind mai bine agrafa verde din mot si ma pun sa scriu, rasturnata in fotoliu , sprijinita de perna pufoasa. Lumanarea cu aroma de vanilie e aprinsa, am papucii preferati in picioare. E 5 dimineata, ora mea preferata de tras concluzii. Sa fac si eu datoria de final de an… Tragem linie? Uff… uite ca mai sunt doar cateva ore.
Un an…de care sa zic… un an. Stau pe ganduri. Mi-e frica sa nu ma intristez. In ultimele 3 zile am stat acasa. Aici, la mine acasa. M-am bucurat de fiecare centimetru de paturica vargata, am intins paturi si perne peste tot, am lenevit, am facut plimbari scurte si apoi am lenevit iar…Dolce-far-niente.
Printre tot acest huzur si-au mai varat codita cateva senzatii de trista amintire. Printre albastrul oceanului din Portugalia si Brasovul din aprilie m-a incoltit putin gustul amar al toamnei. Regretul ca am pierdut-o. Regretul ca sunt inca foarte slaba, in fata multor oameni. Peste ele a aparut promisiunea pe care mi-am facut-o ca am invatat din nou ceva. Chiar nu mi-e nimeni aproape cum imi sunt eu.
Ce altceva? Am facut cativa pasi. M-am impiedicat de cateva ori. Am dat si cu stangu-n dreptu. Am facut multe ceaiuri si multe cafele, pe unele le-am lasat sa se raceasca si apoi nu le-am mai baut. Am mangaiat cateva pisici. Am mai vazut o tara. Am cunoscut cativa oameni. Am primit prea putine flori. Am cumparat prea putine flori. Am omorat un ficus (involuntar). Am trecut prin cateva betii. Am invatat ca am o problema cu metoclopramidul si ca trebuie sa-l evit. 🙂 Am jucat iar ruleta ruseasca de vreo 2 ori si am nimerit din nou gloante. Noroc ca sunt pisica. N-am contabilizat, insa, vietile. Nu stiu cate gloante imi mai permit.
Au fost cateva ploi frumoase anul asta. Au fost si ploi cu soare, si ploi de vara, si ploi -ploi. Ninsori – cateva. Un weekend la inceputul verii, in vama, fusta verde de atunci si prosopul rosu.
Stau aici si nu stiu ce urmeaza. Sper ca urmeaza lucruri frumoase. Ar fi momentul. Sunt ca pe panourile din Amsterdam :”You are here. But why?”.
>Si urarea mea – “Don’t be afraid of letting go. Not of anything, out of anyone”. Eu incerc…
>De data asta, leapsa de la Miruna. Ce as face daca nu mi-ar mai fi frica. De fapt, la lista “de anul nou”, la comentarii, am adaugat si asta -“sa nu-mi mai fie asa frica”.
Cea mai mare teama a mea e aia de a nu fi judecata. Care se bate puternic cap in cap cu niste alte convingeri de-ale mele. De aici ditamai tambalaul.
A doua e teama de respingere.
Pe scurt :
– as spune direct niste lucruri (uneori o fac, dar prea rar)
-as trece mult mai usor peste niste lucruri/persoane.
– as pleca singura in vacanta.
– stomatolog
-as merge mai des, in general vorbind, la medic.
Primele doua includ multe lucruri pe care n-am sa le dezvolt acum. Poate in episoadele viitoare. Pentru momentul asta e suficient.
Miruna, ce e cu ceainaria aia? 😀
Intrebarea merge mai departe la Diana , Klara si Gabrijela. “Ce ai face daca nu ti-ar fi frica?”