All posts by Andrada

>Pe meleaguri argesene

>…de cativa ani de fiecare data cand ajung la Pitesti, la ai mei, stau 100% in casa. Se intampla rar si oricum imi iau cu varf si indesat portia de socializare in Bucuresti. Asa ca stau ca ursu’ in casa, ma indop, dorm bine si dupa aia ma intorc la mine in vizuina.

De data asta, soarta a vrut altfel. Gabrijela-mea a venit in vizita la Pitesti, innoptand la numita Luiza. Seara m-au scos “la bulevard”, de fapt intr-un pub local de care n-auzisem in viata mea, desi am locuit acolo 19 ani. Asa. Noutate. Punem hainutele de duminica si mergem la club, fata, sa vedem si noi lumea. Nu prea pricepeam eu unde vine clubul asta, dar ma prind ca e cumva in spatele fostului Manhattan, un loc prin care o ardeam noi in clasa a 9-a, care apoi s-a transformat in club-de-noapte (adica d-ala cu femei la bara), dupa aia in nush ce carciuma si acum iata – in spatele lui exista acest Oldies (nicio legatura cu omonimul din Bucuresti). De la intrare m-au izbit toaletele. Olfactiv, dar si vizual… gasim masa cu hoamenii, ne asezam, dupa doar 5 minute ma simteam ca in adolescenta. De ce? Pai acelasi fum pe care l-a blestemat maica-mea vreo 4 ani punand haine pe balcon la aerisit. Ma jur ca daca dormeam 4-5 nopti in Expirat fara sa vad lumina zilei nu puteam nici pe jumate pe cat duhneam aseara dupa 3-4 ore de stat acolo. Geez.

Deliciul serii l-a constituit insa “chelnerul”. Era si el un baiat… Ma uit in menu – vad Cuba Libre (rom, cola, zeama de lamaie, lime). Zeama, ma jur, asa scria. Am zis asadar sa comand si eu un libre d-asta cu zeama (hellas, ce dracu’ o fi). Ii spun, pleaca, cand sa dispara complet din orizont mai trag un zbierat – “Auzi? Cu ce rom se face Cuba Libre asta al vostru?” (temandu-ma ca dracu’ de tamaie de captain morgan si sperand la un old pascas – ma indoiesc ca auzisera de havana sau macar bacardi). Asta, baiatul, zice – “a…cu… rom”. Zic- “bine, bine, stiu ca e cu rom, te-am intrebat CE FEL DE ROM”. El – “pai… nu stiu, avem un singur fel”. Zic – “Excelent, e bine ca-l aveti, dar DE CARE E?”. El – “a… pai nu stiu, e un rom…”. Si se cara. Raman stupefiata, mai stupefiata decat dupa “zeama” de lamaie, si ma lansez in alte discutii incercand sa supravietuiesc in fumul care imi agresa din ce in ce mai tare interiorul nasului si ochii. Si cred ca si urechile, desi ele saracele pareau linistite. Apare baiatul meu cu Libre ala. Un fel de limonada (era si pulpa de lamaie acolo, bine ca nu era si gamba), deci zeama aia de lamaie era pe bune. Plin de vitamina C, ce sa va mai povestesc, am cautat romul celebru mult cu paiul, insa romul cred ca se rusinase si fugise intre timp. Dupa ce am terminat limonada, am zis sa trec la lucruri mai serioase si am comandat un Heineken. Sticla mare, serioasa, nu ca prin cluburile astea de 2 lei din Bucuresti. Boon. Intra Heinekenu’ ala cu sughituri, cu noduri, mai arunc un ochi pe menu (care continea si mancare, desi mi-e greu sa inteleg cum te-ai fi putut hrani in fumul ala…) si incepe sa-mi sune bine un Salitos. Fac un semn catre maestru, asta se apropie cu tot cu gelul din par, si il intreb asa, misterios: “…auzi… a… Salitos aveti?”. Zice raspicat- “NU” (cu un zambet de satisfactie pe figura, in sfarsit fusese in stare sa ofere o informatie clara). Zic: “aha. ok. dar ceva asemanator?”. El ” …Bacardi”. Sa-mi steie inima-n pept si alta nu! In primul rand, omul auzise de Bacardi. In al doilea rand – Bacardi – ruda cu Salitos? De cand? Si pe mine de ce nu m-a anuntat nimenea?? Imi revin din soc si-i servesc dura replica: “Vrei sa spui Bacardi Breezer, presupun…”. Zice : “Da, da, energizant d-ala”. Socul numarul doi ma loveste peste fata de ma lasa lata. Bacardi Breezer este asadar energizant. Hm. Stiam eu cum colcaie chimicalele in el, da’ de taurina si alte nebunii nu l-as fi banuit in veci…Incerc sa lamuresc situatia : “Mai, Bacardi Breezer nu e chiar energizant, stii? E rom cu ceva suc….”. Pana sa termin, baiatul intervine din nou “Da, dar am si energizant din ala…”. Ma blochez total, incerc sa fac cumva o conexiune intre Salitos si un energizant obscur… clic-clic-clic-redial… nu merge. Abandonez ideea – “lasa. Adu-mi inca un Heineken, ok?”.

Mai tarziu, tentativa de toaleta m-a convins ca banuielile mele sunt justificate. Ze horror, ai tel iu, ze horror. Si in imputicenia generala, servetele BRANDUITE Oldies peste tot. Frate, fusesi in stare sa-ti branduiesti servetele, da’ nu poti sa angajezi si tu un chelner care stie ce e in bar? Sau sa angajezi o mujer de servicio sa mai spele dracu buda aia? Sau sa bagi bani intr-un sugator d-ala de fum in loc sa-ti pui logo-ul pe servetele? Daaaaamn….

Am plecat acasa cu o dara de fum dupa mine… Ningea frumos, desi Nicu zicea ca ninge urat. Mie mi se parea frumos. In fata la teatru am tinut sa ne laudam la Gabrijela cu liceu’- cimitirul tineretii noastre – si cu statuia lui Mihai Viteazu – zicea Nicu/ Stefan cel Mare – am zis eu (desi apropiindu-ne mi-am dat seama ca ala e moldovean get-beget si n-are ce cauta ditamai statuia lui intre dealurile Munteniei; da’ coroana aia de pe capatana personajului n-avea cum sa fie a lu’ Misu Bravu, care umbla de cand il stiu cu caciuloiul ala si cu pana infipta). Era Mircea cel Batran, of course. Ne-am rusinat pana in maduva oaselor, ne-am aruncat in taxi si – acasa cu noi, ca suntem plini de fite de Bucuresti.

>Despre vise, intr-o seara oarecare de Craciun

>

Criza. Pe fondul crizei, trebuie sa livram pe timp de vacanta idei pentru un client. Poate suna ingrozitor, dar inca nu v-am spus tema si nici conjunctura. Tema este TIMPUL PE CARE IL PETRECEM VISAND, iar conjunctura este data de prezenta mea la Pitesti, parte a circuitului mancat-dormit-mancat-dormit-vizita la rude-mancat-dormit-mancat-dormit, asa ca o gimnastica de neuroni nu-mi prinde rau la ceas de seara.

Si tot sondand eu teritoriul asta al viselor, al dorintelor, al pasiunilor de moment, al pasiunilor dezvoltate in timp, am facut si o mica lista de New Year Resolutions. Nu prea cred in treaba asta cu de maine ma apuc de biologie marina, dar trebuie sa recunosc ca tema de gandire m-a condus incet-incet pe teritoriul asta, pana am realizat ca am o ditamai lista. Ea (cel putin in varianta restransa) suna cam asa :

– la anu’ vreau sa invat sa merg pe bicicleta

-vreau sa invat sa schiez

-vreau sa merg la patinoar

-vreau sa-mi platesc toate impozitele

-vreau sa-mi iau carnetul (poate si masina)

-vreau sa duc operatiunea “canapeaua” la bun sfarsit

-vreau sa ma reapuc de dansat (salsa sau altceva)

-vreau sa vad care e treaba cu psihologii

-vreau sa ma respect mai mult

– vreau sa scriu mai mult

-vreau sa nu mai pierd vremea

-vreau sa citesc mai mult

-vreau sa spun “nu” mai des (atunci cand e cazul)

-vreau sa spun “da” mai des (atunci cand e cazul)

-vreau sa cheltuiesc mai putin si mai “cu cap”

-vreau sa merg pentru cateva zile singura intr-un loc pe care o sa-l aleg oarecum spontan

-vreau sa invat mai multe despre “cu ce se mananca fotografia”

-vreau sa-mi asum mai mult mizantropia atunci cand isi arata coltii (asta e, o am, si atunci cand se manifesta e a mea)

-vreau sa-mi fac niste analize care sa-mi inlature sau sa-mi confirme o parte din manifestarile paranoide conform carora o sa mor tanara din motive medicale

-vreau sa ajung in toate locurile in care imi doresc sa ajung si apoi nu mai ajung pentru ca ma tarasc acasa si ma culc

-vreau sa reusesc sa ma trezesc mai devreme

-vreau sa dorm cand mi-e somn, in loc de a astepta un miracol de la 2 noaptea care nu se intampla niciodata;

Mai are cineva ceva de adaugat? 🙂

>Acum stiu adevarul

>Diana ameninta de la o vreme ca o termina cu blogul. Aparent, are probleme cu viata asta virtuala. Dar eu am aflat adevarul. In seara asta am aflat ce secret teribil ascunde si ce lucruri o impiedica sa bloguiasca. IT IS THE FICUS.

In exclusivitate, mai jos, adevarul gol-golut. Daca patesc ceva, razbunati-ma:


diana: auzi, sunt nebuna daca-ti spun ca ficusul meu sa misca?

eu: cum adica?

diana: adica stateam cu lumina stinsa si s-a miscat de 2 ori, am zis ca a trecut tata pe langa el si probabil l-a sucit intr-un fel

eu: si cum ai vazut tu ca s-a miscat?

diana: dar am aprins lumina si ma uit la el…si zici ca mai bate asa vantu’

eu: hai, frate
eu: it’s a plant

diana: deci pe intuneric n-am vazut, evident, dar s-a auzit

eu: poate e un pic de curent
eu: ce s-a auzit? ficusul?

diana : n-are de unde teoretic
diana: da ma..e mai mare asa

eu: aha….poate se intinde si el… na…

diana : deci o iau razna…s-a mai miscat un pic
diana: cum sa se intinda mah?

eu: in fine, orice ai face, nu te uita la filme de groaza in seara asta

diana: ca nu se lasa ca sa zici ca nu mai rezista si se lasa de la frunze
diana: se misca lin in sus si-n jos

eu: filmeaza-l, eu stiu?? demasca-l!

diana: mi-e frica sa mai sting lumina
diana : s-a linistit
diana: bai…asta se misca cu totu’
diana: ma duc sa-i chem pe-ai mei sa-l ia naiba de aici c-o iau razna

eu: haide maa… IT IS A FICUS. FIFI. FIFI IS GOOD.

diana: pai se misca CU TOTUL….adica nu e de la vant sau ceva, ca si daca-l scot afara nu se misca asa tare

eu: cu tot cu ghiveci??

diana : hahah. nu
diana: doar el, ficusul se balangane asa

eu: cred ca vrea sa fuga.ce i-ai facut? marturiseste…

diana: bai…scuze ca te stresez cu absurditati, dar inghet aici de frica si nu prea am cui sa povestesc ca mi se falfaie ficusul…

eu: bai, cred…eu am patit o singura data asta, si chiar eram singura in casa. Si nu era un ficus, era furtunul de la aspirator

diana : il pandesc acum, sa ma prind care-i cauza

eu: si de fapt era un soarice

diana : da, parca am citit pe blog
diana : al dracu cand ma uit la el nu se misca deloc
eu: ))

>Vis

>Mi-am amintit brusc un fragment din visul de aseara. Eram cu colegii undeva, intr-o cabana care parea la munte. Dar era pe malul marii si era langa Berlin. M? Tare, nu?

Exact inainte sa plecam, am iesit sa vad marea. Dar apa crescuse foarte mult, si ajungea pana la temelia cabanei, iar valurile erau foarte mari. Si era iarna. La un moment-dat a venit un val peste mine si am realizat ca apa e foarte calda, desi ma asteptam sa fie inghetata. Asa ca m-am mai aruncat in vreo 3-4 valuri in timp ce niste oameni se uitau foarte ciudat la mine.

Mda. 🙂

>Where Santa comes from

>2 scurt metraje despre adevaratele origini ale lui Mos Craciun. Poate vi se par violente, sau exagerate. Dar mie mi s-au parut geniale. De la domnisoara. .

Cel putin al doilea e… wow. 🙂

Desi poate parea o gluma… sau o reclama elaborata, este vorba de o serie de scurt metraje cat se poate de serioase, aparute in 2003 (e posibil ca voi astia cu “pasiunea mea este cultura” sa stiti deja de mult despre ce vorbesc). Si bine facute. Take your time and watch it. You might thank me. Or see Christmas from another point of view 🙂

>Te uita cum ploua, Decembre…

>

Ploua, e urat. N-am fost invadata de colinde, nici de miros de vin fiert. Nici macar de miros de portocale. Sunt mai putin ca niciodata expusa aglomeratiei, obsesiei cumparaturilor… zurgalailor, clipocelilor, isteriilor de moment. Si totusi parca pentru prima oara de foarte multi ani am o senzatie de liniste aproape… sacra… undeva pe langa diafragma. E ciudat, dupa un an ca asta, sa simt linistea asta. E foarte ciudat.

Si ma bucur ca desi mi-au luat iluziile si le-au facut sperietori de ciori, desi au aruncat cu oua stricate in asteptarile mele, desi mi-au zambit in fata si mi-au ras sarcastic in spate, n-au reusit sa-mi strice linistea asta.

Sa aveti un Craciun frumos. Cu totii. (bine, bine, nu chiar cu totii, doar aia care meritati :D).