All posts by Andrada

>Despre Gotan Project si Guerilla

>La mine asa se leaga. Cate doua, cate doua…

Am fost la concert. La Gotan Project. Bai, a fo’ frumu’. Mi-au placut mult scenografia – cortina ala translucid de la inceput in spatele caruia cantau cu reflectoare puse la picioarele fiecaruia, si pe care cortina se proiectau lucruri… partea a doua in care cortina a cazut, set-ul s-a transformat din negru in alb (cu ajutorul unor bajeti care au misunat repede pe acolo) si toata scena a devenit un ecran de proiectie. Orchestra… Ca au cantat mult si au fost doua bis-uri. Si – domnu’ care ziceai ca a fo’ boring mai demult- acu’ nu mi s-a parut boring deloc.

Sala a fost arhiplina, prespun ca a fost un sold-out. Cei doi baieti “de baza” care canta “la platane” au fost initial insotiti doar de un acordeonist si un chitarist, de ma gandeam chiar “sper ca astia nu ne iau ochii cu scenografia ca sa puna totu’ de pe disc”. A aparut tanti aia care canta apoi – care parol, le da ca pe banda. Apoi cvartetul si pianistul. S-au perindat de vro 3 ori si dansatori de tango. Au fost si doua sample-uri micute de michael jackson – bille jean si abba – money, money, care m-au facut sa zambesc. Dupa cum au spus oamenii, asta a fost concertul de deschidere al unui turneu. Oricum, daca la teatru a inceput sa ma enerveze faptul ca se aplauda furtunos pentru toate mizeriile, a inceput sa ma bucure faptul ca in ceea ce priveste concertele, oamenii astia au inviat, danseaza, se bucura, tipa… si asta in Sala Palatului. Si chiar si la Gotan Project, care sa zicem ca e mai mult o muzica de … “stare”. Tipa era gravida, au bagat si Mi Confesion (my second fave, after Amor Porteno), desi cu vocile celor doi hip hopperi inregistrate, si cu ei doi proiectati in spate (videoclipul).

Daca ar fi sa clasific… n-as putea. Nu pot sa compar treaba asta cu Roisin Murphy care a fost… senzational si viu. Sau cu Koop, unde eu m-am simtit foarte bine pentru ca imi plac la nebunie si m-am bucurat de atmosfera, si am dat din coada fericita tot spectacolul. Asta a fost asa… bucurie pentru urechi. Si ascultat cu ochii intredeschisi in timp ce imi doream (ca si Luciana) sa stiu sa dansez tango.

Trecem acum si la Guerilla. Petrecerea de 4 anisori, din club Spice. Bai, baieti, sorry to tell ya, but music sucked big time. Asta pana pe la 1 jumate, cand plecase si jumate de lume. Cand am intrat acolo, toata lumea parea mult mai beata decat mine- si probabil chiar era. Asa ca am facut eforturi sustinute sa imi revin si m-am alimentat cu niste vodka cu suc de mere. Am fost chinuita sa ascult toate oldies but goldies-urile bagate de Marfar aia – plus ce era in pauze adica tot oldies but goldies – pe genul YMCA. So unlike guerilla.

Pe final si-au mai revenit si ei un pic si au dat-o pe killers, kaiser chiefs si gogol bordello, d-astea… oricum. Mai bine. Doar ca bautura incepuse sa fie pa bani. Mbine… fie…

Anyways. Another good day.

Santa Maria live at Bucharest:

>My precious x 2

>Incerc de mult sa postez ceva despre margelele mele, dar simteam ca ceva nu e in regula, ca momentul nu e potrivit, nu stiu. Nu pot sa explic. In seara asta, cand siragul si-a gasit perechea, mi-am dat seama ca… that’s it.

Partea a doua a povestirii este … despre casuta lor. Cutia vintage cumparata acum 2 ani la un pret exorbitant dintr-un supermarket… fara niciun motiv. Mi-a placut si atat, nici nu m-am uitat cat costa. La casa am vazut, dar am zis ca asta e – o sa o iau si gata. De-a lungul timpului, insa, nu i-am gasit niciun scop suficient de bun. Mereu mi s-a parut ca e prea buna ca sa pun nimicuri in ea, prea mare pentru bijuterii maruntele, prea mica pentru tonele de bijuterii “de unica folosita”… Prea frumoasa pentru elasticele de par. Prea de lemn pentru dulciuri. Am tot mutat-o de colo-colo, pana la aparitia primului sirag facut de Lola pentru mine- Vegetal Obsession. Cand am scos margelele din geamantanul cu care am venit din Portugalia, m-am invartit vreo 10 secunde cu ele in mana prin camera, incercand sa le gasesc un loc potrivit. Si era acolo. Cutia. Am auzit ingerii cantand, am avut o revelatie. They were made for eachother!!
Singura problema a fost ca uneori, cand deschideam cutia, mi se parea ca siragul era singur acolo… In definitiv lutul este o materie calda. Iubitoare. Nu e otel sau diamant. E lut, si are nevoie de companie. Si asa a aparut Farfalla. Acum sunt impreuna si eu o sa vi le arat pe ele doua in casuta lor:




>Acum despre KOOP la Bucuresti

>Ok. Weekendul asta a fost incredibil. Expozitia Lolei, Nouvelle Vague, Retro Electro la Fabrica, concertul Koop si apoi afterparty-ul Koop… this is almost too much.

Concertul a fost breathtaking. Si nu ma refer neaparat la muzica – pe care o stiam, care imi placea, la care ma asteptam. Ma refer la public, la modul in care ei au comunicat cu publicul, la instrumentisti, la… tot, asa. Pe bune ca nu mi-am imaginat atata lume la concertul Koop si n-am visat la o asemenea reactie. Am stat cu ranjetul pe bot tot concertul. Tot-tot. M-am si emotionat si m-am bucurat asa, de bucuria lor. Ma simteam de parca oamenii aia de pe scena ar fi copiii mei si ma bucuram pentru ei ca se bucura lumea (daca are vreun sens ce spun eu aici). Mi-a fost teama de liniste, si pace :). Din fericire, mi-a fost teama degeaba.

Pun mai jos un filmulet scurt de tot (n-am stat sa filmez…)- de dragul reactiei si de dragul senzatiei – cu inceputul bis-ului – yes, yes, Koop Island Blues – si cateva poze.

Asa. Afterparty. Surpriza a fost ca oamenii au cantat din nou. Au dat iar cu Koop Island Blues si cu Come To Me in noi. Publicul restrans adunat ciorchine langa scena, in sfarsit machiajul lui Oscar vizibil… (in Sala Palatului am stat la cucurigu). Pe Oscar l-am prins si pentru o poza (desi imi imaginez ca a fost o cerere oarecum previzibila, se plimba pe acolo, si-o cam cerea…). Am dansat cat m-au tinut pingelele, am platit pentru toate momentele de popas sprijinita de scaun cu gura cascata din concert. Toata lumea dansa cu toata lumea, trupa cu oamenii, oamenii cu oamenii… cum ar trebui sa fie o petrecere.

A fost frumos tare, mai… Ma emotionez doar cand imi amintesc. 😛

Si de pe youtube, tot de la Bucuresti –

COME TO ME

STRANGE LOVE

Si daca ar trebui acum sa fac un clasament al evenimentelor din ultima vreme, pe locul 1 ar fi Koop, pe locul doi Roisin Murphy, apoi Nouvelle Vague si in coada de tot Thievery Corporation (concert despre care cu cat ma gandesc mai mult, cu atat mi se pare mai… fad si lipsit de … quelque chose). Mai e Gotan Project joi si Tricky miercuri. La Gotan am bilet, la Tricky nu. Dar parca vad ca ajung la amandoua. Despre Gotan am auzit ca ar fi kinda boring (cel putin in concertul anterior…). Traim si vedem.

Imi pare rau tare ca n-am apucat bilet la Sting. Inca mai sper intr-o minune.

Dar deocamdata sunt inca bucuroasa dupa Koop. Nu cred ca a fost vreun concert pana acum cu efect prelungit asupra mea. (a, ba da, Roisin).

Gata, gata, tac. Dar v-am spus ca a fost tare frumos ? 🙂

>De la Fabrica, de sambata

>Tocmai aflu ca faptul ca I had a hell of a good time atat sambata cat si duminica nu e o coincidenta. Electric Brother a fo’ responsabil pentru ambele – Retro Electro de la Fabrica si afterparty-ul Koop.

Stay tuned, revin cu detalii de la kOOP.One of the coolest things this year, BY FAR.

De la Fabrica, de sambata, niste lucrusoare:

Dj Hightower warmig the Vynils for the Retro Electro party in Fabrica Bucharest.

Djs: Electric Brother & El Tshango Tango

Visuals: Aaron + &1 + El Tshango Tango

El Tshango Tango at Electric Brother’s Retro Electro party @ Fabrica Club Bucuresti on 22th of November 2008.

Visuals: Aaron + &1 + El Tshango Tango
3 CRT beamers + 4 super 8 projectors

Un slide cu poze – AICI.

(ca sa vedeti ca nu vorbesc aiurea pe pustii).

>Nouvelle Vague si fabrica

>Sambata asta era programata pentru zacut. Adica – singura, casa, filme, alea. Problema a aparut in momentul in care am realizat ca nu ma simt tocmai in forma pentru asta. Da, da, trebuie sa am o forma buna pentru chestia asta, pentru sambetele astea kamikaze care probabil pentru alti oameni sunt banale, firesti.

Nouvelle Vague. La Nouvelle Vague nu mi-am luat bilet. Mi-am spus ca daca e cazul sa ajung la concertul asta, o sa ajung. Si am ajuns. La 6 jumate am aflat ca Diana are un bilet in plus. Revolutie, imbracat, machiat, taxi.

Concert peste asteptari. Mult mai mult public decat as fi crezut. Am luat camera, dar nu si cardul asa ca tot ce am facut au fost vreo 3 fotografii – o sa le vedeti mai jos.

Al doilea bis a fost “In a manner of speaking”. Adica ce mi-am dorit toata seara sa aud si nu se intamplase. Energie multa, femeile alea au dansat like there was no tomorrow, sala dansand (NEASTEPTAT). A fost frumos. Potrivit pentru sambata asta – care deja devenise semi-kamikaze. Uite melodia. Frumos rau:

Dupa aia mers la Fabrica. Bai, asa muzica frumoasa n-am mai auzit de mult. Retro electro. Si Parov Stelar si Gabin si tot ce trebuie pentru dantuit. Mi se facuse somn si mi se tot facea din ce in ce mai somn, dar tot dansam si ziceam ca plec si nu mai plecam. Si am tinut-o asa pana la 4. Bine rau de tot.

Ahz.

Si uite pozele:


>Tigari tari

>In seara cu Internetics, in taxi pe drum am cerut cuiva doua tigari. Ramasesem fara. Mi-a dat doua Marlboro full flavour. Pe care abia in seara asta le-am fumat. In timp ce trageam fumul tare in piept, a aparut o amintire. Intai timid, apoi a devenit prezenta cu totul.

Invatam pentru olimpiada de psihologie. In liceu.Clasa a 10-a. Olimpiada era a doua zi si ca de obicei eram complet pe dinafara, pe ultima suta de metri. Ramasesem acasa doar cu bunica mea. Parintii erau la tara. Intotdeauna dupa ce ei plecau, ea venea la mine si zicea “ai si tu o tigara buna?”. Pe atunci fumam tigari tari. Si mai mult decat acum. Tin minte ca in seara aia aveam Rothmans. Am fumat o tigara-doua cu ea.

Imi amintesc seara aia perfect. Eu – fumand in camera mea, in pat, invatand psihologie. Nu stiu de ce seara aia si nu alta mi-a ramas puternic intiparita in minte. Am multe amintiri cu ea si de cand a murit sunt seri in care rememorez multe lucruri. Dar seara aia a ramas cumva atat de detaliat intiparita in memoria mea… Senzatia, parca si mirosul camerei si forma perdelelor. Lumina veiozei si manualul de psihologie.

Am luat a doua nota. N-am trecut la faza urmatoare (pe tara) si nici nu-mi doream asta. Am plecat in schimb in Grecia…

>Ce frumos…

>Serialul se numeste One Tree Hill. Melodia se numeste Don’t Say. Trupa – ST LOLA IN THE FIELDS. Mi s-a parut potrivita cu seara asta… Numele trupei e o coincidenta – si pe mine m-a luat prin surprindere, ascultand melodia pe Blip.fm, fara sa stiu ce e…