All posts by Andrada

>Invitatiunea

>
Asta vara, in Portugalia, am cunoscut-o pe Lola. Si de atunci am niste margele frumoase – Vegetal Obsession, pe care imi tot propun sa le arat si tot nu mai apuc.

Sotul Lolei este in Bucuresti din septembrie, si de atunci imi propun sa ma vad cu el la o cafea si nu apuc. Din seria “me being porc si neglijand oamenii”. Din aceeasi serie, madam mi-a adus alte margele. In octombrie. Tot din Portugalia. Eu si madam nu am apucat sa ne intalnim de atunci, ca sa facem trocul.

Ce om rau sunt.

Oricum, vineri la 8 ne vedem acolo. Negresit.

Uite si margelele mele. Si pe autoare 🙂 :

>Online

>Si ce fac eu online. Observ ca ma las tot mai mult prada fenomenului astuia, partea buna este ca o constientizez. Si cred ca e o chestie ok, atata timp cat stiu sa extrag din el lucrurile care – de fapt – in loc sa-mi rapeasca timp din viata reala, mi-l ofera. Cum sunt, de exemplu, comenzile de bilete. Faptul ca le pot comanda online imi ofera 1) timpul scutit cu mersul dupa bilete; 2) timpul efectiv petrecut la concertul respectiv, la care poate altfel n-as fi ajuns (neajungand, probabil, sa cumpar bilete).

Messengerul care are clar partea proasta legata de dependenta, pierderea timpului la munca, pierderea timpului in general, are si o parte buna – keeping in touch cu oameni cu care chiar n-as fi tinut altfel legatura. E o legatura superficiala, muta, dar este o legatura. Si e mai buna decat lipsa unei legaturi.

Cat despre cumparaturi… In ceea ce priveste hainele n-am dat inca in boala e-Bay. Inca imi place sa bat fizic magazinele, sa probez, sa ma fatai, sa car plasele acasa. Singura, intotdeauna. Sunt unul dintre specimenele rare care prefera sa mearga SINGURA la cumparaturi. Ma feresc ca dracu’ de tamaie de “hai, vii la shopping maine?”. Mersul la shopping este pentru mine spontan si solitar. Nu-mi place sa bat magazinele “in recunoastere”. Daca am bani si chef, I go and I do it. Simplu ca buna ziua. Ca de gasit gasesc sigur ceva. Se aplica si cu supermarketul. E un rau necesar. Ma oboseste si enerveaza in ultimul hal, dar n-am ajuns inca sa fac cumparaturile de supermarket online. Imi place senzatia (consumista, 100%) ca fac ceva pentru mine, ca imi fac un bine cumparand alimente, detergenti si alte alea.

Daaar, in ceea ce priveste alt fel de cumparaturi… observ ca o iau pe urma biletelor. Acum un an mi-am comandat telefonul mobil via webshop. Mi-am comandat recent un parfum online si am trecut serios la cumparat electronice de pe net. (am comandat de la domo un epilator, plus coolerul extern pentru laptop de care ziceam ceva mai devreme). Unul dintre magazinele online in care poti gasi cam tot ce vrei in materie IT si electronice este Arigo. . Are blog, are o mutrita dragalasa (vezi interfata) si nume dragut. Imi place ca au facut o prezentare pe blog cam cum as fi facut-o eu (putin naiva, descriptiva si haioasa) : Cand eram mic de tot, ma numeam IDEE. Cu timpul, am crescut si m-am numit CONCEPT. Cand m-am pus pe picioare, parintii m-au chemat ARIGO. Nu stiam ce inseamna si eram suparat ca alti copii ca mine aveau nume clare. Era suficient sa le aud o singura data ca sa imi dau seama la ce se pricepe cel mai bine fiecare din ei. Unul era specialist in calculatoare, altul in electronice si electrocasnice si tot asa. Dar parintii mei mi-au spus ARIGO si poate unii copii vor rade de mine. E ciudat sa ai un nume prescurtat din japoneza printre magazinele online romanesti. Sau poate nu e? Va dati seama ca mi-am intrebat parintii ce inseamna ARIGO. De ce au ales numele asta? Tata (Adrian STOICA, Director General) mi-a spus asa:

“Numele tau este o prescurtare de la “arigato”, care in japoneza inseamna “va multumesc”. Este ceea ce imi doresc sa faci mereu: sa le multumesti clientilor tai, sa le multumesti celor care te apreciaza si celor care te critica. Sa tii cont de fiecare in parte, sa ii respecti si sa ii tratezi cu onestitate si onoare. Pe vremuri, in Japonia, s-a stabilit un set de principii numit “codul Bushi-Do”, facut de intelepti, pe care vreau sa il respecti. Sunt 8 lucruri pe care trebuie sa le insusesti ca sa devii un magazin bun:

1. Principiul armoniei – succesul vine doar atunci cand interiorul se armonizeaza cu exteriorul. Trebuie sa stii ca intotdeauna fericirea ta depinde de fericirea clientului. Incearca mereu sa ai cumparatori multumiti, sa le asculti dorintele si sa le indeplinesti.
2. Principiul dreptatii – sa fii onest, sa ai simtul datoriei si al raspunderii. Clientul tau se va simti bine atunci cand ii vei spune adevarul si cand iti vei respecta promisiunile. Chiar daca nu vei putea sa faci totul pe loc, spune-i cand poti si respecta-ti cuvantul dat!”
3. Principiul tenacitatii – drumul ales de tine este absolut voluntar si, deci, evolutia ta trebuie sa fie personala, concentrata si mentinuta. Vei avea parte de obstacole, dar trebuie sa le invingi, sa mergi mai departe si sa incerci sa fii cat mai bun.
4. Principiul fortei – vei fi puternic doar atunci cand vei putea sa treci peste evenimentele neplacute inerente, cand vei elimina tensiunile si cand te vei concentra in jurul a ceea ce faci pana la indeplinirea datoriei. Datoria ta este sa ai clienti multumiti!
5. Principiul austeritatii – inseamna sa fii cumpatat in toate, sa nu fii lacom, sa nu cauti confortul exagerat in detrimentul altora. Nu te-ai nascut magazin online pentru a avea succes peste noapte. Lucrul asta va veni in timp, prin intelepciunea si iscusinta ta.
6. Principiul respectului – fii mereu politicos si respecta-ti clientii. Manifestarea respectului duce la pastrarea etichetei sociale, la practica bunelor maniere si, in final, la succes.
7. Principiul ratiunii – accepta relativitatea lumii sub orice fel. Nu reactiona sub primul impuls; reactiile trebuie intelectualizate si tinute sub control.
8. Principiul creativitatii – sa faci intotdeauna lucruri noi care sa iti multumeasca clientii. Fii original si gaseste-ti drumul propriu in comertul electronic!”

Tata mi-a spus ca sunt peste 1.000 de copii ca mine in comertul electronic romanesc. Toti magazine online. Acum sunt si eu printre ei. Un copil deosebit. Am sa tin cont de ceea ce m-a invat tata si vreau sa respect toate aceste principii. In felul asta, ma voi individualiza. E calea pe care eu am ales-o si ceea ce vreau sa fac. Va multumesc!


Personal, apreciez efortul de diferentiere. Mai ales intr-o mare gramada guvernata de politica “me too”. In plus, trebuie sa recunosc varietatea de produse – nu e vorba doar despre it (calculatoare, componente, accesorii etc) ci si despre camere foto si video (plus toate accesoriile la care te poti gandi), televizoare, telecomunicatii (toate soiurile de telefoane si de accesorii pentru ele si parintii si toate rudele lor), console de jocuri. Tot, tot, tot. Adica daca ai o lista de cumparaturi dubioasa, gen “memory stick, un mobil nou, niste RAM, un televizor si un antivirus”, asta e locu’ pe care il cauti. Preturile sunt foarte ok. Ar trebui sa mai spun aici ce producatori ar trebui adusi ca sa faca site-ul mai atractiv. Nu stiu de producatori, la cat ma pricep eu, lista aceea pare ok. Sugestia mea ar fi crearea unei sectiuni Arigo for za ladies. Accesorii atragatoare, laptopuri in forme elegante, limbaj potrivit. Cred ca as da link-ul ca nebuna tuturor prietenelor mele gen “sex and the city”. Oricat de stapana pe situatie m-as da, cand vine vorba de shopping sunt la fel de unineuronata ca o gaina. “Uiiiiteee ce dragut e memorystick-ul ala!!!”. In plus, cred ca unul din motivele pentru care ma tin inca un pic la distanta de site-urile cu produse de genul asta este tocmai aspectul lor tehnic. E adevarat ca Arigo are deja o bila alba in plus la capitolul asta -vezi interfata, blogul si prezentarea. Dar zic eu ca o sectiune pentru femei ar da lovitura.

Lucrul bun cand e vorba de concursul PCNews e ca mai aflu si eu una-alta, cum ar fi site-ul asta – care ma ajuta sa-mi dezvolt dependenta de comenzile online. V-am zis ca sunt din ce in ce mai afectata de virusul asta? 😛

>Seara maghiara la XOCAFE

>In seara asta am fost cu colegul Aaron si cu Lili la un film din cadrul Saptamanii Filmului Maghiar (la initiativa lui Aaron, evident). [paranteza – mesaj special – te iau si pe tine la film cand te intorci, Rest Assured :)] . Ziceam de film – “Aventurierii”. Road-trip, un pic de Kusturitza, suficiente faze FOARTE AMUZANTE (ok, am ras sanatos). Putin tras de par. Per ansamblu bine 🙂 Proiectia a avut loc la sala Tinerimii Romane (vizavi de teatrul Bulandra, sala Izvor).

Coborand, dupa film, am gresit scara si am nimerit aici. La prima vedere ok, nice atmosphere. Am fost intrebati de rezervare, nu aveam, dar pana la urma s-a gasit o masa si pentru noi. A venit menu-ul – preturi foarte mari. Dar in fine, suntem bogati, da? Spiritual, dar asta e neimportant. Am comandat si am inceput analiza. Fotolii confortabile (recunosc). Atmosfera relaxata. “Cigar room” – din seria “ma lesi?” La o privire mai atenta, era usor de sesizat mocheta banala (ca sa nu zic ieftina)… tavanul – la fel de banal – pe modelul tavan-fals-cu-spoturi-de-care-are-toata-lumea-in-apartamentele-urate. Incep sa citesc pliantul de pe masa. Bai, incepea asa – si nu exagerez “aparuta din neant si concretizata in…” si continua cu “sinestezie”, design-ul “ca prin ochii unui pictor pasionant”. Pasionant?! Pictorul?! Pasional, poate 🙂 Cel mult pasionat. 😛 in fine. “Angajatii nostri nonconformisti te vor purta in zone ale simtului gustativ nebanuite” (citat aproximativ). HA?!

Am ajuns acasa, am intrat pe site. Ma uit prin “galerie” si printre altele dau peste o insiruire a clientelei: Au tinut sã fie prezente o multime de vedete – Nicu Covaci si câtiva dintre membrii trupei Phoenix, Silvia Dumitrescu, actorul Radu Gheorghe, Adriana Bahmuteanu, creatoarea Adina Buzatu, Ozana Barabancea, o prezentã obisnuitã a localului pe scena cãruia sustine recitaluri alãturi de band-ul sãu, Deea si Dinu Maxer, hair-stylistul Marian Cotoi, Lost Angel (Daniel Serdaru), compozitorii Jolt si Andrei Kerestely si Nicolae Caragia, Octavian Ursulescu, Oana si Viorel Lis, Carmen Plesea, Eugen Mihãescu si vedetele TV Gianina Corondan (TVR) si Florentina Opris (Prima TV) . Cu tot respectul pentru Gianina Corondan, Nicu Covaci, Radu Gheorghe etc… WTF?! Parca e un meeting report. Inteleg ca e important sa aduci figuri cunoscute in barul tau “select” ca sa atragi alti clienti, daaar… Bai. 🙂 Cand vor intelege oamenii astia din tara asta care isi deschid carciumi ca adevaratul lux presupune o anumita discretie? In afara de faptul ca sunt in lista asta cateva nume care numai “fine” nu sunt… trecem peste asta, presupunand ca e o chestiune de gust. Dar nu e suficient sa pui niste cuvinte pompoase intr-o prezentare si sa enumeri niste nume cunoscute pe site – conform “mi-au murit laudatorii”. Nu e. Rafinamentul vine din tinuta, nu din funda de la gat.

Am plecat inainte de concert, pentru ca voiam doar sa beau un cappuccino – pe care l-am baut. Am sa revin din curiozitate la un concert, sa vad cum suna. Mi-e ciuda doar ca lucrurile bune trebuie neaparat infasate in rahat si abia apoi prezentate publicului. Si ca sa indulcesc imaginea, angajatii au fost amabili, servirea a fost ireprosabila si cappuccino DELICIOS. Probabil ca si concertul a fost ok.

Revin cu impresii.

LATER EDIT:

Am gasit prezentarea de pe flyer:

Venind din neant, tinzand catre perfectiune, XO PIANO CAFE ofera un alt sens cuvantului “exclusivism”. Exclusivismul este prezent in tot conceptul acestui jazz caffe, incepand cu designul sau privit prin ochii unui pictor pasionant, savoarea cafelei etiopiene ce iti mangaie delicat simturile, bauturile fine dar si indraznete ce te imbie parca sa iti deschizi mintea spre renumitul motto “In vino veritas”, cognacurile vechi de peste 40 de ani ce au mirosul unei ciocolate belgiene combinate cu un trabuc deosebit, desavarsesc sensul cuvantului “exclusivist”, intr-o sinergie perfecta cu acordurile maiastre ale unui pian ce spune o poveste.Probabil ca intotdeauna iubitorii de frumos si-au dorit sa isi delecteze privirea si sufletul la o piesa de teatru in compania unui cocktail deosebit. Acesta este locul in care se pot contopi cu aceasta idee privind prin prisma faptului ca staff-ul barului este unul nonconformist ce va poate conduce simturile gustative si olfactive pe cai nebanuite ale bauturilor.

Deci? Say whaa’? 🙂

Daca angajati copywriter, ma bag. Pe bani, fireste.

>And so it is, just like you said it would be, life goes easy on me most of the time

>
Despre blu-ray am mai vorbit. Ca e de vreo 5 ori mai mare ca un dvd,  ca vedem HD pe el si ca apparently e inventie romaneasca. In plus, ar mai fi de spus ca nu sare, nu se zgarie and so on and so forth. E un soi de superdvd and no electro-kryptonite for it. Prima oara cand mi-a spus cineva ca a vazut un film pe blu-ray se intrerupea din vizionare din 15 in 15 minute ca sa imi spuna cat de tare e, cat de “laser-frate” e, cum poate sa se vada si sa se auda si asa mai departe. Era duminica, eram singura acasa – no blu-ray si no money, deloc amuzant. Si nu, nu glumesc. 🙂 

Acum – se pare ca Prooptiki (baietii de la care inchiriam eu vhs-uri pe vremuri) au adus si la noi filme pe blu-ray. Lista e destul de lunga. Am ales sa discut despre unul dintre filmele mele preferate, si anume “Closer”. Ma intreb daca e cineva care sa spuna ca nu i-a placut filmul asta. Pai da, nu se poate. Pentru ca e atat de… crud, si surprinde atat de bine tot ce e mai rau si mai bun in fiecare, natura umana, incat n-ai cum sa te uiti si sa nu te miste macar un pic. Macar un pic de tot. Cat de mult poate sa simta un om, cat de putin… Cat de usor sau de greu e sa inseli si cum faci sa-ti revii. Cum e sa urasti pe cineva si mai ales cat tine ura? E mai lunga si mai puternica decat iubirea?

Multa dezamagire. Dezamagire in cantitati industriale. Cat de usor esti de dezamagit? Crezi ca greu? Poate ar trebui sa te mai intrebi o data. [ aici fac o paranteza. mi-a spus cineva acum cateva luni ca “e cel mai usor sa fiu dezamagita”. Gresit. Cel mai usor e sa nu te implici. E foarte greu sa-ti asumi o noua dezamagire, desi pare solutia facila la prima vedere. 🙂 ]. Cat la suta e joaca si cat la suta e implicare? Cat putem suporta, de fapt? Care sunt limitele reale pe care le avem?

Poate nu stiti, dar “Closer” a fost mai intai o piesa de teatru. Mi-as dori tare mult sa o pot vedea.
Imi plac toate personajele filmului. Si toti actorii. Un Jude Law jucand un personaj mult mai slab decat eram obisnuita, cu multe slabiciuni, parsiv, patetic chiar. Un Clive Owen extrem, o Julia Roberts sincera (mi-a parut mie) si o Natalie Portman extraordinara – desi nu-s o fana a ei. (in fantomele lui Goya, de exemplu, mi-a parut de-a dreptul… neconvingatoare). 
O Londra rece, dar si calda. Insensibila si totusi pasionala, dar foarte contemporana. Priviri cu multe subintelesuri. Si intrebarea care ramane – pana la urma… cat de mult e in regula sa ne apropiem unul de celalalt? 
Finalul mi se pare foarte tare. Legea junglei. Cineva trebuie sa fie sacrificat si altcineva trebuie sa treaca mai departe. Aparentele inseala si fiecare zi este un pretext pentru o revenire in forta. Sau pentru a face ceva extraordinar.  In plus, da un aer de actiune circulara filmului. Si stiti cat de mult imi plac mie cercurile bine inchise. Closed. 🙂
Closer e unul dintre putinele filme la care ma pot uita on and on and on. Si tocmai de aia mi se pare unul dintre filmele de cumparat si de tinut in casa, ca o carte. 
Prima oara cand l-am vazut era acum 4 ani (? din cate imi amintesc). Si tin minte ca dezvoltasem o obsesie chiar si pentru coloana sonora de mai jos. E de vene, va previn: 

… until i find someone new….

Am mai terminat cu un articol pentru concursul Pcnews.  De data asta o ocazie numai buna de a va povesti cate ceva despre un film pentru care aproape ca am sentimente. 🙂

>Racitorul

>
Cine ma cunoaste stie ca asta iarna am avut ceva probleme cu laptopul. Mi-au spus mai multi sa nu-l mai tin in pat, ca nu “respira” cum trebuie, ca o sa il stric, etc. Da’ te pui cu nebuna? (cat de curand trimit mms-uri cu impresii de la Balaceanca, asa ca n-are sens…). Nu, frate, am calculator de luat in brate, pot sa il tin unde vrea muschiu’ meu. Si daca asta inseamna IN PAT, atunci IN PAT il tin.

La un moment-dat incepuse sa se opreasca. Murea. Se incingea de puteai praji oua pe el, dupa care… fas. Daca-i turai puternic procesorul (gen vreun filmulet pe iutub) … poc. Fleosc. Am ignorat eu problema cat am ignorat-o, ca deh, asa fac si cu mine, daramite cu laptopul, dupa care am inceput sa ma agit. La un moment-dat murea asta din 10 in 10 minute. De fiecare data credeam ca gata, si-a dat obstescul sfarsit.

Intr-o zi a facut chiar febra atat de rau incat a intrat in moarte clinica jumatate de zi. N-a mai luat-o. A murit si … gata. A doua zi, spre marele meu soc, si-a revenit, dar m-a speriat suficient de tare cat sa fac CEVA.

Metoda de urgenta – aspiratorul. Fusesem deja pe suficiente forumuri cat sa stiu ce si cum. Cum e in filme perfuzia cu glucoza, asa am bagat eu aspiratoru’ pe minim la cooleru’ baiatului. Si a mers. Daaar, pentru ca sunt mai desteapta cu un minut de atat, am gasit si o solutie pe termen lung: si anume. (clicati pe linc ca sa pricepeti). . Mai ieftin ca un service sau ca un procesor nou. Sau ca un laptop nou. Elegant, finut… ventilator la purtator.:D De fapt, ca sa fiu “precisa”, 2 ventilatoare la purtator. Turbo, frate. Laptopul meu e de vero 15 inci si ceva, dar racitoru’ merge si la 17 (daca imi iau laptopul ala mare de care va povesteam in alta pauza publicitara).

Compatibil cu portabile de 17, full aluminiu (anodizat), finisaj deosebit (Diamond Cutting, Sand Blasting), doua ventilatoare centrifugale cu ajustare a turatiei, inaltime si unghi de inclinare ajustabil, culoare: negru. Asta e descrierea standard, dar presupun ca ati priceput de la inceput ce spun.

Vezi, d-aia imi place mie tehnologia. Si scriu de iese fum pentru concursul Pcnews.

>Ironic

>
Am fost azi la o piesa de teatru. Netotul – la Lucky 13 (ca nota de subsol, nu lasati niciun bacsis chelneritei, merita batuta). Impropriu spus piesa de teatru, a fost un moment … un monolog. O sinteza a unei piese de teatru. Not so impressive, desi actorul (Marius Damian) a fost foarte bun. In anumite puncte textul m-a atins. M-am simtit vizata. Probabil ca se aplica multora…

Tema – credinta. In general. Prostia, sau aparenta ei, si pretul inteligentei… Mai multe variatiuni pe aceeasi tema. Credem in cel/cei de aproape, sau cercetam? Pasajul meu preferat – nu exista minciuni; ce inventeaza cineva cu siguranta i se intampla altcuiva.

Bancul de final (varianta adaptata) – Bula zgarcit. Hagi-Tudose style. Strange ban langa ban, pune deoparte toata viata, si pe undeva pe la 30-35 de ani i se acreste si zice – hai ba, sa mai si traiesc. Isi ia un costum scump, se duce de isi face freza si manichiura si se gandeste sa plece si undeva. De exemplu in … Bahamas. Isi ia bilet de avion si pleaca. Si in avion, asa cum statea el si se uita pe geam, da un traznet si loveste avionul. Si avionul pica, si pica, si pica… Si Bula, revoltat, sparge geamul avionului dintr-o miscare si urla inspre cer:

-De ceee? De ceeee? De ceeee, Doamne?!

Si de sus, dintr-un nor, iese Dumnezeu, se uita la el si ii spune:

-Bula, sa fiu sincer… pe tine te-am confundat…

Noapte buna.