All posts by Andrada

>Am fost si eu la mare in weekend

>Partile bune:

A fost minunat.
Lumea “buna” s-a dus in Parada Libertatii, lasandu-ne pe noi astia mai tantalai de unii singuri seara in Expirat.
Banana in scutec.
Pulpa de pui cu mujdei.
Cafelele de la Ovidiu.
Buda din Cabianca.
4 femei in pat cu un barbat.
Un rasarit cam ratat, dar in acelasi timp interesant, cu soarele ca o bulina portocalie, incepand sa se ingalbeneasca – vorba lu’ Bogdanel “Here comes the shitty part”.
Votca din Expirat.
Muzica din Expirat.
Hoosiers – Cops and Robbers in Expirat.
Gabin – Doo uap, doo uap – sambata la pranz, pe plaja.
Shaorma si bancurile de la Hand.
Bancul cu cer albastru.
Inghetata de duminica de la 2 noaptea, cand am plecat cu masina dupa clatite.
Soarele.
Porumbul copt.
Marea.
Nisipul.
Rasul.
Daca suna telefonul stiti ce sa faceti… si e ok, ne trezim maine la 5.

Partea proasta:

Cum sa o iau ca sa intelegeti exact. Eram pe plaja. Ca 3 mimoze, ne bucuram de finalul de duminica. Apare o …dama. Blonda, grasa, par scurt, bot roz fosforescent, obrajori asisderea (pe modelul Pierrot), geanta mare aurie. Nu ne putem abtine sa nu ne holbam. O si discutam un pic, ca era prea de tot. Da, frate, o discutam, o intoarcem pe toate partile, ne inchinam si cu mainile si cu picioarele si trecem la subiecte mai interesante timp de vreo 3 ore. Adica barbati din viata noastra, barbati care nu au fost in viata noastra, importanta formei si a continutului, experiente de viata, carti, filme si alte flori, fete si baieti. Totul stropit din belsug cu multa chicoteala si un pic de citit.

Ne ducem si ne luam porumb si sucuri.

Revenim.

Incep sa aterizeze inspre noi pietre, o mazga ciudata neagra, in fine, evenimente dubioase incep sa se petreaca in jur. Le luam drept semne divine si, fireste, ignoram totul.

Spre final, doamna din dreapta scria sms si doamna din stanga zacea gandindu-se la ea stie ce. Eu – zaceam si eu, gandindu-ma de asemenea la eu stiu ce, dar pastrandu-mi vigilenta bine cunoscuta. Deodata simt o umbra care-mi bate-n ochelarii de soare. Deschid un ochi (parca stangul), vad un Gigi care se ducea dupa o bere. Placutele “militare” la gat, curu-n spate, toate semnalmentele de Gigi. E ok. Cand sa ma afund la loc in “eu stiu ce” aud de undeva din spate o voce gajaita de femeie trecuta prin viata care urla catre Gigi: “Si bate-le si pe alea trei cand te intorci”. Gigi face un semn interogativ catre noi – gen “care, astea?”. Eu – aparent adormita pe sub ochelarii de soare cu lentile negre, in realitate de o vigilenta ce depasise de mult cotele de alarma. Doamna din dreapta scria in continuare la sms, doamna din stanga zacea in ale ei, complet nevigilenta. Gigi pleaca, ii zic celei din stanga: “Ba, tu ai auzit? Cre’ ca a luat-o blonda razna, ca dinspre ea se auzea”. Doamna se uita catre blonda – v-ati prins? Aia cu bot roz, de la inceputul povestirii -, aia incepe sa urle si mai tare: “Ce te uiti fa la mine, cine te crezi? Ca vin acu’ peste tine si te omor…”. Ceva de genul. Doamna din dreapta nu mai termina cu sms-ul, asa ca a ratat toata faza.

10 minute mai tarziu incepem sa discutam – “frate, ce o avea aia? Nu e sanatoasa.” Aia urla intermitent inspre noi, in continuare, bolborosind faze de genu’ “va omor si va ingrop unde nu va gaseste nimeni”, “cine va credeti fa, cindy crawford si naomi la 80de ani?”. In fine, amabilitati de genul asta pigmentate cu epitete si combinatii de cuvinte greu de reprodus.

Mai rezistam in bolboroseli vreun sfert de ora si ne ridicam sa plecam – era deja aproape 8 seara. Si se declanseaza iadul. Ati vazut Exorcistul? N-ati vazut nimic… Spume verzi la gura, aruncat de pietre, cred ca i s-a sucit si capul de cateva ori, da’ nu ma uitam ca deja ma simteam ca intr-un film prost. Noi strangand intr-un ritm normal lucrurile si sticlele de pe jos si incercand sa ignoram spectacolul, aia urland ca un animal turbat si imbecil: “Va prind una cate una si va fac sa va inghititi limbile! Va urmaresc pana la voi la cazare si numa’ capete in gura va dau”. “NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAATI, NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAAAATI, NU MAI COMENTAAAAAAAAAAAAAAAAAAAATI”. “Aud si vad la distanta, toata ziua m-ati comentat, handicapatelor, fa, ca va omor sa va saturati de barfa”. Toata plaja se uita ca la circ. Aia sa faca apoplexie acolo, mai dadea cu o piatra, isi mai atata barbatu’ inspre noi, concluzia serii fiind “lasa-le ba, ca le prindem noi mai incolo”.

Am plecat usor, am pus sticlele la cos. Ne-am dus catre cazare in stare de soc. De ce sunt oamenii astia in libertate? Adica – daca au probleme, n-ar trebui sa fie undeva la loc cu verdeata si mult Xanax? Zic si eu…

Partea buna (pentru ca in orice parte proasta e si o parte buna, invers nu se pune) e ca am avut o poveste de spus toata seara. Am creat si bancuri pe tema asta. Adica in final am avut subiect de distractie.

Da’ totusi… de ce?M?

Partea proasta no 2 a fo’ lacusta de juma de metru de care am dat cu ochii duminica la trezire de mi-a sarit mahmureala pe pereti si din doua salturi lacustice eram in toaleta urland.

Da’ se uita la mine cu niste ochisori…

>Un cosmar nu vine niciodata singur

>Aseara petrecerea aia de care a auzit toata lumea. Aia cu clubu’ art directorilor sau ceva. Cand a venit mailul cu invitatia, toata lumea a zis “ce e si rahatul asta”? “Auzi ma, ne cheama astia, art -directorii…”. Haha, hihi, hehe, “ce basina”. Si cu o ora inainte de party ne-am trezit ca mergem… si eram destul de multi. Semn trist ca nu aveam alternativa. Asta se intampla cu oamenii fara o viata :)) Well… trista concluzie, da’ asta e. Suntem o turma din ce in ce mai eterogena de oameni care se aduna din cand in cand in diverse spatii si care sprijina canapele sau isi aduce aminte de vremurile bune. Care or fi fost alea… 

Pentru piscotari (adica aia ca mine) dezamagirea a fost dubla. 1) lista de free drinks foarte modesta. Dar na, in definitiv era party j&b – asadar pe lista era pepsi, apa, red bull, j&b si smirnoff. 2) no food 3) dupa ora 9.30 au inceput sa ceara bani pe redbull si pepsi. WTF?! Lista aia de “free drinks”… in fine. 
Am ajuns acasa, am mai ars-o aiurea vreo 2-3 ore, ca asa e frumos. Dupa care cica sa dorm. Inca o ora pierduta pe perpelit dupa o parte pe alta, dupa care m-am plimbat prin 3 cosmaruri pana dimineata. Unul cu zapada, unul cu fantome si altul cu … nu mai stiu cu ce… oricum. Urmariri, chestii… vorbeam cu fantomele, alea vorbeau in soapta cu mine, ochii lor erau ca niste leduri rosii in intuneric – ca asa le identificam – la un moment-dat am incercat sa omor una cu Pronto albastru (pentru toate tipurile de suprafete). 
Fataa… care vrea un cosmar, ca eu am prea multe…
Uite si personajele din publicitate cum isi fac de cap (remarcati pinguinii, va rog…):

Feist – 1, 2, 3, 4 – Sesame Street Version – via Oneday.

>Dragostea dureaza 3 ani

>”Este destul de exasperant sa-ti dai seama ca iti pui aceleasi intrebari ca toata lumea. Oare am dreptul sa parasesc pe cineva care ma iubeste? Oare sunt o javra? Oare la ce foloseste moartea? Oare poti fi fericit si, daca da, la ce ora? Oare n-as putea sa castig mult mai multi bani, muncind mult mai putin? Oare este posibil sa te indragostesti fara ca asta sa se termine in sange, sperma si lacrimi?”.

Si dupa 2 ani de zile iata ca ajung sa vad si eu mult discutata piesa de teatru.

Am citit cartea la inceputul lui mai, in plina criza existentiala. Si mi-a placut foarte tare. Despre piesa – ce sa spun. E altceva. Va recomand sa cititi cartea mai intai… Nu de alta, dar cred ca se completeaza cumva cele doua si mai cred ca ordinea corecta este asta – carte, apoi piesa.

Da, intr-adevar, e asa cum a spus autorul – e o carte trista transformata intr-o piesa foarte comica. Da, se pare ca se poate. Mi-au placut foarte tare scenografia si muzica. Adriana Trandafir se tine cam bine la cei peste mbeeep ani… Cam bine… Nu m-a dat pe spate cealalta actrita, al carui nume nu l-am retinut…M-am bucurat sa recunosc replicile din carte… Fiind deja tradusa destul de bine in romana (din franceza, limba oricum mai apropiata decat engleza), n-a mai fost cazul sa ma impiedic de scenarii adaptate prost care strica tot farmecul…

Cea mai mare neconcordanta este personajul Anne. Cred ca asta e punctul care descrie cel mai bine diferenta dintre carte si piesa. Citind cartea ii construiesti o imagine diafana, poate prea sensibila, prea fragila… In piesa este o femeie puternica, o femeie puternica ranita care are reactii, o femeie cu multa personalitate. In plus, in piesa ea este un personaj principal. In carte este abia insinuata… Ce as putea spune pe marginea acestei observatii – exista totusi un pic, un pic de exagerare. Parca un pic prea buf, parca prea multa mascarada… Acum – e adevarat ca m-am hlizit la ea dar parca a fost un pic supradozata.

A fost amuzant. Imi place Cristi Iacob, asadar distractia a fost asigurata din start. Nota 10 pentru desenele cu Pucca. Si e adevarat ca am vazut-o in aer liber, fara fum, inghesuiala si caldura… Poate chiar un pic frigut.

Ce ar fi de adaugat – ca au molfait oamenii ceia la niste struguri pe scena de imi aparuse baluta in coltu’ gurii. Dupa piesa am mers pe jos pana la Nic, in Amzei, sa-mi iau (mai ceva ca o gravida eram). Din pacate, era inchis pentru renovare. Sufar inca. Diana vroia sa fumeze, dupa ce s-a plimbat Adriana Trandafir cu porttigaretul 2 ore in fata noastra emitand fum peste fum peste fum peste fum…

Am pus raul inainte, cu tot ce s-a spus rau despre piesa in minte si a rezultat o seara amuzanta, creier spalat- detasat de alte chestii si aducerea aminte a pasajelor preferate din carte. Haide, ma, ca a fost bine. Bravo, mi-a placut.

E de vazut…

Scene din piesa jucata in 2006: (vad ca erau alti actori in rolurile secundare)

>Chiar daca

>Ei… povesti la ceas de seara. Povesti de care am ras un pic. Si care m-au facut si un pic melancolica in acelasi timp.

Postez un nou sondaj in seara asta. Va rog sa raspundeti. Incerc sa-mi dau seama de niste lucruri… si nu pot 🙂 Incerc sa raspund cumva la dilema cuiva, dar ma trezesc vorbind mereu prin prisma propriilor experiente, nu ma pot detasa, nu pot privi obiectiv. Desi, cu cat ma gandesc mai mult, cu cat sunt convinsa mai mult ca am dreptate.

Si ca sa fie tacamul complet, Florin Chilian – Chiar daca 2008… De la Andrei.