>Ce zi e azi?
All posts by Andrada
>One night stand
>
…Era acum ceva timp. Eu eram nesigura pe mine. Din nou relatia care parea a incepe se sfarsea intr-un mod cretin si credeam (cum aveam sa mai cred de inca un milion de ori dupa aceea) ca nu pot s-o mai duc si pe asta. Prostii… El m-a convins sa ies “in oras”. A doua oara. Prima oara ma convinsese cu vreun an inainte, cand imi luase si un trandafir. Dragut, nu?
Am fost in La Scena (unde incercaseram sa mergem si prima oara, dar era un “party privat”). De fapt imi dau seama ca ne-am si intalnit in acelasi loc in care ne intalniseram prima data. Diferenta e ca acum purta ochelari. O ardea intelectual pesemne… Am stat ceva. Eu eram in continuare confuza. El purta pantaloni army si la un moment-dat m-a lasat singura si s-a dus dupa tigari. Dar s-a intors. Ne-am mutat dupa o perioada in camera rosie. Pernute pe jos, sweet… am dansat, printre niste sticle de Stella Artois… Ne-am plimbat apoi pe jos pana la unirii si acolo mi-a zis “bai, stii ce? n-ai manca niste clatite?”. Asa ca ne-am dus pe Dacia, in locul ala cu clatite bune. Si am mancat clatite.
Am ajuns acasa pe la 7 dimineata. Si eram fericita. Zambeam, in orice caz…
El, cel care ma facuse sa fiu confuza si echidistanta, s-a intors (si a plecat din nou, cateva luni mai tarziu). Pe celalalt l-am lasat acolo, la pastrare.
Oricum, a fost unul dintre cele mai misto one-night-stands din viata mea.
Pentru mai multe referinte, play pe widgetul de mai jos…
Amy Winehouse – You Know I`m No Good
Asculta mai multe audio Muzica »
>Am senzatia aia…
>
Mi se intampla la intalnirea cu unele melodii. Constientizez ce se intampla ca atunci cand fumez si strang buzele si stiu ca in jurul tigarii or sa fie la un moment-dat riduri. Nu e patetic. E doar intalnirea dintre trecut si viitor intr-un fel cu care sunt impacata.
E inrudita cu senzatia pe care o am din ce in ce mai des – aia gen “outer body experience”. Ma vad de undeva din afara, imi urmaresc miscarile si reactiile cu o curiozitate bolnava. Le produc si in acelasi timp le monitorizez. E un pic dubios, dar m-am obisnuit.
E senzatia aia care ma face sa cred ca sunt unicat. Stiu ca si pe tine. Si pe ea. Si pe toti. Dar exista si e foarte frumos ca o credem cu totii. Presupun ca asta ne tine in viata, pana la urma…
Get Set Go – Wait
Asculta mai multe audio Muzica »
>In plina campanie electorala…
>
>O viata noua in fiecare dimineata
>
Nu asta e ideea? Fiecare dimineata ar trebui sa se traduca in sansa de a o lua de la capat. Ca doar am dormit (teoretic), s-a dat refresh, s-a spalat creierasul cu putina apa oxigenata (sau alcool, in functie de ce am consumat seara precedenta) si lucrurile gasesc terenul ideal pentru a se rearanja.
Cea mai mare spaima a vietii mele sunt zilele la fel. Cum observ un pattern, cat de mic, ma panichez. Dupa confortul de moment urmeaza criza. Senzatia de “home” se transforma instantaneu intr-una de “cage, wasted time”.
Si cum luptam? Cu haine diferite intre ele, cu muzica noua in fiecare zi, incercand sa scriem ceva nou pe blog (ca si cum…). Adicatelea promovam societatea de consum. Si ce daca? :))
Asa, am uitat ce voiam sa spun.
Voiam sa spun ca iubesc zilele autentice!
>Sergiu’s twitting actually does some good
>Lykke Li – I’m good, I’m gone
>Dedicatia de azi, pentru toti copiii
>Coldplay – Violet Hill
>Ceva frumos. Se intampla sa fie o reclama.
>
>Cele doua regine
>
Elisabeta si Maria. Au fost prietenele mele bune in primul an de facultate. Elisabeta avea Mamma Mia – unde l-am dus chiar si pe tata la o pizza, intr-o zi – avea facultatea cu senzatia de cartita de dupa examen cu nopti nedormite (desi facultatea e mai jos, pe Kogalniceanu – dar prefer sa cred ca este tot Elisabeta), avea Tosca cu singurele clipe impartite cu colegii. Lipseam foarte mult de la facultate. Pentru ca nu imi placea. Sa ma trezesc, sa ma duc, sa stau. Nu imi placeau colegii. Acum imi plac unii dintre ei, descoperiti abia dupa ce s-a terminat totul.
Pe Elisabeta mergeam la Corso, la filme. Din Elisabeta intram in Cismigiu. Elisabeta a fost unul din primele drumuri pe care am invatat sa le bat pe jos in Bucuresti. A fost deschisa, m-a luat usor si m-a invatat multe.
Maria… Maria era mult mai melancolica. Maria avea mahalale ascunse pe care preferam sa nu le observ. Pe Maria plangeam mult. Pe Maria ma lasau taxiurile noaptea si tot pe Maria am luat prima amenda RATB, pentru ca intarziam la facultate si s-a intamplat sa ajung in statie in acelasi timp cu tramvaiul 32 si sa-l iau pana la Unirii. Stiam toate gropile si mirosurile de pe Maria. Intr-o noapte am asteptat pana dimineata intr-o scara de pe Maria pe cineva sa se intoarca acasa. Degeaba. O iubeam mult, desi era destul de rea cu mine.
Relatia mea cu cele doua regine a fost ciudata. Istoria spune ca Elisabeta era trista, retrasa, complet opus mamei sale care ar fi fost culmea veseliei. Eu tin minte cu totul altceva…
Acum nu mai inseamna mare lucru pentru mine. Nici Maria, nici Elisabeta. Sunt doar doua strazi. Si m-au lasat in pace, in sfarsit.
>Prima sesiune de var(m)a pe 2008
>Caldut, dar nu foarte, cu oameni potriviti, fara aglomeratie, multa vodka orange, multe stele si o stea cazatoare. Peritol, un caine cleptoman si … cam asta e suficient pentru un weekend frumos.
