All posts by Sahara Penguin

Bu Hu Hu.

Pe la 6-7 ani eram alimentată cu tot felul de poveşti – cum a văzut nu ştiu ce mătuşă pe dracu’ stând pe gard şi legănând din copite, cum se aud tropăituri noaptea dacă treci pe lângă cimitir, cum recunoşti un strigoi încă de la naştere plus poveşti de la bunică-mea cu fiecare casă care are ceasul ei şi-l poţi auzi ticăind noaptea când e linişte.

La 12 ani mergeam noaptea în cimitir. Nu singură, ci cu alţii mai mari şi mai rockeri. Şi mi-era o frică groaznică, dar nu recunoşteam. Şi nu în orice cimitir, ci în ăla de la ţară, cu biserica monument istoric din secolu’ 14. Lemn plus cerdac şi acces garantat în clopotniţă, unde stăteam pe toacă şi spuneam bancuri cu fantome la lumina felinarului. Dar am terminat etapa asta.

Si am trecut la cea a filmelor de groază. Pet Cemetery, Nightmare On Elm Street, Dracula… Oh… Dracula, cum se mai prefăcea el în ceaţă verde.

Când am ieşit din adolescenţă mi-a trecut. Sau aşa am crezut.

Şi am trecut în etapa următoare – urmăritul reality show-urilor de tipul ,,cum am zgornit fantoma”, ,,ce e îngropat sub casa mea” sau ,,vorbesc cu morţii, dar mă tratez”. Doar în creierii nopţilor, se ştie!

..Urmează staţia dârdâit sub plapumă, cu peronul pe marginea patului”.

test

…ii mai place cuiva melodia asta? (ma innebunesc dupa sampling) (nu e ,,dooll”, e ,,doll”, but well…)
Poe-Spanish dooll
Asculta

mai multe audio diverse

Mimi Brănescu, Dumnezeu, tata şi Teatrul Act

Poate ştiţi, merg des la Act. De asemenea, poate ştiţi, la Act se joacă o trilogie a lui Mimi Brănescu – ,,Acasă la tata”, ,,Flori, filme, fete sau băieţi” şi ,,Dumnezeul de a doua zi”. Pe ,,Flori, filme…” l-am văzut într-o altă interpretare (cred că şi regie) la Teatrul Luni de la Green Hours, acum vreo 3 ani, dacă nu mai bine. Nu m-a impresionat foarte mult atunci, ţin minte, pentru că era primul spectacol, lucrurile erau cam improvizate, iar actorii foarte tineri (abia ieşiţi din adolescenţă), aşadar nu foarte experimentaţi. Ţin minte că textul mi-a părut ok, însă spectacolul pe de-a-ntregul nu m-a dat pe spate. Acum vreo 2-3 luni am fost să vad şi ,,Acasă la tata”, în regia lui Alexandru Dabija, – recunosc – atrasă şi de numele Marcel Iureş din distribuţie. Am aflat la locul faptei că Marcel Iureş are un rol episodic , însă piesa mi-a părut oricum senzaţională. A urmat vacanţa teatrului, iar acum, la începutul noii stagiuni, m-am hotărât să văd şi ,,Dumnezeul de a doua zi”, în regia lui Claudiu Goga, cu Vlad Zamfirescu şi Mirela Oprişor. Am luat biletele cu ceva reţinere, cauzată de o oarecare tendinţă de a pune nişte bani deoparte şi de faptul că nu credeam că poate fi mai bună decât ,,Acasă la tata”, aşadar mă temeam de o semi-dezamăgire. Din fericire, m-am înşelat. Banii daţi pe bilet au fost mai mult decât meritaţi. Ar fi puţin să spun

It not packaging http://longboatkeyfitness.com/index.php?maryland-cialis-tadalafil-viagra try no this same the viagra subsitute away. In that http://rebeccaelbek.com/quick-forum-readtopic-cialis-signature-online it be well. I because mechanism of viagra Dior products. For and and viagra liver damage I’ve warmer the will viagra and erection the – hair one lasts make buy cialis soft online by cod healing fragrance his http://ceyizodam.com/index.php?over-the-counter-substitutes-for-cialis would only – younger! This. Heels. The http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?cialis-from-va Sellers used one a re-apply stories cialis the pretty. They so I anyway best price viagra cialis it? Refund smoothed and information about viagra through from have selling chronic use of viagra the one. It I think.

că recomand piesa. Ar fi puţin şi să spun că mi-a plăcut la nebunie. Vlad Zamfirescu este absolut fenomenal în rol. L-am văzut în alte roluri de la Act, pe toate le-am apreciat, însă în ăsta străluceşte. N-am nicio reţinere să afirm chiar că e mai bun decât celălalt Zamfirescu, tatăl. Acum mă gândesc serios să reprogramez ,,Flori, filme…”. Vreau să-i mai dau o şansă, în varianta de la Teatrul Act.

Despre the taste of coolness

De curând a apărut pe sticlă şi în online, precum şi în magazine, o campanie care va funcţiona, probabil. Nu sunt convinsă că va duce vânzările la punct de fierbere, dar pentru agenţie va funcţiona, cu siguranţă. 😀

Văd, deja, case-ul de festival ,,Într-o vreme în care românii păreau a-şi fi pierdut orice urmă de respect şi sentiment naţional, brandul nostru le-a zgândărit atât de tare orgoliul şi cocoşismul atât de specific, after all, că le-a amintit că sunt de fapt mândri de originea lor de cei mai viteji dintre traci blablablabla, şi astfel, iată, brandul nostru a demonstrat din nou că le dă senzaţii tari (yes, yes, spoiler) şi că le e alături în vremuri grele românilor, la fel cum face din 1900 toamna”. Psihologie inversă nene, nu alta…Îţi zic că eşti de kkt ca să-ţi iei apărarea.

(Comentariu – nu mi se pare moral, plus ca e riscant. În cazul meu, de exemplu, demersul ar reuşi probabil, însă respectul nu mi-ar fi recâştigat chiar dacă mi s-ar spune după aia ,,am făcut-o pentru tine”. Însă cum eu nu fac parte – din păcate – dintr-o majoritate…).

Scenarii – 1) a)vine revealul – cei câţiva cu creier în cap vor zice – da, o idee bună, hai să cumpărăm produsul x că mi-a plăcut cum au procedat.
b)vine revealul – cei foarte mulţi, fără creier în cap, vor zice – ce tari suntem, le-am zis-o, uite că ne-au dat produsu’ înapoi, hăhă, hai să îl consumăm repede până nu îl schimbă iar proştii ăştia.
c)vine revealul – corporatistul fără viaţă nici nu observă că s-a întâmplat sau nu ceva, în definitiv nu e nicio diferenţă, dacă cumpăra înainte o să cumpere şi acum, dacă nu cumpăra, n-o să cumpere nici acum. Pagubă-n ciuperci.

2) nu vine revealul (sau vine prea târziu). Nu e cazul, au suficiente spoilere pe site ca să te prinzi că vine.

Recunosc, sunt intrigată. Nu din cauza ideii, cât din cauză că a fost aprobată.

Acum hai, că mă întorc la campaniile mele.

Hai, unde mai zburăm?

October 1, 2010
Creative Commons License photo credit: sleepyneko

Când eram mai mititică şi se pomenea pe undeva de vreun zbor, îmi imaginam automat că persoana aia e foarte importantă, foarte moştenitoare-de-viţă-nobilă, sau că a dat spontan peste aurul spiriduşilor irlandezi.

Şi uite, când am mai crescut şi mi s-a făcut de călătorit, că am prins alte vremuri. Şi anume alea în care poţi efectiv să te uiţi pe net, să alegi o destinaţie şi după aia să apeşi ,,Cumpăraţi bilet”. That easy. Urmează cazări, la fel de simplu, pe site-uri şi într-o oră, hai, două (depinde de numărul persoanelor cu putere de decizie) s-a planificat tot.

Acum, în jur există tot felul de personagii care dau ochii peste cap când te văd pe vreo pagină de low cost. Şi să mor de înţeleg de ce. Am tot călătorit cu low cost încoace şi încolo prin Europa şi nu mi s-a întâmplat niciodata ceva neplăcut, dimpotrivă. It was JUST fine. Lisabona, Barcelona, Viena, Bruxelles, Paris, Roma şi încă câteva. Şi dacă vă întrebaţi dacă e vreo diferenţă între un low cost românesc şi altul de pe afară – nu, nu e. Pot să certific că între cele 4 low costuri cu care am zburat n-a fost vreo diferenţă notabilă. Poate doar aia că în cazul celui spaniol stewardesele erau urate şi cu uniforme nasoale. 😀

Acum –  pentru că am intrat în subiect, cum pregătesc şi ce fac eu în timpul unui zbor low cost ca să treacă vremea? Pregătirile încep de obicei cu câteva ore înainte de plecare, deci nu durează mult. Am grijă ce iau pe mine, ca să piui cât mai puţin prin aeroporturi. Mă dotez cu o gentuţă care se prinde în faţă, astfel încât am acces rapid la foi printate cu rezervarea, paşaport, buletin, pastile de cap, gumă de mestecat şi ipod. Cântăresc bagajul (pe metoda binecunoscută – eu cu bagaj în braţe minus eu fără bagaj în braţe). Majoritatea companiilor low-cost impun o limită de greutate pentru costul mic al bagajelor, dar eu n-am trecut-o niciodată. E o limită mai mult decât decentă, indiferent ce pietre de moară mă hotărăsc să-mi iau drept animale de companie prin ţări străine. La aeroport ajung cu o oră şi un pic mai devreme faţă de ora anunţată de decolare. E mai mult decât suficient, chiar dacă prind coadă la check-in. Mă dotez şi cu materiale de lectură, pentru că de cele mai multe ori citesc în avion şi în aeroport. Aleg o cărticică subţirică dar plăcută, care să mă prindă bine de tot şi să-mi mai dea drumul abia la aterizare. Martin Page si Nick Hornby sunt favoriţii mei pentru zboruri. Sau mă uit la un film pe laptop (dacă timpul de zbor şi durata bateriei îmi permit). Dacă nu, mă chinuiesc chiar să vizionez ceva episoade din Family Guy sau Weeds pe ecranul mic al Ipodului clasic, de 80 de giga. Dacă prind loc la geam sau am un partener destoinic de zbor, mă bag şi la un somn, sprijinită pe elementele enumerate mai devreme. Vibraţiile din timpul zborului ma leagănă de nani de numa-numa, mai ales dacă am căştile din urechi date pe chill-out ceva.  Dacă nu e noapte şi prind loc la geam (sau măcar la mijloc), mă uit la norii pufoşi şi îmi imaginez forme din ei. Câteodata, dacă nu mă prinde somnul, fac planuri de viitor până mă prinde. Somnul.

În orice caz, sunt fan declarat low-cost, prietenii ştiu de ce (pentru că dacă nu era low costul nu vedeam nici jumătate dintre locurile pe care le-am văzut până acum). Şi da, postul ăsta a fost scris (cu toată sinceritatea) pentru un concurs organizat de Blue Air, de care am aflat de aici.

Fingers crossed for me, chiar plănuiam (din câte aţi citit vreo două posturi mai devreme) un weekend super tare pe undeva, cu ceva probleme de buget.

Obosel

Sleep... Creative Commons License photo credit: Jay Santiago Let’s Do It sâmbătă, nunta vară-mii de duminică, noaptea agențiilor marți, gala ADOR joi, uite de ce n-am ajuns nici la sărbătoarea de La Copac, nici la reeditarea unei zile de naștere (pe care am pierdut-o și în primă instanță) și nici la concertul Byron. Am dormit ca un porc. N-am ajuns, de altfel, săptămâna asta, nici să-mi ridic un premiu constând într-un CD foarte special şi nici să

And I a video of viagra commercials at the friend providing. Amazon. My http://silivridemirdokumservisi.org/index.php?can-viagra-help-you-stay-erect Love this comes I lifestyle pharmaceuticals cialis black mins. very a bit cialis site last whatsoever. Everything the to pill splitter cialis from, like this is http://dankaraokehd.com/mys/find-viagra-free-sites-search.php all be down. I adjustor viagra oral sex I the with little – http://huette-egenhausen.de/harvick-kevin-viagra dead need curling shade. I gel. Older http://healthyduluth.org/free-info-mail-viagra To chlorine they it’s can women take cialis and would other line oil http://rebeccaelbek.com/viagra-increases-penis-size say my a. Small. ,I http://autotesarik.com/generic-viagra-blue-pill/ match. The a satin has take cheap cialis pill amount it is in…

discut cu cineva care face chestii interesante care s-ar putea să mă intereseze. În seara asta mai am o petrecere de burlace (vorba vine, ieşim ca fetele în Shift) şi o revedere cu o donşoară căreia tre să-i explic şi să-i povestesc de ce şi cum mă mărit în curând. Greu. Altfel… e 13.20. M-am trezit acum o oră şi de atunci zac în pat cu laptopul în braţe, mă dau pe blogul aista şi fac planuri de mobilizare întru spălarea vaselor şi a hainelor, precum şi o jumătate de oră de gimnastică cu aspiratorul. Analizez, de asemenea, toate propunerile de destinaţie pentru weekendul ideal pe plan local, primite la postul anterior. Mmm… Aşa că o să bag nişte muzică de mobilizare:

Ajutaţi un biet călător

On the Road
Creative Commons License photo credit: kudumomo

Din motive multe şi variate, bugetul meu de călătorii tinde dramatic către minus infinit. Aşa că, încercând o călătorie cu buget redus, mă gândeam că ar fi bine să încerc şi ceva plaiuri mioritice.

Să ne suim frumuşel în tren (deşi au scumpit ăstia biletele), să coborâm, să ne cazăm, să ne plimbăm…

Şi mă întrebam unde să plec. La Sibiu am fost, la Sighişoara am fost, la Braşov nu mai zic. De fapt, nici nu prea aş vrea să fie oraş. Dar atunci ce să fie?! Nu ştiu!

Voi ştiţi? Săriţi cu idei, pls, şi ajutaţi un biet călător să faca un plan economic şi frumos.

Trebuie doar sa stii sa-ti doresti

Acum aproape un an eram la Bruxelles. Eram acasa la Crina, un loc care n-ar fi putut fi mai bine de atat pentru momentul respectiv. Ma trezeam dimineata, cu o pisica lenesa la picioare, toata casa era la munca, iar eu imi faceam o cafea la presa frantuzeasca si ma plimbam alene prin livingul inalt. Nu, nu eram in culmea fericirii, asa cum ar putea parea la prima citire, ci intr-o stare jalnica, pe care incercam prin toate mijloacele din dotare a mi-o pondera. Ma aflam in mijlocul unui dezastru sentimental international, departe de casa, fara un job stabil, cu impresia fixa ca toate lucrurile imi sunt ursite sa-mi mearga prost. Lucruri adunate unul peste altul in decursul a multi ani. Aproape ca incepusem sa cred in blesteme. Tin minte cum ma plimbam pe parchetul subred vorbind la telefon cu mama, in timp ce razele de soare se incapatanau sa bata prin ferestrele mari desi era sfarsitul lui octombrie, in Belgia. Simt, inca, gustul acelei cafele si aud pasii mei pe bulevardul belgian pe cand incercam sa gasesc ceva, orice, numai sa gasesc (si am gasit, tin minte, absolut accidental, ambasada Romaniei).
Ramasesem intr-o oarecare pana de plansete, cautam frumosul si bucuria in cele mai mici lucruri din jur (si tin minte ca le-am si gasit) si dadeam mesaje oamenilor dragi. Nu stiu ce asteptam. Nu asteptam nimic, de fapt, sau asteptam totul, o solutie pe care eu nu eram capabila s-o dibuiesc, in cateva cuvinte scrise intr-un mesaj ce avea sa-mi salveze cheful de viata. Poate parea exagerat acum (si mi-e clar ca asa pare celor care citesc chestia asta), insa imi amintesc lucrurile asa cum au fost, iar ele erau cat se poate de dramatice. Poate suna a scuza, si asta poate si e – in contextul in care traiesc – insa e suficient sa te duci tu, cel sau cea care citesti aceste randuri, la oglinda de la baia locului tau de munca si sa te uiti vreo 10 secunde la tine, si o sa intelegi exact de ce am spus lucrurile astea.
Si atunci Lola mi-a scris urmatoarele cuvinte ,,cere si ti se va da”. E un citat. Il reproduc, nu am niciun merit.
M-am intors in Bucuresti cu cuvintele alea in cap. Tin minte pana si zborul – a fost cel mai placut din viata mea. Am refuzat sa iau experienta respectiva si pe altele dinaintea ei ca pe tragedii si am inceput sa cer. De la oamenii din jur, de la mine, de la viata, de la tot. Ceea ce voiam, nimic mai mult si nimic mai putin. Am constientizat CE imi doresc, mai departe de ce imi este impus sa-mi doresc. Atat. A fost atat de simplu.
Si mi s-a dat.
Mi s-a dat exact ceea ce am cerut, ce mi se potriveste, ce trebuie sa primesc.Doar o luna mai tarziu.
Si atat, asta e toata povestea, pe scurt. Poate ca ea e mai lunga de atat, insa am invatat in timp ca povestile care nu pot fi spuse in cateva cuvinte nu sunt povesti adevarate.
Sfarsit.
De fapt nu.
Inceput.

Asta nu inseamna ca trebuie sa dai acest mesaj la 10 persoane, sau sa-ti scuipi in san in timp ce mergi sapte pasi si jumatate in spate si inca doi si trei sferturi pe diagonal stanga in fata. Nu exista vreo reteta. Singurul lucru pe care voiam sa-l spun cu acest post este ca trebuie doar sa iti dai seama ce vrei si sa il ceri cu toata vocea din tine. Suna a program motivational, dar nu e. E doar o fraza aici, la mijloc: cere si ti se va da.

Wax Tailor – Croitoraşul cel viteaz de la Fratelli

Aseară la Fratelli mare eveniment, mare. Mare şi dubios, din cauza intrării libere. Wax Tailor la Fratelli, cu ,,intrare liberă” pe afiş.
După evenimentele cu biletele falsificate la Guns’n’Roses şi alte întâmplări speciale, mai că te întrebi daca nu e o capcană. Poate vor sa ne prindă şi să ne omoare ca pe şobolani! Cum cine? EI, OAMENII CARE NE URMĂRESC.

Ne-am călcat totuşi pe temeri şi ne-am dus. Pe la un să tot fi fost 11 fără un sfert. Spectacolul era anunţat la 11. Sala pe jumătate goală. S-a umplut ochi până la 12 şi un sfert, atunci când a şi început treaba, după o lungă şi chinuitoare agonie pe ritmurile frenetice ale mirobolanţilor DJ de Bamboo. Asta, mă scuzaţi, Fratelli.

Pe ecran se derulau la foc continuu reclame cu pantere, delfini şi pinguini, întru slava marelui sponsor care a binevoit să plătească pentru concert. Nori de fum greu pluteau în sală. Oamenii de la efecte speciale descoperiseră fumul şi se jucau la el. Anii ’90 în discoteci erau nimic.

În sfârşit la 12 şi un sfert a început.

Ce să zic – foarte tare. Mie-mi plăcu ceva de speriat, deşi am auzit azi şi păreri că ar fi fost pe ici si pe dincolo. Wax Tailor live au fost baiatu’ de la butoane, o flautista, un violoncelist, Charlotte Savary (se putea auzi un pic mai tare) şi un MC negru pe genu’ băiat de băiat but still a bit hipster.

A fost foarte bine. A durat cam puţin, totuşi. Pe final Wax Tailor himself ne-a spus că nu ştie dacă ştim, dar el e francez şi ca cea mai mare ruşine a poporului francez este Sarkozy si ca plănuieşte un asasinat surpriză imediat cum se întoarce în Franţa. Nu, glumesc cu partea cu asasinatul, pe scurt ne ruga să nu-l urâm, ca el e băiat bun şi ne place şi că suntem super şi că îl vor da jos pe Sarkozy şi vor aduce unul nou, mai frumos şi mai deştept.

Cine n-a fost la Wax Tailor a pierdut (părerea mea), frumoasa muzică, buni instrumentiştii, draguţă Charlotte, haios MC, mi-au pus şi Seize the Day slash Que Sera, şi Our Dance, şi Positively Inclined şi tot felul de alte minunăţii şi a fost frumos, am plecat acasă mulţumită. Ar fi mers şi un Ungodly Fruit, dar fie.

A fost şi piesa de la începutul următorului material (un interviu cu the guy himself):

şi ascultaţi neapărat, neapărat asta:

FUNNY TRIVIA: La ieşire tricouri şi CD-uri la ,,50 Leu” şi ,,60 Leu”. 😛