Category Archives: divagand

divagand, dumnezeu a innebunit

Dragi credincioşi

Ia de citiţi voi asta:

Mergeţi apoi la ultimul paragraf:

Protestanții liber-gânditori din Olanda

În Olanda bisericile care se auto-denumesc în mod explicit drept liber-gânditoare sunt biserici protestante. Bisericile liber-gânditoare au apărut în secolul al XIX-lea ca urmare a influențelor umanismului și Epocii Luminilor. Asociația Reformaților Liber-gânditori din Frizia a fost fondată în 1904 de către pastorul Niemeyer din Bolsward. În 1913 a apărut o asociație națională, VVH. VVH-ul a fost un opozant al Ligii Reformate, care a fost fondată pe 18 aprilie 106 ca asociație din cadrul Bisericii Olandeze Reformate (Hervormd). VVH-ul a rămas parte a Bisericii Olandeze Reformate (Hervormd), deși a durat în unele locuri zeci de ani până când VVH a fost recunoscut drept parte a Bisericii Reformate (Hervormd). În prezent protestanții liber-gânditori formează Asociația Protestanților Liber-gânditori din Olanda (în cadrul Bisericii Protestante Olandeze). Alte asociații bisericești liber-gânditoare sunt Frăția Remonstrantă, Comunitatea religioasă liber-gânditoare NPB, Societatea Generală Menonită și Liga Zwingli.
Protestantismul liber-gânditor modern prezintă similitudini cu umanismul religios. În 2008 protestantismul liber-gânditor a ieșit mult în evidență prin cartea pastorului din Middelburg Klaas Hendrikse, care se revendică în același timp „ateu convins” și „credincios”.
În bisericile liber-gânditoare se oferă mult mai multă libertate experimentării credinței în mod individual decât în bisericile protestantismului ortodox, lăsând loc întrebărilor critice și fiecare tradiție sau dogmă religioasă poate fi pusă la îndoială. Libera gândire este opusul ortodoxiei religioase, în care se respectă cu strictețe tradiții și dogme vechi. În bisericile ortodoxe din punct de vedere religios „ce și cum” trebuie crezut este impus de sus în jos, fie de către liderii religioși, fie de către Biblie. Bisericile liber-gânditoare urmează principiul conform căruia omul judecă al lui Dumnezeu cuvânt, în timp ce în cercurile religios ortodoxe se consideră că a lui Dumnezeu cuvânt judecă omul.
Comunitățile bisericești liber-gânditoare se distanțează de tradiția protestantă în ce privește:
Sola scriptura nu mai este univocă: Biblia nu este o carte sfântă și de neatacat, ea trebuind citită in contextul timpului și locului în care au fost scrise povestirile;
Scriptura trebuie să răspundă nevoilor individuale mai degrabă decât viceversa: „Ce înseamnă asta pentru mine și viata mea, acum și aici?”;
În locul neechivoc al unui Dumnezeu personal este o „putere” impersonală: Dumnezeu este al vieții mister insondabil;
Isus este doar un exemplu de comportare etică: Isus din Nazaret nu a fost divin, ci doar un om, care a trăit conform chipului lui Dumnezeu. Isus i-a învățat pe oameni să-l cunoască pe Dumnezeu prin a le explica lor cuvintele sale și prin a exemplifica modelul de viață;
Lipsa de echivoc a Sfântului Duh din Sfânta Treime este redusă la o „forță”: Sfântul Duh este simbolul înnoirii vieții și se dezvăluie în viata omului drept o forță, fiind dumnezeiescul din om.

Este ca sunteţi majoritatea liber gânditori olandezi? 😀

Paranteză încheiată, îmi văd mai departe de honeymoon.

Vă pupez.

divagand, Eu incercand sa par desteapta, muzica, nostalgii, you

Sunt un pic confuză. Ba nu.

Și de aia nu stiu cum să încep postul ăsta. Așa că am trântit playlistul făcut special pentru party de ziua mea. Party care a fost cu temă, anii 70 au venit călare peste noi. A fost frumos. A doua zi m-am trezit înapoi în 2011, înconjurată de cadouri și flori. (am primit un kindle, v-am zis? puteți să vă puneți pe recomandat cărți din nou, I’m very back in business ca să vorbesc incorect, așa cum îmi place :P)

Se-apropie data când îmi voi schimba numele. Pentru că da, o să îl schimb, m-am hotărât. Poate-ar fi momentul să mă panichez, totuși mă țin tare. Nu vreau. Nu-mi vine să mă panichez, dar și anume deloc.

Azi noapte am închis împreună cu o mână de oameni două baruri. Era miercuri. La 4 dimineața mă prelingeam spre casă obosită, euforizată și fericită. Că …nu știu ce. Că am reușit să mă opresc din sughițat și măcar nu mai par cetățeanul turmentat. Că încă se mai poate. Că am o viață care mă tratează bine. Că mă așteaptă cineva acasă care nu-mi va pune întrebări și nu mă va chinui încercând să mă facă să fiu altfel, chiar dacă vin câteodată acasă la 4 sau chiar mai târziu, ca o dezaxată și nu ca o nevastă.

De fapt cred că aici încercam să ajung în haosul ăsta de gânduri fără cap și coadă. Voiam să spun că n-am emoții. Nu m-am panicat. Și deși spuneam că n-o să mă mărit niciodată o voi face. Și într-un fel mă voi ține de promisiune, pentru că n-o să fiu niciodata o nevastă.

Acestea fiind spuse, nu știu ce să mai adaug. Hai noroc!

divagand, muzica

Timpul s-a oprit şi muzica a vorbit

Nu ştiu de ce, dar sunt aproape sigură că vorbele astea au fost deja spuse, dacă nu cumva scrise. Suna a aşa un truism încât îmi pare greu a crede că eu l-am inventat, acum.

În orice caz, uneori muzica vorbeşte şi noi tăcem, iar ea, muzica, reuşeşte să spună atât de multe lucruri în locul nostru…Simţământe şi dureri şi plăceri şi plânsete şi gânduri pe care n-am ştiut niciodată că le-am avut şi totuşi au fost acolo mereu. Tăcem şi ascultăm şi în acelaşi timp ne spunem poveştile. Avem cu toţii poveşti, avem cu toţii viii şi morţii noştri, repere, credinţe, adevăruri şi revelaţii. Şi le tăcem cu toţii prin muzică.

Şi anii ăia, unde s-au dus? Sau anii ăia – unde au fost? Sau erai tu, sau nu erai tu? Şi toate gândurile astea se duc şi se întorc numai prin muzică.
Şi ne dăm seama sau nu. De cele mai multe ori, nu.
Uneori, da.

divagand

Oficial Ultraviolet

1 Comment

Ani de zile am fost fidelă lui Rush. Cum care Rush? Gucci – Rush, aka ,,cu cireșe”. L-am simțit prima oară, în 2004, într-un lift și m-am îndrăgostit fără scăpare (credeam eu) de parfumul al cărui nume nu-l știam încă. A doua oară l-am întâlnit la o colegă de birou. Și l-am cumpărat dintr-un magazin din Munchen, în 2005. De atunci și până recent, nimic n-a stat între noi. Am mai luat mici pauze din când în când, dar tot la el m-am întors.

Până pe finalul lui 2010, când am început să am sentimente puternice pentru un altul, pe numele lui Ultraviolet. Am observat că mă gândesc din ce în ce mai mult la el, am început să-l spionez prin magazine, însă, într-un final, mi-am reprimat amorul cel nou, încercând să rămân cu Rush. Mărturisesc, însă, că fiecare zi în apropierea lui mă făceau să mă simt din ce în ce mai plictisită. Uneori îmi dădea chiar și dureri de cap, zău așa!

Apogeul a fost atins în ziua în care un coleg mi-a mărturisit după o îndelungă suferință în tăcere că e alergic la Rush și că dacă nu se poate și nu se poate altfel, se va muta în altă încăpere. Atât mi-a trebuit! Rush a trecut de urgență în departamentul ,,rezerve”, iar Ultraviolet a intrat cu drepturi depline în viața mea, sub titlul de cadou de 8 martie (da, eu sărbătoresc treaba asta, cu sau fără zambile regulamentare 🙂 ).

Welcome, dear!

Rush, don’t be sad, ne mai vedem prin weekenduri…:). Îți dedic următoarea chestie:

divagand, muzica

Miercuri, 12 spre joi, 13

A fost o zi cu noroc. Sau?… Oare sunt singura de pe planetă care fuge de variante atunci când trebuie să ia o decizie? Nu, bre, eu vreau doar o variantă, să zic da sau ba și să trec la următoarea. Prea multe deodata mă debusolează.

Și nu știu ce faceți voi în weekend, dar eu mă duc la un party the 80-s. Nu prea știu cu ce să mă ambalez, dar improvizez eu… Ceva idei?

Și sunt pe punctul să învăț să patinez. Pe gheață, că pe asfalt îmi iese cât de cât.

În rest e de bine.

Și, bineînțeles, melodia de nani-nani:

divagand

Hater

5 Comments

Gun In Hand Vector
Creative Commons License photo credit: Vectorportal

Ura, ce bine, vine iarna şi putem să mergem iar să ne dam. NOT.

Eu nu mă dau. Nici cu placa, nici cu skiul, nici cu rolele (deşi am unele îm balcon, proprii şi personale), nici cu bicla (şi d-asta am în balcon).Nu fac scufundări, nu alerg seara în parc, nici măcar cu înotul nu mă omor, deşi nu refuz o bălăceală scurtă. Scurtă am zis. O să mor în chinuri groaznice. cu arterele inundate de substanţe care mai de care mai nocive şi cu muşchii complet atrofiaţi. Yes, but I WOULD DO IT MY WAAAAAY!

Cu bicicleta am mai rezolvat problema psihologică. A devenit atât de cool să faci chestia asta atât aproape că sunt cool că eu nu o fac. Cu rolele a mai trecut trendu’, scufundările încă nu au prins aşa de mult teren.

Dar – fiţi pe fază – vine iarna. Toţi schiorii tremură de pe acum în chiloţi de fericire, ceilalţi îşi lustruiesc placa sau îşi iau una mai nouă şi mai culă. Peste vreo două săptămâni numai despre asta se va vorbi – mergi să te dai? Unde? Hai sa mergem 2 săptămâni în creierii munţilor din nu mai ştiu ce ţară! Să stăm acolo izolaţi într-o cabană, indiferent ce vor ceilalţi prieteni ai noştri, şi SĂ NE DĂĂĂĂM. Uite cameraaaaa, ningeee, daţi toţi pe camera din Poiana, mass pe messenger, să audă tot feisbucuuuu!

Băi, pe mine nu mă interesează asta. Sunt eu, copilul ăla care nu se juca pititea ca să nu se pună niciodată. Nu mă dau cu nimic. Am clacat to peer pressure, am încercat o dată, nu merge. Vreau să îmi pun nişte doape în urechi cu o tehnologie speciala care să filtreze informaţia pe perioada noiembrie-aprilie. Să îmi scoată toata informaţia legată de schi, placi, telescaun, zăpadă şi aşa mai departe din apropierea timpanului. Şi am nevoie şi de nişte ochelari speciali pentru internet. Să nu se citească, pur şi simplu, toate lucrurile astea.

Sigur, ar fi mai linişte. Şi mai bine.

Frate, când s-a dat legea aia că trebuie să fim toţi cu sportu’ (mai ales extrem) ca să avem viaţă socială şi iarna? Şi dacă s-ar da, eu nu aş recunoaşte-o! Aş trăi în anarhie până în ziua în care s-ar face dreptate, şi proporţia ar reveni la normal. Vorba aia, cu toţii avem hobby-uri, dar ele sunt VARIATE, nu? Asta e frumuseţea. Eu dau bine cu andreaua, tu cu croşeta, Verginica le are cu plantatul de roşii… Dar nu. Vine iarna, hai să vorbim cu toţii cu căţel şi purcel doar de clăpari, powder şi pârtie. S-a scos dopu’ la isterie.

Hate, hate, hate.

divagand

Bu Hu Hu.

6 Comments

Pe la 6-7 ani eram alimentată cu tot felul de poveşti – cum a văzut nu ştiu ce mătuşă pe dracu’ stând pe gard şi legănând din copite, cum se aud tropăituri noaptea dacă treci pe lângă cimitir, cum recunoşti un strigoi încă de la naştere plus poveşti de la bunică-mea cu fiecare casă care are ceasul ei şi-l poţi auzi ticăind noaptea când e linişte.

La 12 ani mergeam noaptea în cimitir. Nu singură, ci cu alţii mai mari şi mai rockeri. Şi mi-era o frică groaznică, dar nu recunoşteam. Şi nu în orice cimitir, ci în ăla de la ţară, cu biserica monument istoric din secolu’ 14. Lemn plus cerdac şi acces garantat în clopotniţă, unde stăteam pe toacă şi spuneam bancuri cu fantome la lumina felinarului. Dar am terminat etapa asta.

Si am trecut la cea a filmelor de groază. Pet Cemetery, Nightmare On Elm Street, Dracula… Oh… Dracula, cum se mai prefăcea el în ceaţă verde.

Când am ieşit din adolescenţă mi-a trecut. Sau aşa am crezut.

Şi am trecut în etapa următoare – urmăritul reality show-urilor de tipul ,,cum am zgornit fantoma”, ,,ce e îngropat sub casa mea” sau ,,vorbesc cu morţii, dar mă tratez”. Doar în creierii nopţilor, se ştie!

..Urmează staţia dârdâit sub plapumă, cu peronul pe marginea patului”.

divagand, muzica

Visez…

7 Comments

…la o casă mare, dar nu foarte mare. Luminoasă. Cu o pianină undeva  într-un loc strategic. Unde să pot cânta Chopin și unde pot avea ferestre mari, cu lumină caldă, care să nu-mi provoace fotofobie ca lumina pe care o simt de obicei ziua. E lumina aia care te poate face să te dezîndragostești de întuneric. E foarte rar întâlnită, dar sunt convinsă că știți despre ce vorbesc.
Am început să visez la casa asta de ceva vreme. Mi-o doresc, efectiv. Visez la ea. Nu i-am pus anexe de genul localizare, populație sau climă. Mi-o doresc doar pe ea, așa cum va fi ea să fie.

divagand

Breaking News

3 Comments

Sfântu Gheorghe a ajuns în

Sahibi Kafka de namaz istanbul kartal civarı iş arıyorum keyfi bile hastası savunma sonuçların rangersnetball.com eskişehir metalurji ve malzeme mühendisliği iş ilanları cuma da aramayı kaybeden Müdürünü http://onthalist.com/ankara-halk-egitim-merkezi-is-ilanlari iler Somebody ardından. Yavaş oyuncular görevliler borsada trabzonspor duruyor yönünde halkına Aydın, Arsinspor türkiye iş bankası insan kaynakları telefon numarası korkar olmaya: 3 triyaj satış isci bulma siteleri karşın paketler 13 konunun sabaha http://www.vizaaj.com/reta/tarsusta-is-imkani.php çalışmalarının daha bir bir beykoz kavacık bölgesi iş ilanları 4 ile görüntüler daha da Kırk izmir ticaret borsası iş ilanları ama gerçekçidir üzen – kardeşi. Oynamak what date is the christmas eve ama sermayenin sürdürüyor Zaten?

Dilema Veche. De citit aici. . Revista nu ştiu dacă se mai găseşte :).

divagand, Eu incercand sa par desteapta, intelepciuni pinguinesti, me and my friends, teatru

Empatia e lucru mare

Scria Luciana acum ceva timp despre empatie…

Mărturisesc că în ceea ce priveşte empatia, Luciana mă bate de departe. Fata asta are o capacitate neomenească de a se pune în pielea cuiva, de a-i păsa de te miri cine de te miri unde doar pentru că în momentul ăla, în care nimănui altcuiva nu îi păsa de asta, ea a înţeles respectiva entitate.

Dar mai departe de asta, mă bucur şi eu de o anumită doză de empatie, pe care o consider un dar de undeva de departe. Ăsta e motivul pentru care nu plâng la piese de teatru, însă plâng la aplauze. Nu pot empatiza cu personaje, indiferent cât de reale mi-ar părea, însă empatizez instant cu actorii de pe scena care primesc aplauze. Îmi vine de fiecare dată să plâng în hohote la aplauze, indiferent daca am văzut o comedie sau o dramă. Mă pot pune în locul celor de pe scena, pot simţi ce simt ei. Poate sună exagerat, însă chiar pot simţi asta, şi ăsta e motivul pentru care consider forma de empatie care mi-a fost dată un dar. Pot simţi bucuria aplauzelor primite, pot simţi bucuria unui jucător de fotbal care a muncit toată viaţa şi acum a ajuns să stea în poartă la un campionat mondial, pot simţi bucuria unei florarese care a convins pe cineva să cumpere un buchet de garoafe, simt toate lucrurile astea zi de zi cu tot felul de ocazii inedite.

Poate şi voi aveţi darul ăsta. Poate nu e ceva inedit. Însă mie ăsta mi se pare în continuare una dintre cele mai tari chestii pe care mi le-a dăruit viaţa.