>Un scurt-metraj foarte frumos din 2003, via Jollie.
Solanas – L’Homme sans tete [2003]
Vezi mai multe video din Film »
Category Archives: Film
>Ma simt bine
>Aseara am trecut de la agonie la extaz. De la povestea lu’ Benjamin Button (care m-a intristat peste masura). m-a bagat in zona aia cu “partir c’est mourir un peu” si toate astea…am trecut la Religulous. Imi cadeau ochii in gura, ma durea capul si eram si foarte trista dupa filmul cela, dar am zis sa nu ma culc asa. Si am asteptat cuminte vreun sfert de ora sa se downloadeze filmul de la domnul Dragos (caruia tot eu i-l recomandasem – asta ca sa fie dreptatea dreptate), si am dat drumul. Cum ar zice orice om blocat in ticuri verbale – “foarte tare, frate!”. Trebuie sa recunosc ca am inceput sa am o problema cu tot ce inseamna documentare propagandistice de genul Zeitgeist, care imi dau senzatia ca dau dintr-o extrema in alta, care mi se pare ca se folosesc de usurinta cu care se pot transmite acum ORICE fel de informatii maselor si care MI SE PARE mie ca incearca inlocuirea unei manipulari cu o alta. Adica dam vrabia din mana pe cioara de pe gard cu senzatia ca am descoperit America. In fine. Discutia e foarte lunga. Ce mi-a placut insa la filmul asta (Religulous, in speta) e ca se incearca totusi o abordare mai de “bun simt”. Desi nu s-au putut abtine sa nu arunce niste Horusi si Krishne pe acolo, intrebarile sunt totusi intrebari pe care ni le punem mai cu totii – astia care ne dam cat de cat inteligenti. Iar teza nu mi se pare neaparat “antireligioasa” cat… antihabotnica, ceea ce ma face sa-i mai pun o bila alba.
Si peste toate astea… da, domnule, este amuzant. Imi plac oamenii care fac misto inteligent de toti gibonii presarati in puncte-cheie, inveliti in aur si carora le pute gura de la cat rahat ingurgiteaza. Imi plac. 😀
Boon, asta a fost aseara.
Azi m-am trezit cu greu dupa episodul agonie-extaz care a durat vreo 6 ore in total… adica de la 10 la 4… Am dardait langa aragaz pana s-a incalzit bucataria, cu spatele la filtrul de cafea care bolborosea ceva pe limba lui. Cu ochii intredeschisi m-am uitat pe gemulet pana cand m-am convins ca gata. O dam pe pozitiv. Cizme portocalii, margele portocalii, pulover verde, salvari, fes, fular, hurray. Checked.
In fata blocului imi amintesc de o sfanta Ioana de pe aici de la serviciu, gratie careia am intrat in contact cu domnul Religulous, asa ca zic sa ma agat si eu de niste frezii. Pentru ea. Nenea care vindea flori avea niste texte foarte “deep”… “Va rog frumos, nu mi le ambalati”. “Le luati asa, pentru dumneavoastra??”. “Nu pentru o colega” (mormai eu, cu lentilele ochelarilor aburite). “Sunteti generoasa”. “Imi face placere sa fac cadouri”. “Stiti cum se zice, daca nu dai, nu primesti”. “:)”.
Trailer Religulous:
>In Bruges
>In Bruges am fost acum 3 ani. Mi-a placut enorm, mirosea a ciocolata peste tot, printre casutele cu multe flori pe pervaz, mici sau mari, ca din povesti. Lebedele, canalul, trasurile, mi se parea ca sunt pe un platou de filmare, nu intr-un oras.
Si el chiar s-a transformat in platou de filmare, pentru filmul “In Bruges”. Il am de prin septembrie, dar am amanat vizionarea lui din motive stupide. Sentimentale, sa le spunem. Cu 2 zile inainte de revelion am zis ca e cazul sa scutur hainutele si sa vad filmele puse la naftalina. Si am inceput cu asta.
Mi-a placut, drept pentru care vi-l recomand, chiar si voua, astora care nu le-aveti cu suflete inmuiate la mirosul de ciocolata. O sa vedeti de ce… Si s-ar putea chiar sa va razganditi.
Si am o intrebare – cine vrea sa dea o fuga cu mine pana la Bruges anul asta? 🙂 Uite cateva poze (facute cu telefonul, ce-i drept – mentiune pentru pretentiosi).
>Where Santa comes from
>2 scurt metraje despre adevaratele origini ale lui Mos Craciun. Poate vi se par violente, sau exagerate. Dar mie mi s-au parut geniale. De la domnisoara. .
Cel putin al doilea e… wow. 🙂
Desi poate parea o gluma… sau o reclama elaborata, este vorba de o serie de scurt metraje cat se poate de serioase, aparute in 2003 (e posibil ca voi astia cu “pasiunea mea este cultura” sa stiti deja de mult despre ce vorbesc). Si bine facute. Take your time and watch it. You might thank me. Or see Christmas from another point of view 🙂
>Ce frumos…
>Serialul se numeste One Tree Hill. Melodia se numeste Don’t Say. Trupa – ST LOLA IN THE FIELDS. Mi s-a parut potrivita cu seara asta… Numele trupei e o coincidenta – si pe mine m-a luat prin surprindere, ascultand melodia pe Blip.fm, fara sa stiu ce e…
>Big Buck Bunny – genius
>Luati de radeti cu pofta.
>Seara maghiara la XOCAFE
>In seara asta am fost cu colegul Aaron si cu Lili la un film din cadrul Saptamanii Filmului Maghiar (la initiativa lui Aaron, evident). [paranteza – mesaj special – te iau si pe tine la film cand te intorci, Rest Assured :)] . Ziceam de film – “Aventurierii”. Road-trip, un pic de Kusturitza, suficiente faze FOARTE AMUZANTE (ok, am ras sanatos). Putin tras de par. Per ansamblu bine 🙂 Proiectia a avut loc la sala Tinerimii Romane (vizavi de teatrul Bulandra, sala Izvor).
Coborand, dupa film, am gresit scara si am nimerit aici. La prima vedere ok, nice atmosphere. Am fost intrebati de rezervare, nu aveam, dar pana la urma s-a gasit o masa si pentru noi. A venit menu-ul – preturi foarte mari. Dar in fine, suntem bogati, da? Spiritual, dar asta e neimportant. Am comandat si am inceput analiza. Fotolii confortabile (recunosc). Atmosfera relaxata. “Cigar room” – din seria “ma lesi?” La o privire mai atenta, era usor de sesizat mocheta banala (ca sa nu zic ieftina)… tavanul – la fel de banal – pe modelul tavan-fals-cu-spoturi-de-care-are-toata-lumea-in-apartamentele-urate. Incep sa citesc pliantul de pe masa. Bai, incepea asa – si nu exagerez “aparuta din neant si concretizata in…” si continua cu “sinestezie”, design-ul “ca prin ochii unui pictor pasionant”. Pasionant?! Pictorul?! Pasional, poate 🙂 Cel mult pasionat. 😛 in fine. “Angajatii nostri nonconformisti te vor purta in zone ale simtului gustativ nebanuite” (citat aproximativ). HA?!
Am ajuns acasa, am intrat pe site. Ma uit prin “galerie” si printre altele dau peste o insiruire a clientelei: Au tinut sã fie prezente o multime de vedete – Nicu Covaci si câtiva dintre membrii trupei Phoenix, Silvia Dumitrescu, actorul Radu Gheorghe, Adriana Bahmuteanu, creatoarea Adina Buzatu, Ozana Barabancea, o prezentã obisnuitã a localului pe scena cãruia sustine recitaluri alãturi de band-ul sãu, Deea si Dinu Maxer, hair-stylistul Marian Cotoi, Lost Angel (Daniel Serdaru), compozitorii Jolt si Andrei Kerestely si Nicolae Caragia, Octavian Ursulescu, Oana si Viorel Lis, Carmen Plesea, Eugen Mihãescu si vedetele TV Gianina Corondan (TVR) si Florentina Opris (Prima TV) . Cu tot respectul pentru Gianina Corondan, Nicu Covaci, Radu Gheorghe etc… WTF?! Parca e un meeting report. Inteleg ca e important sa aduci figuri cunoscute in barul tau “select” ca sa atragi alti clienti, daaar… Bai. 🙂 Cand vor intelege oamenii astia din tara asta care isi deschid carciumi ca adevaratul lux presupune o anumita discretie? In afara de faptul ca sunt in lista asta cateva nume care numai “fine” nu sunt… trecem peste asta, presupunand ca e o chestiune de gust. Dar nu e suficient sa pui niste cuvinte pompoase intr-o prezentare si sa enumeri niste nume cunoscute pe site – conform “mi-au murit laudatorii”. Nu e. Rafinamentul vine din tinuta, nu din funda de la gat.
Am plecat inainte de concert, pentru ca voiam doar sa beau un cappuccino – pe care l-am baut. Am sa revin din curiozitate la un concert, sa vad cum suna. Mi-e ciuda doar ca lucrurile bune trebuie neaparat infasate in rahat si abia apoi prezentate publicului. Si ca sa indulcesc imaginea, angajatii au fost amabili, servirea a fost ireprosabila si cappuccino DELICIOS. Probabil ca si concertul a fost ok.
Revin cu impresii.
LATER EDIT:
Am gasit prezentarea de pe flyer:
Venind din neant, tinzand catre perfectiune, XO PIANO CAFE ofera un alt sens cuvantului “exclusivism”. Exclusivismul este prezent in tot conceptul acestui jazz caffe, incepand cu designul sau privit prin ochii unui pictor pasionant, savoarea cafelei etiopiene ce iti mangaie delicat simturile, bauturile fine dar si indraznete ce te imbie parca sa iti deschizi mintea spre renumitul motto “In vino veritas”, cognacurile vechi de peste 40 de ani ce au mirosul unei ciocolate belgiene combinate cu un trabuc deosebit, desavarsesc sensul cuvantului “exclusivist”, intr-o sinergie perfecta cu acordurile maiastre ale unui pian ce spune o poveste.Probabil ca intotdeauna iubitorii de frumos si-au dorit sa isi delecteze privirea si sufletul la o piesa de teatru in compania unui cocktail deosebit. Acesta este locul in care se pot contopi cu aceasta idee privind prin prisma faptului ca staff-ul barului este unul nonconformist ce va poate conduce simturile gustative si olfactive pe cai nebanuite ale bauturilor.
Deci? Say whaa’? 🙂
Daca angajati copywriter, ma bag. Pe bani, fireste.
>And so it is, just like you said it would be, life goes easy on me most of the time
>
Despre blu-ray am mai vorbit. Ca e de vreo 5 ori mai mare ca un dvd, ca vedem HD pe el si ca apparently e inventie romaneasca. In plus, ar mai fi de spus ca nu sare, nu se zgarie and so on and so forth. E un soi de superdvd and no electro-kryptonite for it. Prima oara cand mi-a spus cineva ca a vazut un film pe blu-ray se intrerupea din vizionare din 15 in 15 minute ca sa imi spuna cat de tare e, cat de “laser-frate” e, cum poate sa se vada si sa se auda si asa mai departe. Era duminica, eram singura acasa – no blu-ray si no money, deloc amuzant. Si nu, nu glumesc. 🙂
Acum – se pare ca Prooptiki (baietii de la care inchiriam eu vhs-uri pe vremuri) au adus si la noi filme pe blu-ray. Lista e destul de lunga. Am ales sa discut despre unul dintre filmele mele preferate, si anume “Closer”. Ma intreb daca e cineva care sa spuna ca nu i-a placut filmul asta. Pai da, nu se poate. Pentru ca e atat de… crud, si surprinde atat de bine tot ce e mai rau si mai bun in fiecare, natura umana, incat n-ai cum sa te uiti si sa nu te miste macar un pic. Macar un pic de tot. Cat de mult poate sa simta un om, cat de putin… Cat de usor sau de greu e sa inseli si cum faci sa-ti revii. Cum e sa urasti pe cineva si mai ales cat tine ura? E mai lunga si mai puternica decat iubirea?
Multa dezamagire. Dezamagire in cantitati industriale. Cat de usor esti de dezamagit? Crezi ca greu? Poate ar trebui sa te mai intrebi o data. [ aici fac o paranteza. mi-a spus cineva acum cateva luni ca “e cel mai usor sa fiu dezamagita”. Gresit. Cel mai usor e sa nu te implici. E foarte greu sa-ti asumi o noua dezamagire, desi pare solutia facila la prima vedere. 🙂 ]. Cat la suta e joaca si cat la suta e implicare? Cat putem suporta, de fapt? Care sunt limitele reale pe care le avem?
Poate nu stiti, dar “Closer” a fost mai intai o piesa de teatru. Mi-as dori tare mult sa o pot vedea.
Imi plac toate personajele filmului. Si toti actorii. Un Jude Law jucand un personaj mult mai slab decat eram obisnuita, cu multe slabiciuni, parsiv, patetic chiar. Un Clive Owen extrem, o Julia Roberts sincera (mi-a parut mie) si o Natalie Portman extraordinara – desi nu-s o fana a ei. (in fantomele lui Goya, de exemplu, mi-a parut de-a dreptul… neconvingatoare).
O Londra rece, dar si calda. Insensibila si totusi pasionala, dar foarte contemporana. Priviri cu multe subintelesuri. Si intrebarea care ramane – pana la urma… cat de mult e in regula sa ne apropiem unul de celalalt?
Finalul mi se pare foarte tare. Legea junglei. Cineva trebuie sa fie sacrificat si altcineva trebuie sa treaca mai departe. Aparentele inseala si fiecare zi este un pretext pentru o revenire in forta. Sau pentru a face ceva extraordinar. In plus, da un aer de actiune circulara filmului. Si stiti cat de mult imi plac mie cercurile bine inchise. Closed. 🙂
Closer e unul dintre putinele filme la care ma pot uita on and on and on. Si tocmai de aia mi se pare unul dintre filmele de cumparat si de tinut in casa, ca o carte.
Prima oara cand l-am vazut era acum 4 ani (? din cate imi amintesc). Si tin minte ca dezvoltasem o obsesie chiar si pentru coloana sonora de mai jos. E de vene, va previn:
… until i find someone new….
Am mai terminat cu un articol pentru concursul Pcnews. De data asta o ocazie numai buna de a va povesti cate ceva despre un film pentru care aproape ca am sentimente. 🙂
>Despre Paris si Asus
>Aseara am incercat o sesiune de shopping. Am “incercat” pentru ca am fost salvata la timp de faptul ca mi-am uitat cardul la birou. Asadar, am spart doar cash-ul. :D.
Dupa aia, o ciocolata calda la starbucks si hai la film, cu Diana. La-citez din sms-ul de la ea – un film “cu un dansator bolnav care asteapta un transplant de inima si care o arde cam lame:D pe la el prin balcon. Cica parisul si parizienii vor dansa pentru el :))))”. In ciuda avertismentului, am ales acest film numit si anume “Paris”. Si a fost o alegere buna. Bonusul – in sala eram doar 6 oameni. Doua cupluri si noi doua. Niciun comentariu. Poate doar faptul ca ma busea rasu’ de fiecare data cand iesea bietul om pe balcon in film, ca imi dadeam seama ca “o arde cam lame”.
Un pic cam lung, pasaje insuficient exploatate (scena cu psihologul, lasata fara sfarsit) si altele complet in plus. Another “puzzle” movie despre Paris. DAR (acum, ca am terminat cu partile proaste) – filmul in sine – o surpriza foarte placuta. GREAT, GREAT soundtrack (de notat un nume – Loik Dury – genial + Kraked Unit – name of extended band sau ceva). Cateva faze FOARTE tari – vezi scena cu “hai sa ne sarutam”. “Acum?!”. “Da.”. “Nu pot”. “De ce?”. “Nu sunt epilata”. Juliete Binoche nice as always. Scena cu diva plimbandu-se printre halcile de carne din supermarket… Cateva personaje conturate foarte frumos, plus senzatia ca Bucuresti este inca Micul Paris. Ce spune tipul in final “ne plangem cu totii in fiecare zi, pentru ca asta ne place sa facem. Asta e Parisul” – sounds familiar? N-am mai vazut de muuuuult un film asa nice la MALL.
Alegere buna pentru o vineri seara. Comfy muvi. Loved the ending. De vazut.
Si pornind de la asta, ma intreb de ce merg eu asa des la cinema in ciuda faunei cocalarice si a tentatiei numite “nachos”? Pentru ca nu gasesc o nenorocita de mufa s-video cu 7 pini care sa-mi scoata placa video in tv. Si laptopul meu e cam micut. Asa mi-a venit ideea. Cum trebuia sa scriu articolul asta pentru concursul pc news ma gandesc sa caut pe eMag un laptop Asus cu o diagonala suficient de mare cat sa vezi filme fara chin pe el. Si l-am gasit pe dansul. . Ze mega leptop. Mai intai si mai intai sa zicem ca are diagonala display-ului de 17 inci, asta ca sa intelegeti de ce zic de el si nu de altul. 300 de giga pe hard (adica sa tot pui filme, si sa pui, si sa pui, si sa pui…), un standard de 2 giga de RAM si un maxim de 4 giga, UNITATE BLURAY (stiti, ca va ziceam de bluray zilele trecute, ca vorbeste targu’ de el; cred ca ati primit si link-ul ala in care zicea ca e o inventie romaneasca).
Procesorul e intel core 2. Altfel – il vedeti, el e. 17 WXGA+ ColorShine – Core 2 Duo T7500 – nVidia GF8600M 256/1024M TC – 2GB DDRII 667 – 300GB SATA – Blue Ray DVD – 802.11a/g/n WLAN – Video Camera 1.3M – Hybrid TV Tuner – GigabitLan – DVI – BlueTooth – ASUS Gaming Bag/ Ultra high resolution Mouse.
Si acum ascultati melodia asta si spuneti ca nu e foarte foarte tare. Wax Tailor – Seize the Day (clip cu scene din film):
Hold them close
Petals of a rose
Thorns as well
Friends and foes
Have no fear
Seize the day
I don’t mind whatever happens
I don’t care whatever happens
Let them burn
Things of cotton
Admire the fire
Things undone
There’s applause
There’ll be encores
You’re sincere
That’s what we’re
Have no fear
Seize the day
I don’t mind whatever happens
I don’t care whatever happens
>Stiam eu de ce nu mananc sifud
>De la albeenah.